Caderea Habsburgilor
La Viena, mai toti gandeau ca prabusirea Hohenzollernilor va atrage dupa sine si caderea Habsburgilor. Era insa o diferenta. Pe Wilhelm al II-lea nu-l mai dorea o Germanie adancita in mizeria 
sfarsitului de razboi pierdut. Dar in Austria Carol nu era detestat. Istoricul B. Michel observa ca in Austria mai erau unii care strigau „Traiasca Republica!", dar niciodata "Jos imparatul Carol!". Si peste cine mai domnea Carol! Presedinte de Consiliu de Ministri ramanea Lammarsch, insa peste o tara care se desfacea. El mai trata cu membrii Consiliului de Stat, care nici acesta nu se desfiintase, cu Tusar, care acum era reprezentantul Cehoslovaciei la Viena. Lammarsch avea o functie desemnata de imparat, dar n-avea nici o putere reala. Dupa cum n-o mai avea nici Carol, care-l numise. Imparatul mai spera in ajutorul bisericii. La 8 si 9 noiembrie, secretarul sau se intalneste cu cardinalul Piffl, arhiepiscopul Vienei, care nota in insemnarile de dupa prima intalnire: „Dificil, dar inca nu e o situatie disperata", iar dupa a doua: „Situatie foarte serioasa". Seful social-crestinilor, Mgr Hauser, promite sprijinul sau, dar si in partidul pe care-l conducea cauza republicana prinsese teren. Caderea lui Wilhelm al II-lea intareste brusc curentul republican. In aceeasi zi are loc un nou consiliu de stat. Viktor Adler se pronunta din nou pentru Anschluss cu Germania. El era convins ca, odata Hohenzollernii cazuti, Germania o va lua pe o cale democratica. Si atunci era mai bine pentru Austria daca participa la Adunarea Constituanta germana. Adler nu spune nimic insa despre faptul ca Germania acum era republica. Si atunci cum ramanea cu Austria? In lumea politica austriaca nimeni nu se mai indoia ca Adunarea Nationala va vota si decaderea Habsburgilor. Guvernul lui Lammarsch vrea s-o ia inaintea Adunarii si la 10 noiembrie (se stia deja ca Wilhelm al Germaniei fugise in Olanda) e convocat ultimul consiliu de ministri din timpul monarhiei habsburgice. Se redacteaza textul manifestului care anunta abdicarea. Mai multi ministri lucreaza la el. E cantarit fiecare cuvant. Ministrii raman impreuna pana noaptea tarziu. Lacrimi sunt in ochii celor mai multi. A doua zi, la orele 11, Lammarsch, insotit de ministrul de Interne Gayer, se duc la Schonbrunn. Sunt nervosi si agitati. Ii spun suveranului ca manifestul trebuia semnat imediat. Ministrii se temeau ca manifestantii din Viena vor veni la Schonbrunn. Imparatul Carol le raspunde: „Daca nu ma lasati nici macar sa citesc textul, cum vreti sa-l semnez?" Dupa ce il citeste, cere sfatul consilierilor sai. Intervine si imparateasa Zita, care, dupa lectura Manifestului, exclama „Un suveran nu poate niciodata sa abdice. El poate fi depus, drepturile ii pot fi ridicate. E forta brutala. Aceasta nu-l obliga sa renunte la drepturile sale. El le poate cere din nou, dupa ocazii si imprejurari, dar sa le abandoneze niciodata, niciodata. Prefer sa mor cu tine aici..." Era reactia principiului de legitimitate. Dar... proclamatia nu vorbea de abdicare. Imparateasa era luata de frenezia clipei. Juristul Seipel gasise 
formulele cele mai potrivite. In Manifest se folosesc formule de genul: „animat ca si mai inainte de o dragoste nedezmintita pentru popoarele mele, eu nu vreau ca persoana mea sa constituie un obstacol la libera lor dezvoltare". Sau „eu recunosc dinainte orice decizie pe care Austria germana o va lua ca forma de stat in viitor". Sau "Poporul, prin reprezentantii sai a luat in mana guvernarea. Eu renunt la orice participare la afacerile statului". Erau exprimari subtile care, in fapt, nu puteau ascunde un adevar: imperiul isi inceta existenta. Carol, de acum inainte fostul imparat, semneaza Manifestul si il da ministrilor, care se grabesc sa-l duca publicului vienez. Iar Carol decide in aceeasi zi sa paraseasca Schonbrunn. Pleaca la castelul Eckartsau, un asezamant modest si izolat, situat intr-o padure de pe malul Dunarii. Se inchina in capela de la Schonbrunn si, in sala de ceremonii, impreuna cu familia, isi ia la revedere de la personal, iar apoi de la cadetii de la Academia Militara, care asigurasera, in ultimele zile, paza de la Schonbrunn. Dupa Imperiul Rus, dupa Imperiul German, se ducea si Imperiul Habsburgic... Si „va fi o cascada a tronurilor, de pe urma careia nu vor scapa decat acei suverani care sunt un fel de presedinti de republica ereditari, ca regele Angliei". Take Ionescu o prevazuse din august 1914. Europa statea sa se aseze altfel decat pana atunci.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
