Filme despre avort s-au mai facut, de la Vera Drake (2004), If These Walls Could Talk (1996) - un respectabil film american de televiziune cu Cher, Sissy Spacek si Demi Moore - ori The Cider House Rules (1999), al lui Lasse Hallstr?m si pana la excelentul documentar autohton Nascuti la comanda. Decreteii (2005), al lui Florin Iepan. A spune insa ca 4 luni, 3 saptamani si 2 zile este doar un film despre avort ar insemna incomprehensiune nemeritata fata de regizor si fata de nuantele multiple ale scenariului. Sigur ca nucleul sau narativ este intreruperea - cu mari riscuri clinice - a unei sarcini dramatic de avansate (cum indica, de altfel, si titlul), nemaivorbind despre implicatiile morale. Dar, dincolo de aceasta, maiestria si subtilitatea lui Cristi Mungiu stau, pe langa conceptia regizorala ireprosabila - de la modul in care isi conduce actorii pana la montaj, constructie vizuala, ritm fara sincope si fler scenaristic -, in evocarea unei intregi epoci, cu atmosfera ei prea repede uitata. Sa nu uitam ca filmul face parte dintr-o trilogie intitulata Amintiri din epoca de aur, iar Cristi Mungiu, deloc un autor care sa dea titluri la intamplare, a gandit acest ciclu de istorii urbane ca pe un memento sincer si necesar pentru generatiile viitoare, cu privire la "cum a fost cu adevarat pe timpul lui Ceausescu". Fara exagerari, "burti", patetisme, efecte sau defecte, povestea lui imbraca forma unei istorii extrem de personale a doua femei foarte tinere, impresionant de solidare in fata unei situatii cu adevarat periculoase si dramatice. Ceea ce explica si decide insa optiunile protagonistelor este contextul (politic si social). Iar Cristi Mungiu, care n-a vrut deloc sa apese pedala localizarii temporale (prin rudimentul unor apelative ca "tovarase"), de exemplu, a desenat, din tuse mult mai subtile, o epoca in care, pe de-o parte, frica, privarea de libertate, de informatie, de credinta si de orice fel de orizont duceau deseori la astfel de decizii tragice, iar pe de alta parte, personajele veroase, precum odiosul personaj al lui Bebe, profitau cat puteau de neputinta si nestiinta celorlalti. Cei care s-au repezit cu diatribele la adresa filmului ar fi avut argumente poate doar scotand povestea din context. O minima documentare printre traitorii acelor timpuri ar fi relevat ca fetusii gasiti la ghene au existat, cu toata grozavia ideii, si ca, in conditiile in care nu se putea vorbi despre metode de contraceptie, femeile deveneau victime aproape sigure ale unui act firesc si completamente personal, precum dragostea fizica, absurd controlata si cenzurata de catre stat. Cristian Mungiu a construit (ca si alti cativa mari regizori romani tineri) o fictiune emotionanta pentru a zugravi realitatea unei intregi epoci. Povestea lui sondeaza lucid tragedia din spatele politicilor demografice ale statului, care au ingropat prematur nu doar atatia copii nenascuti, ci zeci de mii de femei (spun statisticile). Lucru cu atat mai impresionant pentru publicul din Romania, care poate simti foarte clar cat adevar si sinceritate se afla in tonul regizorului rasplatit, pe deplin merit, cu Palme d'Or. Iar cei care-i contesta notorietatea n-au luat, probabil, cunostinta de stirile zilnice despre succesul real si solid repurtat, in continuare, de film prin lume, in festivaluri de prestigiu si nici despre faptul ca acesta are deja incasari de 1,1 milioane de dolari in Italia si Franta (in conditiile in care pe ecranele romanesti intra abia din 14 septembrie). Desi, in judecarea unor filme de asemenea calibru, criteriile nu trebuie sa fie niciodata snoabele si mercantilele clasamente ale premiilor sau incasarilor.
4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Productie Romania, 2007.
Regia si scenariul: Cristian Mungiu. Cu: Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov, Adi Carauleanu, Luminita Gheorghiu, Ion Sapdaru, Tania Popa, Cerasela Iosifescu, Alexandru Potocean.
Premiera: 14 septembrie.
Distribuit de: MobraFilms
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
