LA FRONTIERA ISTORIEI

Despre un razboi mai putin cunoscut (II)

16 mai 2008 Autor: Adrian Majuru

La cateva zile de la trecerea Dunarii, subiectul opiniei publice romanesti se va detasa treptat catre o alta problema, ascunsa de oficialitati, si care a aparut pe neasteptate: holera. Se pare ca marsul armatei noastre nu a fost un triumf deplin, ci a fost umbrit de mii de victime datorate nu razboiului, ci holerei. "Pentru ce misterul acesta?" - se intreba ziarul Adeverul care considera ca "tacerea guvernului asupra cazurilor reale de holera este gresita si vinovata": "Tacerea guvernului da loc la alarme zadarnice si la temeri poate neindreptatite. Orice intarziere nu poate sa contribuiasca decat la latirea panicii si la exasperarea opiniei publice" (Adeverul, 20 iulie 1913). Peste trei zile, acelasi cotidian se intreba: "Pentru ce tot misterul acesta? De ce atata vorbarie degeaba fara sa se dea o indicatie lamurita si lasand spiritelor inventive latitudinea sa citeasca printre randuri lucruri de o mie de ori mai grave decat cele ce se petrec, poate, in realitate?" (Adeverul, 23 iulie 1913).
Dar "tacerea" a continuat si, in acelasi sens, si epidemia de holera - cu toate asigurarile doctorului Mina Minovici. In timp ce armata romana era decimata de holera pe campiile Bulgariei, protipendada serba victoria la Bucuresti, chiar daca neobtinuta oficial. Despre aceasta discrepanta absurda, avem o marturisire din noiembrie 1913:
"(...)
Viata e facuta din contraste: aici bal; peste Dunare, foame si holera. Fetele rase proaspat si pudrate, frezuri lucii de pomada, monocluri, pantaloni albi cu dunga, flori la butoniera.(...) Toti domnii acestia care stralucesc de sanatate ar fi putut duce fiecare cate cinci raniti in spate. (...) Ma gandesc la cei 500 000 de soldati care mananca paine mucegaita (cand o au si pe aceea); ma gandesc la cei care mor cu maruntaiele sfasiate de ghearele de foc ale holerii; mor urland si muscand pamantul, ca sa-i sfasie apoi cainii prin porumburi. Si imi vine atunci sa iau de piept toate ipochimenele acestea pudrate si sa le racnesc in fata toata ticalosia" (Flacara, 2 noiembrie 1913).
Alaturi de holera, armata era prost echipata si lipsita de mijloace de subzistenta, foametea fiind o prezenta greu de inlaturat. Printre numeroasele reportaje de pe front care subliniaza acest lucru, le semnalez pe acelea publicate de scriitorul N.N. Beldiceanu in ziarul Flacara: "Nicopole, 7 iulie 1913. In drumul acesta am auzit atata vorbind romaneste ca ni se parea ca santem in tara romaneasca. (...) Ma culc flamand si insetat. N'am nici manta, nici foae de cort, sa ma invelesc. Pun capul pe sacul cu pesmeti si ma invelesc cu snopi de orz. (...)".

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.05.2008

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Despre
, un
, razboi
, mai
, putin
, cunoscut
, (II)
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine