Cei care critica ades "specificul national" se refera, in primele puncte, la inclinatia romanilor spre "turnatorie". S-ar zice ca vocatia lor este aceea de delatori. Delatiunea nu a fost, bineinteles, inventata de romani, ci doar institutionalizata la noi intr-o forma mai aparte, cu nuanta maligna. Tocmai din acest motiv, ea imbraca uneori forma unui complex istoric autohton.
Partizanii teoriei de mai sus gasesc destule argumente in trecut. Daca este sa luam, de pilda, toate cronicile Evului Mediu romanesc, la fiecare pagina aproape dam de tradare si "zavistie" iscate de cate o "para".
Nu cred insa ca trebuie sa exageram, chiar daca am fi tentati sa credem ca, sub zodia Mioritei, a dacului Bicilis si a scrisorii lui Neacsu, probe mitico-istorice ale formei si fondului delatiunii pe aceste meleaguri, avem pacatul in sange, in fibra noastra etno-genetica. Eu nu cred ca "turnam" mai mult ca alte neamuri; ceea ce insa ne poate singulariza este modul in care delatiunea s-a stratificat in societatea noastra de-a lungul timpului si cu precadere in a doua jumatate a veacului trecut, ajungand nu o data factor decident in momente istorice si un fel de "practica sociala".
La nivelul cel mai de jos, in forma ei benigna, s-a purtat barfa la gard (mutata la bloc, in anii "construirii socialismului"). Pe masura avansarii pe scara ierarhiilor lumii noastre, se schimba si motivatiile actului - de la palavrageala (uneori nu chiar nevinovata) peste care se presara ranchiuna amestecata cu o doza de lasitate se ajunge la reclamatie, semnata sau anonima, dupa caz (in functie de puterea reclamatului si de curajul reclamantului). In sferele inalte, barfa se transforma in "raport", "referat", "informare" s.a., cu un rol fundamental in conservarea propriei puteri si avansarea in functie. A sti sa-ti dozezi turnatoria, sa o plasezi cand si cui trebuie, a fost pe aceste meleaguri o cheie a reusitei.
Din nefericire, practica a avut si are o aderenta de masa si un rol distructiv pe masura. Exploatata si ridicata la rang de practica institutionala de catre regimul comunist, delatiunea a facut posibila nu numai instaurarea cu usurinta a acestuia in Romania, ci a si dat nota lui caracteristica, apropiind comunismul romanesc de despotiile orientale, unde cei cativa din varful piramidei au cunoscut si controlat cu o mana de fier intreaga societate, care se misca numai dupa vointa Conducatorului: traiam parca in subconstientul unui nebun, care ne alimenta viata reala cu propriile sale himere. Asa ceva nu putea sa se nasca fara un control riguros al tuturor nivelelor sociale, pe al caror consens tacit, impus ori benevol, s-a bazat. Comunismul s-a hranit din si s-a cladit pe slabiciunile noastre.
Inclinatia noastra spre delatiune a devenit arma cu care am fost supusi. S-ar putea spune ca turnatoria din "elan patriotic" era la fel de rara ca si autodelatiunea: pe cati romani i-ati auzit spunand "Da, asta e vina mea?". Societatea romaneasca traieste in continuare sub spectrul fantomei acestui cadavru neingropat. Acum avem doar mai multe locuri unde putem turna. O facem democratic chiar, asa cum se vede pe ecranele televizoarelor, care etaleaza toata panoplia genului de "barfa la gard". Tocmai de aceea, nu ma sperie legi redundante care incearca sa readuca delatiunea in matca de odinioara, sa o re-institutionalizeze.
Nu se mai poate: Revolutia ne-a eliberat. Acum putem turna oriunde si oricui, nu numai la Securitate. Intr-un mod paradoxal, cred ca acesta este si sfarsitul delatiunii: in zilele noastre, cand nici reclamatiile semnate nu mai sunt luate prea in serios fara documentatii, note de fundamentare si recomandari, o anonima are aceeasi putere ca o galeata de apa turnata in desert. Astazi, delatiunea se cheama "referinta".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
