Poate sa para un banc cu scotieni sau o comedie SF, dar nu e. Acum vreo doua luni, municipalitatea din Edinburgh a anuntat ca soferii de pe autobuzele din oras vor fi dotati cu truse pentru testari ADN, pentru ca pasagerii care ii scuipa in timp ce ei se afla la volan sa poata fi prinsi mai usor. Trusele au tampoane sterile pentru prelevarea probelor biologice, manusi de cauciuc si pungi pentru pastrarea mostrelor.
Acestea se trimit apoi la baza de date a politiei, constituita in temeiul noii legi scotiene, lege ce permite testarea ADN in cazul oricarei persoane arestate. Si s-ar zice ca baza de date e deja destul de bogata, avand in vedere ca aceeasi modalitate de prindere a scuipatorilor de soferi a fost deja introdusa de metroul londonez, de caile ferate scotiene si de o parte dintre liniile de autobuz din Glasgow.
Posibilitatea identificarii la minut a persoanelor pe baza probei ADN apare banalizata de astfel de aplicatii, fiindca exista opinia ca un lucru atat de subtil si de intim ca structura ADN n-ar trebui sa faca obiectul unor cercetari politienesti decat in cazurile de urmarire a criminalilor. Aceasta opinie este justificata in primul rand de noutatea tehnicii respective, care n-a patruns in constiinta publicului la fel de adanc ca prelucrarea amprentelor digitale, incetatenita inca de pe la finele anilor 1880. In schimb, prima identificare de persoana prin proba ADN dateaza doar din 1985, in timp ce prima condamnare a unui criminal pe baza probelor ADN a avut loc doi ani mai tarziu.
Politistii din toata lumea au imbratisat cu entuziasm metoda, care a dat rezultate spectaculoase, nu numai in cazul crimelor sau al violurilor cu autor necunoscut, ci si in acela al reabilitarii unor condamnati pe nedrept. Treptat au aparut criticile, care se aud destul de des si in ziua de azi: costurile prea mari, dificultatea administrarii probelor (au fost oameni condamnati din greseala pe baza unor probe de ADN confundate sau contaminate cu altele), dar si existenta unor cazuri cand biologia dejoaca socotelile anchetatorilor. Recent, politia din Michigan si-a recunoscut impasul intr-un caz de viol comis acum cinci ani: suspectii sunt gemeni, au acelasi profil genetic si un cazier identic, incluzand si violuri. Cei doi frati suspecti sunt gemeni univitelini, adica au acelasi ADN, fiindca provin dintr-un singur ovul (spre deosebire de gemenii bivitelini, care au ADN diferit, provenind din ovule diferite).
Bijuterii cu acid dezoxiribonucleic
Iar cu aceasta ajungem la al doilea motiv pentru care opinia publica priveste in continuare testele ADN ca pe o intruziune prea drastica in intimitatea biologica a individului. Descoperirea fiziologului ceh Purkinje, la 1823, privitoare la natura unica a desenului amprentelor digitale pentru fiecare persoana si la faptul ca acestea nu se schimba de-a lungul vietii a fost poate socanta pentru cei care nu s-ar fi gandit vreodata ca unicitatea individului uman se exprima si prin liniile neobservate de la capetele degetelor. Dar cercetarea amprentelor nu avea in sine nimic care sa depaseasca granita intimitatii naturale a oricarui organism in raport cu restul lumii; a concepe faptul ca e de ajuns un fir de par sau o picatura de sudoare pentru ca identitatea ta biologica sa fie reperata, chiar dupa moarte, si fisata intr-o baza de date, in forma unei scheme abstracte, e insa aproape inspaimantator.
Nu e deloc de mirare ca sunt si insi mai pragmatici, care incearca sa vada partea frumoasa a lucrurilor si sa faca din ea o afacere: acum doi ani, o firma din Marea Britanie care se ocupa, intre altele, cu recoltarea de ADN pentru companiile farmaceutice si pentru teste de paternitate s-a gandit sa ofere clientilor desenul propriului lor ADN in chip de cod de bare, asa cum apare el in analizele criminalistice, cu scopul de a fi folosit ca model decorativ la bijuterii, covoare sau alte obiecte de pret ce pot sluji drept cadouri pentru persoana iubita.
Sa nu uitam nici ca testele ADN, dezvoltate initial in scop pur stiintific, ca sa determine existenta unor boli genetice, au ajuns cel mai popular mijloc de a crea scandal in jurul celebritatilor, de fiecare data cand un presupus urmas a apelat la expertiza ADN pentru a obtine mari sume de bani de la presupusul tata. Actorul si cantaretul Yves Montand, de pilda, a fost exhumat in 1998, la sase ani dupa deces, ca sa i se faca un test ADN de paternitate, in urma solicitarii unei femei care pretindea ca e fiica lui. Montand nu o recunoscuse niciodata ca fiica si refuzase categoric sa-si faca testul de paternitate; in urma probei post-mortem, s-a dovedit ca avea dreptate si ca respectiva nu era fiica lui. In alte cazuri, rezultatul a fost favorabil pretendentilor la mostenire: in februarie 2001, tenismanul Boris Becker a recunoscut, in urma unui test de paternitate, ca este tatal fetitei unui fotomodel din Rusia.
Majoritatea situatiilor in care determinarea filiatiei se face prin testare ADN au o nota de sordid, ce se rasfrange inevitabil si asupra metodei, facand-o destul de antipatica inclusiv pentru cei care nu sunt amatori de teorii ale conspiratiei. Pentru acestia din urma, lucrurile sunt insa cum nu se poate mai nelinistitoare, ei considerand o amenintare la adresa drepturilor omului faptul ca FBI are la dispozitie o baza de date nationala de informatie genetica, The National DNA Index System, cuprinzand material biologic obtinut de la infractori dovediti si de la locurile unde s-au comis crime cu autori necunoscuti. Multi se tem ca aceasta baza de date ar putea fi folosita pentru identificarea persoanelor cu boli care le-ar condamna la excludere sociala, ca de pilda SIDA.
Cine mi-a furat ata dentara?
Cu atat mai suspecti au parut cercetatorii americani si britanici implicati, pe parcursul anilor '90, in Proiectul Genomului Uman, care au urmarit - iar in 2001 au si reusit - sa inteleaga si sa reconstituie asa-numita harta a acestui genom, adica dispunerea celor aproximativ 31.000 de gene (entitatile de baza ale ereditatii) in cele 23 de perechi de cromozomi (sediul informatiei genetice continute in secventele de ADN) din nucleul fiecarei celule a corpului uman.
Acest urias succes stiintific, de natura sa revolutioneze din temelii medicina, inseamna de fapt ca oamenii de stiinta vor putea determina exact functionalitatea fiecarei gene in organismul fiecarei persoane si vor afla exact ce gene au suferit mutatii si deci sunt responsabile de maladiile pe care persoana le va dezvolta de-a lungul vietii. Cu alte cuvinte, omul se prezinta cu o proba de sange la medic, iar acesta poate stabili in cateva minute genomul pacientului si ii poate spune de ce boli sufera, de ce boli va suferi si eventual ce boli va transmite copiilor sai.
Riscurile unei asemenea dezgoliri a individualitatii biologice sunt insa destule, incepand cu posibilitatea ca angajatorul sau societatea de asigurari sa refuze sa aiba de-a face cu o persoana dovedita genetic ca va suferi de boli fizice sau psihice care necesita costuri mari de tratament si ii diminueaza capacitatea de munca. Acesta este si motivul pentru care autoritatile britanice au legiferat anul trecut faptul ca furtul de ADN constituie infractiune. Expunerea de motive a proiectului de lege preciza ca este necesar sa fie descurajati cei care "sustrag par aruncat la gunoi din frizerii sau ata dentara folosita, cu scopul de a efectua teste ADN fara consimtamantul persoanei in cauza", pentru ca astfel se poate crea premisa santajarii ei, nemaivorbind de faptul ca analiza neautorizata a genomului respectivei persoane constituie o incalcare a intimitatii intr-un sens fara precedent.
In fine, terapia genetica in sine contine un potential de risc imposibil de subestimat chiar si de catre cei mai optimisti savanti. Intr-adevar, descifrarea hartii genomului va face cu adevarat posibila tratarea personalizata a bolilor, fiindca pentru fiecare pacient medicul va putea intocmi un program de evitare a riscurilor, o dieta adecvata si, in ultima instanta, cea mai potrivita terapie genetica: daca organismul unui pacient nu poate produce o anumita enzima care l-ar impiedica sa dezvolte o boala canceroasa, medicul va prescrie introducerea in organism a unei gene responsabile de fabricarea enzimei respective.
Ingineria genetica aplicata la oameni poate trezi insa aceleasi tentatii de a selecta populatia dupa criterii eugenice pe care le avea si dr. Mengele atunci cand facea experimente pe gemeni si considera ca homosexualii si handicapatii sunt rebuturi umane. La fel ca programarea sexului pentru nou-nascuti, posibilitatea de a alege trasaturile genetice pe care urmeaza sa le aiba viitorul copil sau interventia genetica asupra individului uman viu pentru a-i corecta defectele poate deveni un pericol la adresa diversitatii omenesti si a echilibrului ecologic de pe planeta. Nu e limpede nici macar in ce masura ar fi sanatos sa avem o specie de superporumb modificat genetic - si cu atat mai putin de ce ar fi mai bine sa avem o rasa de supraoameni modificati genetic, gen Indestructibilul.
Oameni si soareci
De ce am inceput cu astfel de controverse o discutie despre unicitatea individului uman? Impotriva credintei ca persoana omeneasca este o creatura unica a lui Dumnezeu, incomparabil mai complex alcatuita decat animalele sau plantele, descifrarea hartii genomului uman a prilejuit o dezamagire filosofica destul de mare. Daca estimarile mai vechi vorbeau de 150.000 de gene, s-a vazut ca genomul uman nu are in realitate decat intre 26.000 si 40.000 de gene - doar cu 300 mai multe decat un soarece si de doua ori mai multe ca musculita de otet. In plus, peste 90% din genomul uman contine "pseudogene", fara valoare de informatie genetica - asa-numitul ADN "junk" (deseu), in timp ce proportia de ADN "junk" la aceeasi musculita nu depaseste 3% din genom, ceea ce ar insemna ca insecta in cauza si-a organizat mai bine materialul genetic.
Craig Venter, coordonator al Proiectul Genomului Uman din partea companiei americane Celera, a explicat insa ca de fapt acest numar redus de gene e o lovitura de gratie data determinismului genetic, care sustine ca majoritatea aspectelor vietii unei persoane sunt controlate de gene. "Faptul ca avem un numar mic de gene inseamna ca nu suntem legati de maini si de picioare. Oamenii cred ca genele sunt cauzele absolute ale trasaturilor noastre de personalitate. Dar ideea ca genomul este un tipar al umanitatii e o metafora foarte proasta. Daca am fi legati de maini si de picioare, asa cum spun deterministii, ar trebui sa avem mult mai multe gene", apreciaza Craig Venter. Cat despre proportia mare de ADN "junk", aceasta trebuie inteleasa tocmai ca o dovada a faptului ca specia umana a evoluat intr-un mod mult mai complex decat alte specii, elementele de ADN fara valoare genetica avand tocmai rolul de a reorganiza cromozomii, de a redistribui genele vechi si de a crea altele noi.
Cu alte cuvinte, cantitatea mare de ADN "junk" denota o interactiune intensa cu mediul, inexistenta in cazul altor specii, unde organismul nu face decat sa-si execute mecanic programul de pliere la mediu pe tot parcursul vietii. Si dispunerea "pseudogenelor" difera in functie de mediu: exista indivizi la care numarul genelor responsabile de receptarea mirosurilor e mai mare, in timp ce la altii o parte dintre genele respective nu mai sunt functionale, devenind pseudogene. Rolul mirosului ca simt de care sa depinda supravietuirea a scazut destul de mult in societatile moderne, iar a conserva o acuitate olfactiva iesita din comun nu e economic pentru un organism care are nevoie sa-si dezvolte alte abilitati demne de lasat apoi mostenire genetica urmasilor.
In acest sens trebuie intelese comentariile oamenilor de stiinta care spun ca genele sunt un mecanism al naturii umane, nu o cauza a ei. Din fericire, cine vrea sa explice unicitatea individului uman prin vechile dihotomii natura/cultura, gene/mediu, ereditate/educatie, innascut/dobandit nu mai poate s-o faca decat recunoscand ca orice om este produsul unei combinatii unice si irepetabile de factori genetici si de factori de mediu: cum spun unii cercetatori, 100% din individ este produs al ereditatii si 100% al educatiei.
Cherchez les jumeaux
Dar ce facem cu gemenii asa-zis identici, care strica teoria? Toate culturile au incercat, din Antichitate pana azi, fascinatia in fata gemenilor, intelesi ca un individ dedublat sau ca jumatati ale aceluiasi intreg, unde tensiunea dintre unic si dublu, parte si intreg inclina balanta fie intr-o parte, fie in cealalta. In mitologia greaca, Apollo si Artemis sunt doi poli opusi ai aceleiasi realitati - Soarele si Luna -, pe cand Castor si Pollux au dorit atat de mult sa impartaseasca aceeasi soarta, incat s-au rugat de tatal lor Zeus ca, in loc sa-l faca doar pe unul dintre ei nemuritor, sa faca astfel incat fiecare, pe rand, sa stea o zi in Olimp, cu zeii, si o zi in Hades, ca muritori raposati.
Pentru stiinta moderna, cel mai mare interes il prezinta gemenii univitelini, perfect identici din punct de vedere genetic, exact asa cum este clona in raport cu "originalul" ei. Cam din anii '70, savantii au inceput sa studieze diverse perechi de gemeni univitelini separati la nastere si crescuti in medii total diferite. A devenit celebru atunci psihologul Thomas Bouchard de la Universitatea Minnesota, care a realizat o cercetare amanuntita, pe baza de chestionare cu mii de intrebari, pe aproape 100 de perechi de gemeni. Asa i-a descoperit pe Jack Yufe si Oscar Stohr, separati in 1932 in urma divortului parintilor: Yufe a crescut in Trinidad, a facut studii ebraice si a ajuns o persoana deschisa, liberala si toleranta, in timp ce Stohr, crescut in Cehoslovacia, intr-o familie catolica, si petrecandu-si copilaria sub ocupatie nazista, a ajuns un adult rigid si autoritar. Totusi, preferintele lor alimentare erau aceleasi, ambii erau antitalent la matematica si amandurora le placea cel mai mult aceeasi nuanta de verde.
Alti gemeni separati la nastere si studiati de Bouchard aveau fiecare cate trei copii, botezati cu aceleasi trei nume; altii se casatorisera cu parteneri cu aceeasi pieptanatura si nuanta de par; altii avusesera operatie de apendicita in acelasi an; altii foloseau aceeasi marca de pasta de dinti, obisnuiau sa citeasca reviste de la coada spre capat sau intrau in ocean intotdeauna cu spatele si numai pana la genunchi. Ce concluzii se pot trage din astfel de fapte bizare in afara de aceea, foarte generala, ca influenta zestrei genetice nu trebuie niciodata subestimata?
Pe de alta parte insa, si azi ramane de discutat ce trasaturi anume in personalitatea unui om sunt datorate cu precadere mostenirii genetice si pot fi mai greu influentate de mediu. Tot studiile pe gemeni separati la nastere sau in frageda pruncie au cautat sa demonstreze, pe rand, ca nu numai anumite boli sau particularitati fizice sunt determinate genetic, ci si religiozitatea, pesimismul sau optimismul, alcoolismul, varsta intemeierii unei familii, ba chiar atitudinile politice. Si, foarte important, orientarea sexuala, concluzie care vine sa le furnizeze un argument stiintific celor ce privesc deviatiile sexuale ca pe niste fatalitati naturale, imposibil de corectat prin educatie. Totusi, pentru fiecare studiu care afirma ceva se va gasi un altul care sa demonstreze contrariul, pentru ca granita dintre innascut si invatat e foarte greu de trasat, iar diversitatea umana scapa intotdeauna categorisirilor.
Nu e Frankenstein, e sosia lui
De obicei, cercetatorii prefera sa largeasca sfera discutiei, pentru ca in ea sa incapa atat diferentele flagrante dintre vietile gemenilor univitelini, cat si defectele genetice ale indivizilor unici la parinti.
Depinde, spun ei, de ceea ce se petrece in primele zile de la conceptie: cu cat ovulul fecundat se divide mai devreme, cu atat sansele ca gemenii sa aiba sanse egale de supravietuire/dezvoltare si sa fie mai asemanatori ca personalitate sunt mai mari, iar cu cat se divide mai tarziu, cu atat cresc sansele fie ca unul dintre gemeni sa se dezvolte in dauna celuilalt, fie ca diviziunea sa produca siamezi, legati printr-o parte a corpului, dar foarte adesea cu trasaturi de personalitate diferite.
In alte cazuri, doi gemeni incipienti fuzioneaza sau unul il absoarbe pe celalalt, astfel incat individul nascut dintr-o astfel de fuziune are in corp doua tipologii distincte de HLA (Human Leucocyte Antigen, amprentele genetice prezente pe globulele albe din sange, in functie de care se determina compatibilitatea in cazul transplantului de organe), sau e hermafrodit (din aceeasi categorie ar face parte si transsexualii, care au organe genitale corespunzatoare unui sex si constiinta de sine corespunzatoare sexului opus), sau e ceacar (are ochii de culori diferite). Acesti indivizi se incadreaza in categoria biologica a "himerelor", dupa numele monstrului antic cu coada de sarpe, corp de pasare si cap de leu. Exista geneticieni care sustin chiar ca, din 80 de conceptii de gemeni, una singura are ca rezultat la nastere doi copii gemeni viabili, in rest rezultand, dintr-o cauza sau alta, un singur copil, care nu va sti niciodata ca a avut un frate sau o sora in uter. Ba mai mult, dat fiind ca numerosi gemeni sunt stangaci, s-ar banui chiar ca stangacii unici la parinti ar proveni si ei din conceptii de gemeni.
Trebuie remarcat ca aceasta teorie slujeste de minune celor pasionati, in arta sau in afara ei, de chestiunea unitatii persoanei umane, de la mitul androginului (spre a carui incarnare aspira un Marilyn Manson, un David Bowie sau un Prince), pana la dedublarea personalitatii dupa modelul lui Dr. Jekyll si Mr. Hyde (dar cu prelungiri aproape neverosimile in justitia americana de azi, cu avocati care isi apara clientii pretinzand ca acestia au comis crime sub impulsul uneia din cele doua sau mai multe personalitati care i-ar stapani succesiv).
De ce n-am observa insa ca, pe deasupra acestor speculatii, poza androgina sau invocarea personalitatii multiple sunt o incercare de a iesi in evidenta tocmai ca individ distinct de altii? Unicitatea se afirma si prin caracterul de exceptie de la regula, prin diferentierea uneori stridenta fata de categoria din care faci parte, inclusiv categoria biologica - sexul, rasa (Michael Jackson a incercat asa ceva) ori varsta (cine mai stie cate operatii estetice a facut Cher?). Natura ne invata insa ca nu intotdeauna e bine sa te izolezi in raport cu ai tai si ca individul instrainat de semeni, ascetul, geniul, eroul, disidentul, oricine se afla in postura de singur impotriva tuturor isi reduce sansele de supravietuire. Invers, spiritul de echipa, capacitatea de adaptare in societate, mediocritatea, asemanarea cu ceilalti garanteaza supravietuirea.
Pentru unii insa, a iesi in evidenta si a semana cu altcineva nu se contrazic deloc: este cazul celor care aspira sa semene cu vedetele lor preferate, fiindca simt ca personalitatea vedetei a modificat deja in ei mare parte din propria lor individualitate. Asa se explica numarul enorm de pretinse sosii ale lui Elvis, Marilyn Monroe sau Sylvester Stallone, dar si aberatiile din emisiuni ca "Vreau o fata faimoasa", produsa de MTV, unde apar diversi fani care si-au facut operatii estetice ca sa semene cu Pamela Anderson sau Kate Winslet, ori schimbare de sex ca sa semene cu Jennifer Lopez. Nimeni insa, oricat ar fi de indragostit, nu se poate transforma cu adevarat in persoana iubita. Cat despre ideea de sosie, stiinta e categorica: nu e decat o sansa la 27,6 miliarde sa existe doua persoane neinrudite care sa aiba patrimoniu genetic identic.
E putin probabil ca Osama bin Laden, fie si "cosmetizat", sa poata trece de controalele de pe aeroporturile americane sau germane care scaneaza irisul pasagerului ca sa se convinga ca n-au de-a face cu teroristi sau infractori. Noul pasaport biometric, care ar urma sa fie introdus de la anul in Europa, face din modelul irisului, unic pentru fiecare individ, noua vedeta a determinarii identitatii, mai rapida si mai exacta decat amprentarea digitala. Ca si striurile de pe degete sau codul de bare al ADN, desenul din ochi va semnala insa doar faptul ca prin aeroport calatoreste un om obisnuit sau un terorist. Desenul din iris ne va putea dezvalui doar identitatea unei persoane. Cum este acea persoana, ce calitati si defecte are, ce-i rezerva viitorul nu vom putea afla.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
