Ochi rosii polaroid. Acesta este un test se intituleaza volumul de debut al lui Gabi Eftimie (prefata de Adrian Schiop, Editura Vinea, 2006); numai ca testul nu e unul de (auto)verificare artistica. La aceasta tanara autoare, universul incastrat, adus in spatiul virtual si stocat in creier este explorat cu o dezinvoltura de invidiat.
Spre deosebire de poetii "milenaristi" care isi ingroasa identitatea sociala si se infatiseaza prinsi in plasa unei Istorii radioactive, Gabi Eftimie adopta postura internautului care, cu un simplu click, poate transforma cosmarul din fata intr-o amintire. De aici ambivalenta atitudinii si glisarea versurilor intre doua registre: unul mai apasator, in care camerele infrarosu si instrumentele de masura, monitoarele si laboratoarele supravegheaza individul ori experimenteaza pe el; si unul de reconversie psihologica, in care exact aceleasi masini reci recompun decorul contemporan, urban.
Fisierele sunt alternate rapid, cursorul palpaie... Chiar daca, sub fluxul razelor X, realitatea se dezmembreaza si demistifica, accentul liric pe care este facuta constatarea nu e unul amar. Ceea ce la alti autori reprezinta o proba incontestabila a (de)caderii omului devine o premisa aproape banala in volumul lui Gabi Eftimie. "Paradisul" artificial al corporatiei si imaginarea omuletului ratacit intr-un desert postatomic, dupa ce toate din jur vor fi fost aruncate in aer, nu sporesc semnificativ tensiunea poemelor. Sunt cadre aproape familiare ale existentei cotidiene si proiectii, in marginea acesteia, facute cu o mare libertate combinatorie.
Orice revers are o fata luminoasa (sau invers), exteriorul si interiorul se amesteca si incep sa se confunde, zgomotele agresive devin prietenoase, iar tacerea, nelinistitoare... A iesi afara e o aventura periculoasa, fiindca "afara nimic nu e viu". A ramane insa in fata calculatorului, intre printer si xerox, "conectica si butoane", inseamna a te mentine intr-un spatiu protector, un fel de regresie catre uterul-incubator. Tehnologia isi impune termenii, luminile, sonorul asupra naturii propriu-zise, captata si domesticita prin echivalari de mare efect: "fosneam ca o bucata de nylon", "apa se loveste de mine. ca sunetul intr-o boxa stricata", "iar ploua cu arsuri electrice"... Un text incepe prin a canta aceasta radicala transformare, cu un rest de mila omeneasca: "vom imbraca pijamale artificiale/ ne vom incheia la sireturile de neon/ vom fi liberi sa apasam rewind/ sa batem tare la tobele mari/ sa dam cu biciul/ cantand// sa fluturam tabla de metal sa sune cat mai strident// dar cand tipam ca nu vrem capul taiat din farfurie/ cand urlam ca nu asta/ nu nu asta" (# in rai).
Testarea merge impreuna cu schimbarea perspectivei: procedeu folosit frecvent la nivelul unui text sau al unui intreg ciclu. Doua versuri subliniate si atent inserate intr-un poem ("un om inmarmurit luat in stop-cadru inert traversand/ incaperea lovindu-se de lucrurile din jur") sunt transformate intr-un laitmotiv si, mai mult decat atat, intr-o trapa textuala prin care cadem intr-o alta dimensiune. Persoana a treia singular lasa loc persoanei intai. Obiectul fotografiat devine subiect frisonant, poeziile care urmeaza explorand tocmai miscarile haotice si agitatia interioara a personajului lasat sa vorbeasca.
In Strumfii afara din fabrica!, Marius Ianus credea a fi strans poezii influentate "zdravan" de noile moduri de comunicare. Iluzia liderului fracturist se transforma in realitate la aceasta exponenta, cu totul remarcabila, a generatiei urmatoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
