Curios este insă că, deşi volumul a bifat in anul scurs de laapariţie două premii importante (al României literare şi alAsociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), monografia n-a prea trezitinteresul cronicarilor, colectând, după datele mele, doar douăsemnalări: a lui Horia Gârbea (din Luceafărul) şi a luiRăzvan Voncu (din Contemporanul).
S-ar putea ca de vină să fie şi deschiderea "de nişă" aediturii la care a apărut cartea sau prezenţa relativ discretă aautoarei (altminteri, un foarte bun cercetător şi editor, după cumne-o arată, de pildă, excelenta ediţie Ștefan Bănulescu din 2005)in presa noastră literară. Insă ultima ipoteză nu ţine, de vreme cenici Iulian Costache, care s-a aflat printre răsfăţaţii recenziilorde mai an, nu a prea innegrit paginile revistelor literare. Maidegrabă "cauza profundă", ca să reiau aici limbajul Oanei Soare, adezinteresului faţă de monografia consacrată autorului Croniciide familie o constituie cota aflată in cădere liberă aprozatorului, pe care nu au reuşit să o atenueze nici decesulexilatului, nici editarea sa in prestigioasa colecţie academică de"Opere fundamentale".
Și totuşi, unul dintre meritele indiscutabile ale volumuluiOanei Soare rămâne probitatea abordării: autoarea refuză să joacerolul de avocat al scriitorului "său", nu-i jeleşte rateurile şinici nu-i scuză mizeriile. Dimpotrivă, monografia işi asumă dincapul locului o "perspectivă ironică" in raport cu tentativele de(auto)mistificare ale lui Dumitriu, iar pretextul atât de comod al"răutăţii" istoriei e trimis la plimbare cu următorul argument: "Sevorbeşte, de regulă, despre scriitorii şi, in general, artiştiicare nu au avut istoria pe care geniul lor o merita. Petru Dumitriua avut exact istoria pe care o merita şi s-a contopit pânăla simbioză sau s-a lăsat desfigurat cu incântare de secolul incare a trăit."
Ce-i drept, nici Oana Soare nu va reuşi să-şi păstreze până lacapăt distanţa faţă de obiect. Uneori, cred că tânăra cercetătoarese lasă furată prea mult de lectura in cheie autobiografică ascrierilor prozatorului. De pildă, referindu-se la piesa titulară avolumului Euridice. 8 proze (1947), Oana Soare afirmă că"interesul nuvelei stă mai ales in substratul biografic, deghizatprin transpunere in lamentaţie metaforică. Euridice e supranumelesimbolic al iubitei din tinereţe, iar tema prozei o constituiedragostea pierdută in chip fatal." Tot astfel, Proprietatea şiposesiunea, Incognito, Aquarium, Tinereţea luiPius Dabija şi Toto Istrati ar fi "alambicate depoziţiiin haină ficţională, şi nu doar in sensul in care un roman este, incele din urmă, o hartă fictivă a imaginarului autorului său". Insăcu adevărat abuzivă e distincţia pe care Oana Soare o operează ininteriorul Cronicii de familie intre "prozele cu caracterficţional" şi "nuvele sau microromane cu nucleu autobiografic" şipe care o corelează cu aserţiunea că "Petru Dumitriu nu are s...tcapacitatea de a plăsmui «regate imaginare», lumi paralele,parabole complexe". Dincolo de faptul că o atare pretenţie nucadrează deloc cu aptitudinile celui care a scris L'homme auxyeux gris, autoarea lucrează aici cu o distincţie mult preaputernică intre autobiografic şi ficţional, pe care chiar creatorulsingurului regat imaginar aşa-zicând oficial din proza noastră(Ștefan Bănulescu, desigur) o infirmă cu asupră de măsură.
Totuşi, in majoritatea comentariilor Oana Soare reuşeşte să sedebaraseze de acest biografism păgubos, acceptând convenţiaficţiunii şi citind textele cu ingeniozitate şi cu un pronunţatspirit critic. Foarte bune sunt mai ales lectura celor treiversiuni ale romanului Pasărea furtunii (plus o a patra,adică prima, cu un final eliminat de cenzură, in care autoareamonografiei indică semnele unei veritabile "distopii"),reconstituirea proiectului Colecţiei de Biografii, Autobiografiişi Memorii Contemporane (care are parte acum pentru prima datăde o analiză de ansamblu, dar şi de câteva observaţii pătrunzătoarede amănunt), analiza naratologică a romanului Proprietatea şiposesiunea (pe care Oana Soare il consideră pe bună dreptatecel mai bun roman al lui Petru Dumitriu) şi, nu in ultimul rând,discuţia in jurul nuanţelor ideologice ale Cronicii defamilie, unde, fără să respingă afinităţile scriitorului curealismul socialist, cercetătoarea atrage atenţia că motorulconflictului e de ordin biologic (ereditatea), şi nu sociologic(lupta de clasă), ceea ce-i prilejuieşte cea mai bună incadrare aciclului respectiv din câte avem până acum. Or, prin aceasta, OanaSoare a demonstrat că este nu numai un bun "documentarist", ci şiun istoric literar credibil, la care competenţele analitice seimbină in chip profitabil cu un spirit critic ce nu intră decâtrareori in eclipsă.
*) Oana Soare, Petru Dumitriu & Petru Dumitriu. Omonografie, Academia Română - Fundaţia Naţională pentru Stiinţăşi Artă - Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G. Călinescu",Bucureşti, 2008, 480 p.
ANDREI TERIAN (n. 30 noiembrie 1979) este lector laFacultatea de Litere şi Arte a Universităţii "Lucian Blaga" dinSibiu, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară "G.Călinescu" din Bucureşti, redactor la revistele Cultura şiEuphorion. Este doctor in filologie - cu distincţiaSumma cum laude - al Universităţii din Bucureşti (2007). Amai colaborat la revistele Adevărul literar şi artistic,Bucureştiul cultural, Cuvântul, Euresis,România literară, Vatra ş.a., totalizând peste 400 destudii şi articole publicate in periodice şi in volume colective.Dintre criticii generaţiei sale, a obţinut cel mai mare număr devoturi la anchetele BEST ("Bursa tinerilor scriitori", organizatăde Bucureştiul cultural in 2006) şi "Cei mai buni 5 tineriscriitori ai momentului" (Colocviul Tinerilor Scriitori,Cluj-Napoca, 2007).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
