Episodul 9. Propunerea
Mihai Badea statea in biblioteca lui Ordeanu, plimbandu-si privirea pe nenumaratele volume din rafturi, necontenind sa se minuneze. Era o camera inalta, dreptunghiulara, poate nu atat de larga cum te-ai fi asteptat, dar cu peretii ticsiti de carti, majoritatea foarte vechi. Scaunele inalte si austere, ca niste jilturi, incadrau o masuta joasa, dreptunghiulara si ea, cu arabescuri discrete incrustate in lemn. Prin colturi se intrezareau niste vaze albastre uriase, netulburate de nici un fir de floare.
Ce noroc si pe omul asta, ofta Mihai Badea cu naduf, sa se nasca intr-un asemenea mediu! Bineinteles ca, daca ai totul la indemana de mic, ti-e mult mai usor s-o pornesti in viata. Daca esti, insa, un baiat de la tara, ca mine... sau, si mai rau, un pusti abandonat de familie, ca Mihaita...
George Ordeanu se aseza zgomotos pe un jilt, scrutandu-l pe Mihai cu privirea lui metalica.
- Am inteles ca sunt bine amandoua, asadar, si ca maine le-aducem acasa! isi freca el palmele, bucuros. Am pregatit camera copilului intr-un timp-record, ca Marga, superstitioasa din senin, n-a vrut sa cumpere nimic dinainte. Dar m-am descurcat multumitor, din fericire... Ei, cum ti s-au parut fetele mele?
Mihai isi mangaie mustata si incepu sa-i povesteasca despre nastere, se scuza din nou pentru plecarea lui abrupta si nedorita la Bucuresti, apoi ii vorbi despre copil, despre starea Margai... George Ordeanu isi aprinsese pipa si il asculta cu luare-aminte, scuturandu-si capul bine-dispus de cate ori auzea vreo lauda, de parca i-ar fi fost adresata lui direct, si i s-ar fi si cuvenit, in mod firesc. Usa se deschise aproape fara zgomot si intra o batrana inalta, uscativa si zbarcita, cu par rar si cenusiu, care-l cauta din ochi pe George.
- Da, mama, tresari acesta. E gata cafeaua?
Batrana dadu din cap si inchise usa.
- Maica-mea, facu George Ordeanu, cu glasul inmuiat. A venit special de la tara ca sa-si vada nepoata. Ea prefera sa stea la tara, nu s-a acomodat niciodata la oras.
- Aha, inseamna ca tatal tau a fost orasean, isi dadu Mihai cu parerea, intr-o doara, pentru a prelungi o discutie care oricum nu avea nici cap, nici coada pentru el.
- Nu stiu nimic de taica-meu, facu George Ordeanu sec, si nici nu vreau sa stiu! A lasat-o pe maica-mea singura cu mine cand aveam treispe ani si a disparut, naiba sa-l ia, a murit in pribegie. Maica-mea e o femeie simpla, fara pregatire, analfabeta, a fost ani de zile spalatoreasa, a frecat cu mainile ei bolnave sute de rufe ca sa ma tina pe mine la scoala, sa ajung cineva.
- Si atunci casa asta...? intreba Mihai Badea, uimit.
- Casa asta, domn'e, i-a dat-o partidul lui maica-mea prin anii cincizeci, ca stateam ca vai de noi intr-o mansarda... Casa asta a fost a unor pierde-vara, care si-au parasit tara la greu, au fugit, domn'e, au preferat sa-si lase mandretea asta de casa, cu tot ce-i in ea, decat sa intre in partid si sa puna osul la treaba si umarul la construirea socialismului! Si pentru c-au fost niste intelectuali de doi bani, partidul a facut dreptate si a dat casa unei spalatorese nevoiase, care tinea o familie cu mainile ei simple si batatorite, si care a avut buna-cuviinta, dom'ne, sa nu puna cartile pe foc cand ne era frig si n-aveam lemne, ca sa am eu ce citi, ca sa ajung eu demn de o astfel de casa!
Pe nesimtite, glasul lui George devenise tunator si teatral, vibrand plin de o emotie pe care Mihai se straduia in sinea lui sa discearna daca este naturala sau nu.
George Ordeanu se intoarse cu cafelele pe o tavita veche de argint, avand alaturi doua pahare de cristal si o sticla abia inceputa de whisky. Puse tava pe masuta, il servi pe Mihai Badea si isi turna si el un pahar. Ciocnira amandoi protocolar, apoi Ordeanu isi trase cafeaua mai aproape, ii aprinse lui Mihai tigara si isi aprinse si el pipa din nou, apoi incepu:
- M-am gandit destul de mult cum as putea sa-ti multumesc pentru ce ai facut pentru noi... Nu, lasa-ma sa continuu, stiu ce vrei sa spui... Datoria, prietenia... Dar, dincolo de toate astea, eu stiu ca te-ai preocupat, cu toate ca te-am bodoganit, stiu ca n-a fost o nastere tocmai usoara, m-am interesat si eu pe la spital zilele astea, cat am fost pe acolo. Sa stii ca eu unul stiu sa apreciez oamenii de valoare. Poate ma vezi asa, mai rece si mai nepasator, dar cand e vorba de familia mea, las totul deoparte!
Mihai Badea se straduia sa asculte cu interes, ascunzandu-si plictisul si afisand un usor suras care putea fi considerat si ironic, si intelegator.
- Marga e mai aeriana, asa cum o stii, ea habar n-are cati bani si cate cadouri dau eu in stanga si-n dreapta, isi inchipuie, probabil, ca toate serviciile care i se fac sunt pentru ochii ei frumosi si eventual pentru cateva bilete la o premiera. Eu, insa, m-am izbit de mic de lipsuri si de indiferenta oamenilor si-am invatat ca trebuie sa le dai celor de care ai nevoie ceva cat mai aproape de ce asteapta ei. De asta iti spun ca m-am gandit mult la tine. Si cred ca te-am dibuit. Stiu ce-ti trebuie, stiu ce te-ar satisface mai mult decat orice: recunoasterea meritelor tale profesionale, saltarea in cariera. Nimic altceva nu te-ar bucura mai mult si mai sincer, nu-i asa? Ei bine, vreau sa-ti spun ca pot sa te-ajut in privinta asta. Berceanu ala, sau Bercescu, sau cum naiba-i zice, nu face nici doi bani, m-am lamurit de cand am intrat la el in birou. Un bou, unul care a dat din coate de pe bancile facultatii ca sa ajunga in varf, primul la activitatile utemiste din facultate, ales apoi in consiliul de conducere al UTM, membru de partid din anul intai si tot asa... Si asta n-ar fi rau, la urma urmelor, dar el n-are pentru ce sa ajunga in varf fiindca e o nulitate. Parca asa ii si spuneti intre voi, nu? Tovarasul Nulitate.
Mihai Badea se apleca inainte, curios. Ordeanu dovedea o putere de patrundere pe care n-ar fi banuit-o. Si aflase in scurt timp niste lucruri despre care altii, chiar din interiorul spitalului, nu aveau habar nici in prezent. Oare ce avea sa urmeze?
- Domn'e, revenind la oile noastre, ca nea Berceanu ala sau cum ii zice e o oaie ratacita de turma, iti spun clar ca am cale deschisa spre persoana care-l poate da jos de pe tron. Si care, mai mult decat atat, te poate pune pe tine in locul lui. Domn'e, tu o meriti, sa fie clar! Esti un om devotat spitalului, meseriei tale, toate femeile care-au nascut cu tine te ridica in slavi si la fel si aproape toate asistentele si infirmierele... Te tragi de la tara, din niste tarani saraci... Ai dosar bun.
- Nu chiar. Nevasta-mea, Eva, a ramas in strainatate acum trei ani...
- Da, domn'e, asta-i o piedica serioasa, comenta Ordeanu cu gravitate si sorbind cu sete din paharul de whisky. Dar, daca nu ma insel, a ramas dupa ce ati divortat, nu? Ti-a mai scris de atunci? Te-a mai sunat? V-ati mai intalnit cumva? Desi nu prea aveati cum si unde, ca ea nu s-a intors in tara, tu n-ai fost plecat peste hotare...
- Nu... sopti Mihai, blocat de usurinta cu care matahala din fata sa ii scormonise viata si acum ii scormonea sufletul.
George Ordeanu se destinse si isi freca mainile.
- Ei, in cazul asta merita sa ne mai turnam cate un pahar si sa ciocnim pentru viitorul director al spitalului din oras! Felicitarile mele, de pe-acum, domn'e, pana la primavara esti director, ai promisiunea mea ferma! Hai noroc!
Ciocni paharul de paharul lui Mihai Badea, ramas aproape neatins pe tavita. Mihai il ridica neincrezator, incercand sa-si adune gandurile. Ordeanu continua sa il priveasca, tragand din pipa, cu o condescendenta amuzata.
- Domn'e, am nevoie de o singura chestie ca sa netezesc drumul, rosti el cu emfaza. Imi trebuie o fituica provenind din spital - fara semnatura -, care sa ridice problema lui Burcescu ala...
- Bungescu.
- Asa, Bungescu! Bungescu... O chestie, acolo, care sa ridice problema incompetentei lui si la nivel profesional, si la nivel administrativ... Sa se refere la avansurile pe care le face subordonatelor... La faptul ca-si aduce membrii familiei in spital pentru tratamente imaginare... Ca da concedii medicale fara acoperire, contracost... si cate si mai cate... Le stii tu mai bine decat mine.
Mihai Badea il privi tinta. Isi netezi cu un gest reflex mustata.
- Nu pot sa fac asa ceva, murmura el, dupa un timp.
- Ei, cum sa nu poti... E doar purul adevar... Trebuie doar sa fie adus la cunostinta forurilor competente. Si, eventual, inca nu e sigur, dar nu cred c-ar strica, mi-ar mai trebui o fituica in care sa declari ca de la divort incoace nu ai mai tinut legatura cu nevasta-ta, ca nu mai stii nimic despre ea, ca nu esti de acord cu modul in care si-a parasit tara...
- Cum sa fac asa ceva?!
- Pai nu mi-ai spus chiar tu chestia asta? Nu minti cu nimic. Si eu zic ca-i mai bine sa scrii asta, decat sa te car dupa mine la discutii penibile si interminabile cu tot felul de personaje. Dai in scris si se simplifica totul, ma lasi pe mine sa rezolv chestia,si tu ai viitorul asigurat. Gandeste-te! Asta inseamna si posibilitatea obtinerii unui pasaport, a unor vize... E o oferta pe care nu poti... n-ai dreptul s-o refuzi. Si e, probabil, singura sansa adevarata pe care ti-o va acorda viata, sa faci intr-adevar ceea ce vrei, si ceea ce-ti place... E pacat sa-i dai cu piciorul!
Mihai Badea ofta adanc, goli paharul dintr-o inghititura, isi stinse tigara si se ridica in picioare.
- Am sa ma gandesc. Acum mi-e imposibil sa iau vreo hotarare. A fost totul neasteptat pentru mine!
Ii intinse mana lui George, desi simtea ca-i e scarba sa-l atinga.
- Am sa ma gandesc...
- Gandeste-te, desigur, dar nu te gandi prea mult! Sa batem fierul cat e cald, domn'e! Eu numai pentru tine o fac. Ma pun chezas pentru tine, sa stii!
- Da, multumesc... Multumesc... ingana Mihai, in timp ce-si incheia canadiana si se intreba pe care usa trebuia sa iasa. Sa iasa cat mai repede.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
