Probabil ca, daca as fi trait in Iasi, mi-ar fi fost greu sa fiu atat de detasat, sa nu pun suflet pentru fiecare colt cultural (si cate astfel de colturi nu are Iasiul!), sa nu imi simt inima batand in “peptu-mi de arama” doar la vederea lor, sa nu cred despre mine insumi ca va fi fiind ceva si de capul meu de indata ce respir aerul pe care odata l-au respirat atatia oameni de seama, ca pun calcatura mea pe calcatura lor, ca ating cu mana mea ceea ce mana lor a atins. De aici si pana la a crede ca eu insumi prelungesc prin mintea si inima mea ceea ce ei au inceput nu-i decat un pas si micul orgoliu-i gata! De multe ori, in Iasi fiind, prietenii mi-au asezat in program neaparat plimbari spre a ma umple spiritual de farmecul sfant al orasului cultural calcandu-i locuri de legenda si vis. Le-am vazut pe toate in tinerete, cand foamea de trecutul cultural pare mai mare decat la maturitate. Sau, cel putin, asa era pe vremea mea. Cred ca acest fapt se datora insatisfactiei pe care o resimteam vizavi de prezentul pe care il traiam si atunci ne refugiam intr-un trecut pe care deseori il idealizam. Pas cu pas, am simtit nevoia de a lasa trecutul sa isi depene povestile mai departe de mine si am inceput sa-i cunosc Iasiului oamenii cu care simteam ca trebuie sa impart bun-raul prezent in care locuiam. Au fost multe momente placute in casele nu la fel de celebre, dar la fel de pline de spiritualitate. Am stat multe dupa-amieze si seri vorbind cu multi dintre scriitorii Iasiului. Trecutul era prezent, dar parca nu atat de sufocant ca atunci cand ne intalneam in urbe. Ei continuau sa vada in Iasi un loc sfant, sunand parca prea a muzeu. Dar mie, netraind acolo, mi-a fost mai usor sa-l vad, sa-l simt, iara de departe sa meditez mai lucid asupra a ceea ce este modelul cultural sau orizontul cultural al Iasiului. Ceea ce generos trecutul iti ofera este continator si de un parsiv somnifer, asemenea unui drog usor: te poate molesi, te leagana intr-o stare de beatitudine si te face dependent de el pana la uitarea clipei, a prezentului, a ceea ce inseamna miscare, devenire, act. Este ceea ce am sesizat deseori la Iasi. Brusc, pare ca timpul se dilata, miscarile tale devin mai moi, pasul se afunda in asfalt ca in vata. Vorba aia, rotunjita la colturi, moleseste si ea. Oamenii pun un bemol la cheia faptelor lor. La mai toti prietenii mei ieseni, simt in strafunduri parca o suferinta de care nu pot scapa. Dar senzatia asta o am numai cand ma intalnesc cu ei la ei acasa. La Bucuresti, sunt joviali, prietenosi, deschisi, fara a mai suferi de vreun rau al lumii, al secolului.
Stiu ca multora nu le place Bucurestiul. Daca la Iasi nu se feresc sa o spuna, la Bucuresti sunt mai discreti, preferand sa nu faca nici o observatie.
Departele te face sa iubesti mai mult ceea ce a fost prea aproape de tine. Opusul te face sa vezi mai limpede. Marii carturari ai Iasiului s-au format departe de Iasi, in alte orizonturi culturale, fara ca asta sa insemne ca le-a fost pervertita dragostea de ai lor, de locuri, de limba si nazuinte, fara ca asta sa insemne ca s-au intors mai putin ieseni.
Nu au, oh, nici pe departe fascinatia unui ardelean care, oricat s-ar spune, continua sa creada ca Soarele tuturor romanilor de la Bucuresti rasare. Iesenilor le este mai mult decat suficient Iasiul, nu ca alternativa viabila a Bucurestiului, ci ca o alta capitala, din toate punctele de vedere, de care trebuie sa se tina seama. Sunt uniti, fac aliante cu altii din afara Bucurestiului, vrand mereu sa arate ca trebuie sa se tina seama de Iasi. Deseori tocmai aceasta credinta ii face sa para mai provinciali decat sunt. Glumim cand vedem doi-trei ieseni susotind intre ei: iarasi se pune de-un mic complot, zicem noi, bucurestenii. Uneori e chiar adevarat! Am foarte multi prieteni in Iasi, iar prieteniile mele sunt strict literare. Cu cei mai multi m-am imprietenit prin carti. Pe cei mai multi i-am cunoscut in lumea culturala, intretaindu-ni-se drumurile aleatoriu. Cu mai toti ma vad foarte rar, iar cand ne reintalnim parem ca abia decuseara nu ne-am mai vazut - avem a innoda o discutie abia inceputa, aveam a depana niste amintiri atat de proaspete incat par ca faptele abia ieri s-ar fi petrecut. Ma bucur de fiecare data cand ii gasesc - in carti mai ales, dar si in mentalitati - mai deschisi lumii de dincolo de gara Nicolina. Cu cat se vor deschide mai mult, cu atat vor fi mai ieseni.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
