Episodul 4. Blocada
Maestrul tacu. Taceau amandoi de cateva minute bune, in timp ce in capul lui Emanuel se insinua ecoul vorbelor reverberand in linistea noptii, se inchina. Se inchina la un blid ca la o icoana pasamite, un blid ca un idol si pasii tarsiti ai maestrului plimbandu-se in jurul mesei impovarate de carti si caiete si file de manuscrise risipite in dezordine, se inchina si iar se inchina, foamea si frica plutind deasupra mesei de vreo patru metri, amintind de mesele acelea lungi intinse la tara in curti pentru nunti sau pomeni, pe langa care se strang neamuri pricopsite si rude sarace, milogi de-ai casei din partea locului si milogi veniti de departe, cu capetele plecate peste castroane si blide in care vantura lingurile cu gesturi aferate, precise, insufletite de o credinta nestramutata, poporul crestin, da, leorbaie prin zoaie si se inchina la blide si bucati de paine si sticle de bautura si castroane cu bucati de carne si placinti si toate hartoagele astea de pe masa taiata pe jumatate de intuneric...
La capatul mesei unde statea Emanuel era o veioza, singura sursa de lumina din camera inalta si vasta, un fel de living de vreo patruzeci de metri patrati. Regasea decorul din urma cu patru ani in bezna prafuita si parca plutind in afara timpului, aceeasi lumina luciferica a veiozei frante peste masa, vrafurile de hartoage ca niste ruine si peretii captusiti de rafturi cu carti, gafaind parca in intuneric.
Apartamentul-living al maestrului de la etajul doi al unei case boieresti din imprejurimile Nervei Traian, casa veche de o suta de ani, cam debila, zgaltaindu-se din toate incheieturile cand trecea tramvaiul pe sub fereastra, era, ca si o parte a trupului sau muritor, un organ vital, de care nu s-ar fi lipsit decat odata cu viata. Intr-o vreme, cladirea urmase sa fie demolata si atunci i se propusese, iar mai apoi i se impusese sa se mute intr-un apartament la bloc, dar uite ca se tinuse tare pe pozitie aparandu-si domeniul, amenintand cu bastonul si desfasurandu-si crizele in toata amploarea lor, cand il cautau de la primarie si de la sectorul de partid ca sa-i propuna o locuinta mai spatioasa, mai confortabila si mai sigura in caz de cutremur, in ce zona a Bucurestiului i-ar fi convenit. Inca ar fi fost ragaz de negocieri, pana s-ar fi primit ordin de sus, iar el nici nu le deschidea, striga la ei sa se care de la usa lui ca le crapa capu' cu toporul si aia ca lasa-l dracului de nebun c-o sa-i iasa pe nas cand or darama casa pe el... Povestea asta circulase, o stia multa lume; maestrul insa nu facea caz de curajul care pasamite l-ar fi impins sa moara sub daramaturi. Altminteri, stia si el, ca oricine, ca nu s-ar fi putut tocmi si impotrivi la nesfarsit; n-ar mai fi stat nimeni la targuieli cand i-ar fi batut excavatorul cu cupa-n perete; l-ar fi luat pe sus, bineanteles, dar uite ca nu, maestre, nu mor caii cand vor cainii. N-au mai apucat, nemernicii, a venit Revolutia, iar de-acum s-ar fi putut spune ca a ramas doar a lui casa cu doua etaje si inca sapte apartamente, de vreme ce locuia singur in ea; constransi cu tot felul de promisiuni si santaje, si cei mai indaratnici dintre vecini plecasera sa elibereze campul de batalie pentru sistematizarea Bucurestiului, caci in primele luni ale lui 1990 tavalugul demolarilor ar fi trecut si pe aici. Fie numai si pentru victoria asta, s-ar fi cuvenit sa se bucure, maestre, ati ramas neclintit in bataia vijeliei, prapadului, nu sub vremuri, ci deasupra lor...
Emanuel nu-si infrana pornirea spre astfel de formulari, desi vedea ca maestrul Vergilius nu le prea agrea. A ramas aici, da, se stramba ingretosat si aproape infricosat, pai vorbele astea mari si frumoase care ne dau pofta de mancare si tot ele ne si omoara, dragul meu Emanuel, sa nu ne incredem in ele, sa nu ne lasam prostiti.
El unul nu-si facea iluzii, pai libertatea si democratia si civilizatia si bunastarea, maestre, si tot tacamul pe care Revolutia o sa-l puna pe masa noastra... Ba nu, nu si nu, si totusi nu arata deloc resemnat dupa felul cum bantuia in jurul mesei, agitat, incitat, pregatit sa actioneze. Ca si altadata, dar dand alt sens intrebarii sale, Emanuel il aborda frontal:
- Ce putem face, maestre? Prinsese curaj, fiindu-i limpede de-acum ca omul n-avea incotro, trebuia sa coopereze, sa puna osul la treaba, iar daca o fi uitat cumva, se cuvenea sa-i aduca aminte: cand v-am intrebat atunci, mi-ati sarit in cap, m-ati dat afara din casa cu injuraturi...
- M-a scos din sarite retorismul ala imputit; daca tu socoteai ca nu putem face nimic, ca trebuie sa tacem, ca si ceilalti, ca sa ne vedem in liniste de interesele noastre meschine, de viata noastra de rahat... M-a durut sa aud asta tocmai de la tine, de la un om pe care as fi avut pretentia ca l-am format. Ma dezamageai, eram dezamagit de mine insumi de fapt, vazandu-te cum imi scapi printre degete. Uneori erai din cale-afara de alunecos, te-as fi vrut altfel, dar nu te deosebeai prea mult de ceilalti...
N-avea decat sa-si puna cenusa-n cap Emanuel, tinandu-se de regulile diplomatice ale afectiunii reciproce pe care le cerea dialogul lor.
- N-am fost la inaltimea asteptarilor, maestre, am fost in permanenta constient de asta. Pai de buna seama ca suntem mici, sunt mic, asa ne-a lasat Dumnezeu pe noi doi... Rase: mici la stat, mari la sfat si viteji de nu s-a pomenit... Tot omul e mic, da, si de aceea ii e greu... Mi-ati povestit doar cat de neputincios e omul si ca-i dator sa incerce, sa-si incerce necontenit puterile, ori de cate ori e incercat si ispitit, sa se impotriveasca din rasputeri raului, adica tocmai ce se intampla acum, cum mi-ati spus, suntem intr-o situatie grea, suntem incercati, trebuie sa ne impotrivim... D-aia am si venit la dumneavoastra, sa ne sfatuim, sa facem ceva ca o publicatie, o revista, acum ar fi momentul...
Il asculta mormaind, sontacaind cu mainile la spate pe langa masa, dandu-i ocol, cu poalele halatului atarnand pe langa el ca o sutana, ca mantaua unui pitic magician disparand in penumbra si intuneric si reaparand in lumina veiozei. Oare cum ii pica vizita lui Emanuel? Se bucura, desigur, simtea nevoia de oameni, de prieteni, dar se si dezobisnuise. Se salbaticise, sarmanul maestru, si ca iar sa ne facem de lucru-n zadar cu publicatii, deh, ba se indoia, ba credea, dar altceva n-avea ce face, decat sa ne facem de lucru, pai sa lucram, sa dam din maini si din gura... Emanuel il vedea induplecandu-se greu, sau poate doar voia sa lase impresia asta.
- Eu fac rost de bani, iar dumneavostra scrieti, gasiti colaboratori, decideti...
- Usor de spus, spuse maestrul moale.
*
N-a fost totusi prea inspirat facandu-i maestrului, din capul locului, un salariu net de cinci mii de lei, in vremurile acelea imediat dupa Revolutie, cand fixa pretul revistei la doi lei. Cat o paine, da, preturile inca erau cele lasate de Ceausescu, iar salariul acela enorm oferit marelui poet investit redactor-sef s-ar fi vrut o garantie a seriozitatii si bunelor intentii, o recunoastere si un stimulent totodata... Ba pana la urma un sacrificiu si deopotriva o fudulie, asta era, Emanuel exhiba o generozitate disproportionata fata de posibilitati, dupa ce riscase indatorandu-se fara sa-i fie limpede ce sorti de izbanda va avea investitia. Pai norocul, da, daca s-o fi cacat in scaldatoare cand a fost mic, daca a pus mana pe lozul castigator sau o sa se-aleaga praful, asa incat la o adica nici n-ar mai fi contat: unde mergea suta, mergea si mia, sa fie de sufletul maestrului, sa zica bodaproste, dar acesta nu schita nici un gest minim de recunostinta. Oare pana intr-atat de nesimtit era?
Emanuel isi dadu seama ca se pripise, dar nu mai avea cum sa se rasuceasca, sa dea inapoi; nu trecu mult pana sa revina la ganduri mai bune, recunoscand fata de sine insusi ca n-ar trebui sa-i para rau dupa bani si tocmai ca nu banii il puneau in functiune pe maestru. Virgil Irimiciuc a fost primul angajat al Blocadei. Acasa la el si-n tipografie si bantuind in oras sa-si culeaga informatii, a scris aproape singur primele sapte numere ale revistei. Muncea ca un cal de povara, trebuie ca nu mai dormea deloc, pe cand Emanuel se uita la el cu o usoara strangere de inima in care se insinua, facandu-si loc tot mai mult, o doza sanatoasa de pragmatism cinic: numai de n-ar crapa dracului inainte sa-i puna caruta pe roate; pai ar fi cazul s-o luam mai usurel, maestre, n-are nici un rost sa ne omoram in halul asta, doar nu-i sfarsitul lumii, si maine-i o zi... Nu-l lua in seama maestrul, nu se cruta, tragea de el insusi parca-n disperare. Era totusi un om de saizeci de ani, daca ala s-ar fi putut numi om; un vreasc, o sfrijitura de patruzeci de kile cu tot cu ambalaj, insa uite ca rezista, fieru' dracului, se hranea doar cu biscuiti si turna in el nonstop ulcele de cafea, sudand tigarile una de la alta. Era de Doamne fereste, deh, pe masura ce se cocarja, parca ar fi prins puteri noi, ca si cum si-ar fi tras vlaga din drogul propriului venin, care-l naruia energizandu-l... Veninul ala, da, nicidecum banii. Avea multe lucruri de spus, incat abia de i-ar fi ajuns spatiul gazetei, dupa atata vreme cat tacuse si dupa cate se stransesera-n el, iar pe de alta parte se intamplau multe, nu tocmai lesne de cuprins in vastele si incisivele editoriale cu trimiteri solid argumentate la restauratia comunista ce li se punea la cale romanilor, dupa o revolutie numita anticomunista, in stirile si comentariile acide ale evenimentelor de ultima ora si vestile primite de la cele vreo cincizeci de partide angajate in cursa electorala, care stiri si comentarii se ocupau mai ales de demascarea capilor feseneului cu biografiile lor de nomenclaturisti aduse la zi, puricandu-i si luandu-i la bani marunti dupa ce bagasera pumnu-n gura partidelor istorice, a batranilor liberali si taranisti ce-si mancasera viata prin lagarele de munca si temnitele comuniste, si uite-i acum pe fesenistii-comunisti instalandu-se in fruntea bucatelor ca sa organizeze alegerile, primele alegeri libere dupa patruzeci si cinci de ani, asa-zisele alegeri libere oferite poporului de democratia originala a lui Iliescu, pe care aceiasi domni-tovarasi neamuri proaste si neamuri de slugi le vor maslui, ca si in urma cu patruzeci si cinci de ani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
