Episodul 7. Marga
Cand reveni din baie, Mihai Badea isi gasi tatal tot la masa. Stinsese tigara, aerisise camera, si adusese doua cani aburinde cu ceai de tei.
- Asta micu' doarme, nu i-am pus ceai, comenta batranul scurt.
Tacerea care urma era atat de incarcata de reprosuri mute, incat Mihai Badea simti nevoia sa schimbe discutia.
- Si... cum spuneai, s-a stins lumina pana si in noaptea de Revelion?
- S-a stins, cum sa nu se stinga, asa pe la vreo unu, cred, nu stiu sigur, c-am atipit si eu, singur cuc... Ca mai mereu, de altfel, ca tu esti la spital toata ziua... A, sa nu uit, te-a cautat de cateva ori unu', George... Urdareanu, parca, sau asa ceva. Tare nervos si intepat mai era!
- A, Ordeanu! tresari Mihai, lasand jos cana de ceai, din care sorbise intruna, sa se mai incalzeasca. Si ce-a zis? S-a intamplat ceva? Nevasta lui e pacienta mea, tocmai a nascut. A zis cumva sa sun la spital?
- Pai eu de un' sa stiu, pacatele mele? A zis sa-l suni neaparat cum apari, asta a zis. A, si a mai zis ca nu arde, da'i musai.
Mihai Badea ofta si se ridica sa ia telefonul. Suna mai intai la spital si se linisti afland ca totul era bine cu Marga si cu fetita, asa ca rasufla usurat si se hotari sa amane pentru a doua zi conversatia cu George Ordeanu. Naiba sa-l ia pe Ordeanu asta, isi spuse, se crede buricul pamantului! Nu l-am putut suferi niciodata. Nu stiu de ce l-o fi luat Marga...
Sorbi iar cu sete din cana cu ceai si isi aminti de prima sa intalnire cu Marga: Marga raspandind in jur voie buna, radiind natural in jeans decolorati si un tricou alb labartat, daruindu-se cu totul muzicii. Raul Holbanu misuna intruna in jurul ei, nelasand-o in bratele niciunui alt baiat mai mult de un dans. Mihai Badea venise intamplator la casa de cultura a studentilor in seara aceea.
Era in ultimul an de studentie si apasarea chinuitoare a gandurilor la examenele de final il facuse sa iasa, ca niciodata pana atunci, din camin, cautand o destindere. In lumina difuza si fumurie a discotecii, sclipise zambetul cuceritor al Margai, incalzindu-i sufletul.
Profitase de clipa cand Raul se dusese sa umple paharele cu oranjada la bar, si o invitase la dans. Era tocmai "Je t'aime moi non plus". Marga fredonase si ea tot timpul, visatoare, iar cand el incercase timid un inceput de conversatie, ea il intrerupsese, brusc serioasa:
- Stii ca Jane Birkin e actrita?
- Cine? intrebase el, blocat.
- Jane Birkin, tipa asta care canta. E, de fapt, actrita. Mi-ar placea si mie sa fiu un actor total, care sa stie si sa cante, si sa danseze... Dar cred ca eu stiu bine doar sa ma transpun in pielea altora... Tie nu ti-ar placea sa poti sa le faci pe toate, la perfectie? Sa interpretezi roluri cat mai diferite, sa canti, sa dansezi...
Mihai Badea isi drese glasul si spuse, stanjenit:
- Eu sunt la medicina, din pacate.
Era prima data cand regreta sincer ca e student la medicina.
Marga il privise surprinsa pentru o clipa, intrebandu-se, probabil, ce cauta un medicinist la balul bobocilor de la teatru. Apoi daduse usor din umeri, zambindu-i.
- Scuza-ma, dar am venit aici intr-un grup mare si credeam ca azi toata lumea de-aici e de la teatru. De ce ai spus "din pacate"? Cred ca e foarte interesant si la medicina. Doar si voi studiati omul, nu? Eu una mi-am dorit intotdeauna in secret sa fiu actrita. De mica ma simteam intrand in pielea personajelor despre care citeam, sau pe care le vedeam la teatru. Uneori mi se parea, chiar, ca si eu am mai multe piei, daca intelegi ce vreau sa spun. Puteam, de pilda, sa ma inchipui perfect in rolul Cenusaresei, desi nu neg ca ma atrageau poate chiar mai mult si personajele surorilor ei vitrege si rasfatate, mai ales ca eu am fost in viata mea o norocoasa si o rasfatata...
Mihai Badea se relaxase total ascultand-o. Uitase de-a binelea de examene. Dar atunci revenise Raul Holbanu, si gata! Marga zburase inapoi in bratele lui.
Ii urmarise o vreme cu privirea, stand singur la o masuta si fumand tigara dupa tigara, pana cand isi daduse seama ca era caraghios, si se hotarase sa plece, sa se intoarca la caietele lui studentesti si la tomurile de medicina. Insa tocmai atunci se apropiase Marga de el, cu o privire rugatoare.
- Te-am cautat peste tot! N-ai cumva un leucoplast? M-am taiat la deget intr-un pahar ciobit...
Era si Raul cu ea. Facusera cunostinta in graba, fara sa le pese unuia de celalalt. Marga se taiase destul de adanc si degetul ii sangera abundent.
Mihai nu avea nimic la indemana, asa ca ii invitase la camin, care era la doi pasi. Pe vremea aceea parintii lui inca mai locuiau la tara. O oblojise pe Marga. De atunci ramasesera prieteni. De obicei, Marga isi amintea de el numai la necaz, dar asta nu il deranja prea mult. Oricum, nu avea de gand sa-si tradeze scopul pe care si-l propusese de cind intrase la facultate: sa faca neaparat cariera. Si, pentru asta, isi jurase sa nu se indragosteasca niciodata.
*
Desteptatorul suna nemilos si implacabil. Mihai Badea il ura. Ii aducea mereu aminte de armata, de ceasurile chinuitoare din noapte, cand cel mai adanc somn era tulburat de tiuiturile trompetei.
Isi spunea mereu ca trebuie sa-l arunce si sa-si cumpere alt ceas, dar toate desteptatoarele pe care le vazuse in oras aratau la fel si sunau la fel. Nici nu era de mirare, de altfel, doar erau toate produse la aceeasi fabrica.
Uneori, cu vreo jumatate de ora inainte sa-i sune desteptatorul, Mihai Badea se trezea brusc, auzind un alt desteptator, cu tarait identic, sunand prin vecini.
Suntem o familie mare si fericita, ofta el cu naduf. Ne scoala aceleasi ceasuri, facem baie la aceeasi ora cu totii, cand ni se da apa calda, cada peste cada si trupuri goale peste trupuri goale, fredonand aceleasi refrene imbecile pe care le auzim la acelasi post de radio. Stam la aceleasi cozi, mancam aceeasi mancare, conducem aceleasi masini, citim aceeasi pagina din acelasi ziar, privim acelasi program tembel si tembelizant la televizor, probabil ca si amor facem la aceleasi ore, mai ales iarna, cand e frig, si intuneric, si se opreste curentul, si gazele nu merg, ce altceva poti face decat sa te vari sub plapuma cu consoarta, legitima sau nu, si sa-ti dai straduinta pentru propasirea natiei si cresterea natalitatii, dupa cum urla madam Danescu? Probabil ca in curand vom si gandi cu totii la fel.
Dar desteptatorul continua sa sune vioi, si Mihai Badea il opri cu un inceput de jena la gandul ca, poate, la randul sau, trezea mai devreme vreun vecin care, mai norocos decat el, pleca mai tarziu la serviciu.
Mai norocos... De ce mai norocos? se intreba, dand plapuma la o parte si sarind din pat. Nu asta mi-am dorit? N-am ajuns, cat de cat, cineva in orasul asta? Toate femeile din oras ar vrea sa nasca numai cu mine. Multe si-ar petrece chiar si cateva nopti cu mine. Dar nu mai mult.
Alunga amintirea Evei, care ii dadea tarcoale, deprimant, si se indrepta spre baie. De-abia atunci vazu pustiul dormind zgribulit pe fotoliul-pat din sufragerie, cu sprancenele lui decolorate usor incruntate. Uitase de el cu desavarsire. Se duse la tatal sau, care dormea adanc alaturi, pe canapea, si il scutura.
- Tata, scoala-te!
Trebui sa-l hatane de mai multe ori, pana cand batranul se trezi cu un spasm si holband ochii.
- Da, Mimi, ma scol imediat!
Au trecut trei ani, si tot pe mama o pomeneste cand se scoala!
- Eu sunt, tata! Vezi ca eu plec, asa ca te rog, fii bun si fa-i tu un ceai lui Mihaita! E un copil abandonat pe care l-am intalnit in tren. Nu stia nimeni de soarta lui si mi-a fost mila sa-l las la militie peste noapte. Fa-i si niste tartine cu gem! Eu am fugit la spital, c-am intarziat.
- Pai cum, ma lasi cu un necunoscut in casa? se burzului batranul Badea, in timp ce se dadea jos din pat si isi tragea tacticos papucii. Daca-mi da in cap?
- Cum sa-ti dea in cap un copil care de-abia vorbeste? Uita-te la el ce mic e! Cred ca n-are mai mult de patru-cinci ani!
- Pai si tu ce-ai de gand cu el? continua sa bombane batranul. Doar n-o sa ramana pe capul meu toata ziua asta mare!
- N-o sa ramana, fii linistit! O sa-l duc la casa de copii, sau la circa de militie, vad eu... Deocamdata, insa, stai si tu cu el pana ma intorc. Si-asa te plangeai ca n-ai cu cine sa schimbi o vorba!
- Ca parca poti sa schimbi vreo vorba cu tancul asta! Tre? sa-l dadacesc, mai degraba... Ma rog, oi vedea eu ce-oi face! Nepoti nu v-ati invrednicit sa ne faceti, s-o bucurati si voi pe maica-ta, ba te-ai mai si despartit de nevasta-ta taman cand ne invatasem si noi cu ea. Fata buna, Eva, mare pacat! S-a dus brambura in lume, cine stie unde...
- Tata, te rog, nu mai am timp de discutii acum. Stam de vorba diseara, iti promit. Acum nu mai pot sta nici o clipa!
Il imbratisa pe batranul ursuz si mofluz, care inca mai bombanea in barba, si se indrepta spre bucatarie, sa-si faca o cafea.
*
Iesi de la Bungescu plin de nervi.
Ii daduse raportul, ca de obicei, si bineinteles ca Bungescu tot pe el isi varsase naduful, mustruluindu-l pentru toate avorturile din spital, care fusesera si care aveau sa mai vina. Apoi il certase si pentru Marga Ordeanu, ca nu avusese grija s-o bage intr-o rezerva de la bun inceput, si mai ales ca nu-l anuntase tocmai pe el, directorul spitalului, despre cine urma sa le fie pacienta.
- Nu stiu cum faci mata de te lipesti de toti barosanii din oras, se jeluise Bungescu, sincer amarat de situatie. Eu am ramas cu vechii mei clienti, intelegi, si cu asta, basta... Voi, astia tinerii, imi suflati totul, nu va mai saturati! Pe alde astia de unde-i mai stii ?, ma intreb si eu, ca un simplu curios.
- Am fost prieten din studentie cu Marga Ordeanu, ii raspunsese Mihai Badea, fara chef.
- Aha, prieten... Inteleg cum vine treaba. Bine, ma rog, fa cum poftesti, dar macar sa ai bunul simt sa ma anunti si pe mine din timp, cand e la o adica, intelegi?
Intelesese. Ii statea pe limba sa-i spuna ca nu face nici un efort sa gaseasca pacienti, ei vin de bunavoie sa-l caute. Insa nu avea rost sa se ia la harta cu Bungescu. Invatase ca, daca dorea sa-si pastreze postul si pozitia, trebuia sa taca. Si sa fie multumit ca le are.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
