Datele precise le cunoaste tot ieseanul sau macar le poate afla cu usurinta: e vorba de aproximativ 110 miliarde de lei vechi investiti in proiecte culturale menite sa impuna Iasiul printre cele mai energice spatii culturale ale tarii. Interesant ar fi ca Primaria sa alcatuiasca, la spartul targului, un dosar de presa capabil sa reflecte plusul de notorietate pe care aceasta masiva investitie in cultura a adus-o orasului. Din ce am citit, nu ar fi mare lucru de antologat.
Am in fata tabelul cu manifestarile finantate generos, dar si preferential. Spun asta pentru ca nu am cum sa nu observ ca mare parte dintre membrii comisiei care au acordat sume frumusele au fost si beneficiarii
acestora. Or, corect ar fi fost sa nu exista asemenea suprapuneri. De ce nu se putea numi, de pilda, o comisie de intelectuali cu nume si renume, straini de jocurile meschine ale vietii culturale locale? De ce nu s-a lansat competitia proiectelor cu unul, doi ani inainte? De fapt, Iasi 600 a stat sub semnul improvizatiei si al clientelismului politic. Oamenii din cultura care au dat cu subsemnatul si l-au sustinut pe primarul Gheorghe Nichita in campanie, cu 4 ani in urma, dar si in 2008, au primit tot ce au cerut. Ceilalti, mai putin, dar tot au capatat cate ceva, ca sa nu bata la ochi.
acestora. Or, corect ar fi fost sa nu exista asemenea suprapuneri. De ce nu se putea numi, de pilda, o comisie de intelectuali cu nume si renume, straini de jocurile meschine ale vietii culturale locale? De ce nu s-a lansat competitia proiectelor cu unul, doi ani inainte? De fapt, Iasi 600 a stat sub semnul improvizatiei si al clientelismului politic. Oamenii din cultura care au dat cu subsemnatul si l-au sustinut pe primarul Gheorghe Nichita in campanie, cu 4 ani in urma, dar si in 2008, au primit tot ce au cerut. Ceilalti, mai putin, dar tot au capatat cate ceva, ca sa nu bata la ochi.Sa trec la lucruri concrete. Ce anume ramane in urma acestui an festiv? In primul rand, prea putine evenimente inedite, mosite strict de aceasta initiativa. In majoritate, manifestarile au bifat a nu stiu cata editie, semn ca, iata, Programul Iasi 600 nu a fost capabil sa aduca ceva nou, numai al lui. Festivalul „Sergiu Celibidache", Periferic-ul, Zilele Francofoniei, Zilele revistei Convorbiri literare, Festivalul de teatru profesionist EuroArt, Festivalul de teatru Avram Goldfaden, Festivalul de Jazz „Richard Ochanitzky", Targul mestesugarilor si al olarilor s.a.m.d. au avut destule editii anteriore si ar fi existat si fara acest program.
Ce a adus, prin urmare, nou initiativa edililor? Putine lucruri. Sa amintesc, printre ele, Colocviul Tinerilor Scriitori, organizat in primavara. Dar semnele redundantei unei astfel de intalniri aparusera cu un an inainte, inca de la Cluj (am moderat acel Colocviu, stiu ce spun). Nu afirm ca nu e benefic un asemenea eveniment, doar ca el ar trebui organizat mult mai selectiv si mai aplicat. Evenimentul anului mi s-a parut Prima petrecere cu poezie, prieteni si trufe de ciocolata, dar greul organizarii i-a revenit medicului Emil Stratan, curatorul Galeriilor Eleusis si al Editurii Eis Art; banii de la Primarie au venit cu intarziere si nu au acoperit nici macar un sfert din cheltuieli. Aproape la fel de generos a fost Muzeul Literaturii Romane din Bucuresti. Meritorie a fost si organizarea, de catre Fundatia Culturala Timpul, a Galei Jurnalismului Cultural. Asa ceva ar trebui continuat, mai ales ca e o initiativa unica in tara si se pliaza foarte bine pe tendintele presei culturale de astazi. As spune ca si premiantii (printre care Doris Mironescu, Ovidiu Simonca, Luiza Vasiliu, Iulia Popovici, Matei Florian, Alex Leo Serban) au fost foarte bine alesi, dand consistenta acestei prime editii a Galei.
In rest? Simpozioane stiintifice, statui, capsula timpului, expozitii, proiectii de film, crosul pensionarilor, festivalul fanfarelor militare, emisii filatelice festive, Vasilache si Marioara, Gala voluntarilor, concerte ale unor artisti expirati sau in cadere libera (Bregovic, Bony M, Snap etc.) si tot felul de initiative marunte, fara mare impact. De pilda, in drum spre serviciu, iesenii au putut citi, cu ochii impaienjeniti de somn, poeme semnate de scriitori ieseni, dintre care putini buni, iar majoritatea cam sabotati de muze (va insir numele lor, ca sa puteti decide si singurei: Nichita Danilov, Dan Bogdan Hanu, Serban Axinte, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Valentin Talpalaru, Aurel Stefanachi, Nicolae Panaite, Adi Cristi, Marius Chelaru, Liviu Apetroaie si... sigur am uitat pe cineva). „Incepand cu 30 martie, tramvaiele din Iasi vor purta printuri cu texte poetice ale unor mari scriitori", suna justificarea oficiala. Ce sa spun? Sunt mandru ca Iasiul are atatia „mari scriitori" (dintre care, nepriceput cum sunt, as paria abia pe vreo 2-3). Nu spun ca nu e bine sa scoti poezia la inaintare, dar selectia ma cam nedumereste. Totusi, in Iasi exista poeti mult mai bine prizati la nivel national, precum Emil Brumaru, Mariana Codrut, Liviu Antonesei, Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, Constantin Acosmei. Despre ei critica s-a pronuntat in mod cert mai generos, asa ca probabil
ca era dreptul iesenilor sa ii poata citi si pe ei in mijloacele de transport. Pe de alta parte, mult mai selectiv a fost programul Casei de Cultura „Mihai Ursachi", care a transformat gradina Copou intr-un „parc al poeziei". Acolo numele protagoniste sunt unul si unul: Ion Muresan, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Al. Musina, Claudiu Komartin, Elena Vladareanu etc. Oricat de laudabile ar fi insa astfel de ispravi, ele nu depasesc, ca ecou, targul de pe Bahlui. Or, cu atata amar de banet, Iasiul putea deveni nu ceea ce a fost Sibiul in 2007, dar ceva apropiat. Doar ca acolo, daca au existat si puzderie de evenimente anonime, au fost si unele de anvergura. De pilda, la teatrul din Sibiu se raporteaza toata suflarea artistica autohtona, la cel iesean, nici macar toti angajatii (sa va amintesc faptul ca directorul sau, Hadji Culea, monteaza pe alte scene din tara?). Tot la Sibiu se intalneste, de cateva ori pe an, tot ce are poezia contemporana mai valoros, pe cand atunci cand trece prin targul nostru vreun scriitor de notorietate, e sufocat din toate directiile posibile.
ca era dreptul iesenilor sa ii poata citi si pe ei in mijloacele de transport. Pe de alta parte, mult mai selectiv a fost programul Casei de Cultura „Mihai Ursachi", care a transformat gradina Copou intr-un „parc al poeziei". Acolo numele protagoniste sunt unul si unul: Ion Muresan, Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Al. Musina, Claudiu Komartin, Elena Vladareanu etc. Oricat de laudabile ar fi insa astfel de ispravi, ele nu depasesc, ca ecou, targul de pe Bahlui. Or, cu atata amar de banet, Iasiul putea deveni nu ceea ce a fost Sibiul in 2007, dar ceva apropiat. Doar ca acolo, daca au existat si puzderie de evenimente anonime, au fost si unele de anvergura. De pilda, la teatrul din Sibiu se raporteaza toata suflarea artistica autohtona, la cel iesean, nici macar toti angajatii (sa va amintesc faptul ca directorul sau, Hadji Culea, monteaza pe alte scene din tara?). Tot la Sibiu se intalneste, de cateva ori pe an, tot ce are poezia contemporana mai valoros, pe cand atunci cand trece prin targul nostru vreun scriitor de notorietate, e sufocat din toate directiile posibile. 
In fine, au mai existat si multe, prea multe carti editate din banii publici, albume cu Iasii, cu bisericile, cu primaria, cu tot ce vreti. Nu mi-a picat nici una in mana – semn ca ele au avut o circulatie plapanda. Daca ar fi sa trag concluziile, as spune ca foarte multi bani au fost aruncati pe apa Sambetei. Ma tem ca, la finalul acestui program, orasul nu este nici mai vizibil, nici mai castigat. Iasul e departe de a fi ceea ce spera, lipsit de luciditate, sa devina odata si odata: o capitala culturala europeana. Iata si cea mai grea dovada: atunci cand are posibilitatea de a parasi provincialismul care convine unora, nu o face. In anul festiv 2008, au existat prea putine proiecte de anvergura, despre care sa fi scris toata presa culturala, la care sa se raporteze intreaga miscare artistica din Romania. Din pacate, dupa 110 miliarde cheltuite, Iasiul ramane tot cu Trei Ierarhi sub schele, cu Teatrul inchis, cu Filarmonica aflata intr-o stare jalnica, cu Palatul Culturii intrat intr-o renovare care cine stie cati ani va mai dura etc. Sansa sa ar fi sa profite de pe urma trecutului, dar se pare ca nu e capabil sa o faca. Ne-ar trebui, pentru asta, un primar neamt, cum are Sibiul.Inchei cu o nelamurire: de pe site-ul primariei nu am reusit sa aflu cifrele care ar fi trebuit sa fie publice inca de la inceput. Cat a costat fiecare manifestare, cum au fost cheltuite sumele etc. Iesenii trebuie sa stie unde se duc banii lor si cum sunt ei justificati. Din pacate, Iasi 600 a stat sub semnul acestei opacitati financiare de pe urma careia multe personaje, cu usa deschisa la domn’ primar, au beneficiat din plin. Nu si orasul, din pacate. Oricum, nu atat cat ar fi putut beneficia daca totul s-ar fi petrecut la lumina zilei si intr-un spirit de competitie care, iata, inca nu e accesibil vietii culturale iesene.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
