Ziarul de Duminică

COLECTII / Despre mai multe feluri de iubire

COLECTII / Despre mai multe feluri de iubire
31.03.2009, 16:08 20

 
Sara Gruen - Apa pentru elefanti. Traducere de Vali Florescu. Un roman publicat in peste patruzeci de tari si vandut in aproape trei milioane de exemplare. Autoarea este una dintre cele mai de succes scriitoare ale momentului. S-a nascut in Vancouver si a crescut in Ontario. In 1993 a absolvit Carleton University din Ottawa cu o diploma in literatura engleza. A hotarat sa se dedice in exclusivitate scrisului in 2001. Romanul Apa pentru elefanti (2006), a carui editie hardcover s-a vandut intr-o luna in 248.000 de exemplare, a ajuns in fruntea topului de bestselleruri al prestigiosului New York Times.
Autoarea ridica un colt din cortina ce ascunde culisele de ochii spectatorilor si ne lasa sa patrundem intr-o lume de o tristete covarsitoare: animale maltratate, artisti in mizerie, exploatati arareori platiti, violenta, prostitutie, oameni incercand sa uite sordidul cotidian cu ajutorul alcoolului de contrabanda. Din detalii istorice minutios prelucrate, Sara Gruen reinvie o galerie intreaga de figuri memorabile: Unchiul Al, directorul fara scrupule al circului; Kinko, clovnul pitic cu un zambet exagerat pictat pe chipul trist; „ciudatii" cu trupuri contorsionate de suferinta; imprevizibilul si crudul August Rosenbluth, dresorul de animale care cade victima celor pe care ii chinuie; Marlena, frumoasa lui sotie, dresoarea de cai, de care Jacob se indragosteste naprasnic si alaturi de care traieste o patimasa poveste de iubire; Rosie, elefantita cu personalitate si cu un secret.
 
Ismail Kadare – Amurgul zeilor stepei. Traducere din limba albaneza de Marius Dobrescu. Acest roman autobiografic, scris intre 1962-1976 si aparut in 1981, prezinta o perioada de rascruce atat pentru viata personala a lui Kadare, cat si pentru lumea literara sovietica din anii ’50. Naratorul, tanar albanez aflat la studii la Moscova, povesteste intalnirile sale cu elita scriitorilor sovietici din epoca stalinista. Caminul Institutului Gorki este un soi de Turn Babel care adaposteste haosul betiilor viitorilor oameni de litere ai URSS. Studentul albanez e profund deceptionat de scriitorii rusi care, desi perfect constienti de ceea ce se petrece in realitate in Uniunea Sovietica, prefera sa adopte teme pastoresti si accepta sa scrie la comanda odele pretinse de catre regimul comunist. Insa voalul aparentelor va fi inlaturat odata cu declansarea unei intense campanii de insulte impotriva laureatului Premiului Nobel, Boris Pasternak. Prin intermediul massmedia, intelectualii rusi sunt mobilizati pentru a determina excluderea unuia dintre cei mai straluciti oameni de litere din Uniunea Scriitorilor si constrangerea sa sa renunte la marele premiu. 1958 este in acelasi timp anul cand incep sa se contureze primele semne ale destramarii prieteniei sovieto-albaneze, fapt ce va conduce, doi ani mai tarziu, la ruperea definitiva a relatiilor diplomatice dintre cele doua tari. Fin observator al acestor transformari, Ismail Kadare este cronicarul incisiv al evenimentelor care aveau sa-i marcheze existenta.
Amurgul zeilor stepei este insa si romanul unei mari iubiri pierdute (relatia naratorului cu Lida, rusoaica de care s-a indragostit).
 
 
Madeleine Thien - Certitudine.Traducere din engleza de Carmen Ciora si Domnica Drumea. Provocata de infidelitatea celui pe care-l iubeste de multi ani, Gail, o jurnalista canadiana de origine malaeziana, incepe o ancheta personala despre femeia care a distrus casnicia parintilor ei. Cautarea tinerei aduce la lumina o poveste de dragoste veche de mai bine de cincizeci de ani dintre Matthew, tatal sau, si Ani, prietena acestuia din adolescenta petrecuta in Malaezia natala, devastata de armata japoneza. Firul epic alearga intre trecut si prezent, intre Asia si Europa, de la exoticul Borneo, a carui natura luxurianta e inecata in praful de pusca al invadatorilor, la Olanda, cu lumina ei stranie de deasupra polderelor. Pe masura ce aceasta ancheta personala se adanceste, Gail va fi pusa fata in fata cu adevarurile nerostite ale propriei vieti si va intelege ca certitudinile din trecut ii vor face suportabile incertitudinile prezentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO