Parca asa vede si numeste intelepciunea populara respectabilul amestec de cumintenie, chiverniseala si cuprindere intru toate prin care un ins deplin realizat este "un om la casa lui". Are deja de toate: casa, nevasta, copii, vite si caruta, pamanturi, vie, porci, hambarul plin, ce mai, de-acum, chit ca tanar, e gata copt sa treaca-n sfatul batranilor, sa aiba randuri de fini, sa fie epitrop la biserica din deal, sa-si tocmeasca argati, sa-si cultive propriul electorat si sa devina primar... Cum sa nu-ti vina in cap tocmai imaginea asta atunci cand vine vorba de Daniel Cristea-Enache?
La 31 de ani, Daniel Cristea-Enache este - fiti atenti - doctor in filologie, lector universitar la Literele bucurestene, director de imagine la editura Corint (dupa ce a fost director editorial la Fundatia Culturala Romana), coautor de manuale si dictionare (DSR si DGLR), cronicar literar saptamanal la Romania Literara (dupa ce a fost redactor asociat la Adevarul literar si artistic, unde a scris aproape saptamanal din 2003 in 2005), peste toate acestea plutind volumul de debut din 2001, Concert de deschidere. Volum care a fost primit de critica litarara cu un elan compatibil doar cu cel care i-a inconjurat la vremea lor pe (din generatia imediat anterioara) Mircea Scarlat, Mircea Mihaies, M.D. Gheorghiu sau Vasile Popovici. O carte care a primit premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, premiul Romaniei literare si premiul "T. Maiorescu" al Academiei Romane. Ce va ziceam!
Daca a luat de la tatal sau, Valeriu Cristea, si de la Dumitru Micu seriozitatea, harnicia, diplomatia si nepasarea la dusmani si daca, pe de alta parte, va evita sa se contamineze de la celalalt mentor al sau, Eugen Simion, de mania grandorii, politica resentimentului vindicativ si nevoia curtii de fani, atunci vom avea in Daniel Cristea-Enache un campion al bibliografiei si un patriarh al criticii la numai 40-50 de ani. Cu un asa CV la numai 31 de ani, cum sa nu-ti vina constiinta de arbitru, elanul de mentor, negociator si pacificator si cum sa nu cultivi dialogul cu alonja de manual de istorie literara? (v. convorbirile cu Ileana Malancioiu din Recursul la memorie).
Nu altcumva sunt convorbirile de aici. Stiutor sagace si parsiv de istorie mica (scoala C. Stanescu) criticul are o natura bine pliabila pe interlocutori situati deliberat antipodic, gen Eugen Simion si Gheorghe Grigurcu, are formatie si simpatii de stanga (v. de ex. dialogul cu Z. Ornea) si antipatii de dreapta (v. Monica Lovinescu, de ex.) dar discuta cu aceeasi amenitate si aplicatie cu Nina Cassian si Virgil Nemoianu, cu Buzura si Breban, ca si cu Andrei Plesu, Mihai Sora, Dorin Tudoran, intr-o carte ce depaseste cu mult, cu foarte mult culegerile gazetaresti de interviuri. Blestemul inceputurilor eterne in literatura romana (Mircea Anghelescu). Gandirea "de activist" a lui Gheorghe Grigurcu (cel care "isi facea dizidenta pe sub mesele restaurantului Uniunii Scriitorilor", scriind "o opera searbada" si avand curajul sa-l conteste pe Nichita Stanescu, spune cu of Augustin Buzura). Un Grigurcu pentru care Marin Sorescu, "istetul bard oltean", nu e "decat un Toparceanu involt, trecut prin poezia moderna, care si-a preschimbat de buna voie introspectia pe discursul populist", cu o scriitura "strepezit-sugubeata in tipar minor, un imbold histrionic catre un balci al cuvintelor care-l alatura unor Amza Pellea si Tudor Gheorghe". Nicolae Manolescu povestind cum l-a parat G. Calinescu la G. Ivascu pentru insolenta si declarand spre deliciul nostru, in total raspar cu Adrian Marino, Serban Cioculescu, Al. Piru&Co.: "raman ce-am fost, un impresionist. Metodele in critica vin si trec, impresiile noastre se dovedesc autentice si vii. Gresite uneori, dar adevarate. Naive alteori, dar oneste. Prefer sa ratez intr-o critica fara metoda decat sa castig intr-o metoda fara critica". Virgil Nemoianu - "adversar neimpacat al corectitudinii politice", banuind relativismul postmodern de "forma vicleana de tiranie intelectuala", stupefiindu-ne cu convingerea ca Eugen Dorcescu este un post "cel putin egal cu Cartarescu", sau piscandu-ne cu adevarul ca aulicul, olimpianul Maiorescu era in fapt "foarte fiebinte si chiar cinic erotic", femeile jucand un rol serios in viata lui. Ileana Malancioiu: "exaltarea orasului nu mi se pare prin nimic superioara exaltarii satului. N-am auzit pe nimeni ca Tolstoi este un scriitor de tara ori ca Faulkner ar scrie despre fermieri". Andrei Plesu, pentru care corectitudinea politica este "o bazaconie vesela", o ideologie de Birou Politic, isi face inventarul jignirilor, fata de intrebarea care-i subliniaza succesele enorme: "un bandit in guvernul Romaniei, am fost de-a valma securist, homosexual, francmason, mormon, tigan, agent strain, dus cu pluta etc., admonestat pentru lipsa operei, pentru pantecul prea arcuit, pentru barba neromaneasca...". In sfarsit, trecand mereu spre stanga din alergie la dreapta, Daniel ajunge si la verdicte complet viciate in ce priveste "culpa morala a intelectului roman": "intre Mircea Eliade si Tudor Vianu, mie primul imi pare mult mai culpabil. Dar altii vad altfel lucrurile". Asa este, de la noi se vad complet altfel si, de altminteri, Z. Ornea (tocmai Zigu!) raspunde prompt si just: "aici, in lumea valorilor, culpele (compromisurile) au nevoie de egalitate de tratament". Se adjudeca.
*) Daniel Cristea-Enache, Sertarul scriitorului roman. Dialoguri pe hartie, Editura Polirom, 2005, 246 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
