O tehnica a invaluirii dirijeaza scenele decupate scurt din cotidian si reinterpretate liber, iar catharsisul - sau, daca vreti, valoarea combinatorie ridicata - se produce intr-o clipa nebagata in seama: "daca totul se misca in acelasi timp/ stiinta de a strabate cu o lentoare extrema/ se naste din cea mai infrigurata nevoie// ca un oarecare nou client al unei companii de chartere/ provoc instantaneu nasterea unui intelept/ care imi spune: aici si acum stiu pentru cine" (Depart Himalaya, 21 heures). Glisarea sensurilor pe pojghita realului este adesea atat de stransa, incat strofele poetului capata densitatea imploziva a unor gauri negre: "Batranii isi impleteau bratele se atingeau/ raspandeau in jurul lor linistea exploziva a iubirii/ izgonind vidul din carcasa metroului" (Izgonirea din vid). Poetica autorului este una a depresurizarii: elementele realului se rotesc in vartejuri tot mai accelerate care spulbera totul in juru-le. Biografia siluetelor umane care circula in versurile sale devine una plutitoare, evanescenta: "familiile se raspandisera in lume/ cu bicicletele lor de competitie/ si lazile pline de carti// batranii adica toti cei/ care in jurul lor provocau nedumerire/ si teama/ purtau stigmatul iubirii pe frunte/ izgoneau vidul din carcasa metroului" (Idem). Iar orasul (de acum si de altadata, caci Mnemosina e o permanenta insotitoare a deambularilor lirice) este, la randu-i, alert si divers, sarind inainte si retragandu-se din calea celui ce vrea a si-l reapropia.
Peisajul devine insolit, regnurile se melanjeaza, carne vie (titlul unui poem) semnifica mai curand o stare de spirit decat una somatica, respectiv o febrila cautare si neajungere: "la indemana trecatorilor/ cu haine destramate si piele intacta (...) copacii isi spun unii altora - dar n-ai voie/ ba am voie/ inaintea altoiului pe un alt meridian/ cartile se nasc incontinuu din stari civile imperfecte// copiii de pe strada Ziduri Intregi invidiaza copacii// pe strada Polona un fotograf e la lucru/ pur si simplu imi zice nu am mai fost de mult pe acolo// I.L.Caragiale in carne si oase in fata Garii de Nord/ in cautarea strazii Ion Bianu/ si el ocolind/ siruri ne-intrerupte de masini/ taiate de privirile unor copii -/ cuvinte nescrise pe care le citesti fara sa le vezi" (Carne vie).
Orasul, compromis intre realitate si fotografie, este o tema recurenta a autorului ("toate intrigile urbei concentrate pe un sfert de trotuar/ pe cand trasurile se lafaie pe suprafata cea mai intinsa a fotografiei" - Eu trec strada!), care imbratiseaza principala obsesie a unui exilat: aceea a reincadrarii armonioase in imaginea primara, in straturile ei de adancime unde "simteam o prezenta de la distanta/ - o distanta de nemasurat -/ impenetrabila fara sa fie ostila/ ca un prieten sinucis undeva departe" (Mind the Gap). Surprinzand distantele launtrice care se casca intre datele realului, inclin sa cred ca Reichmann e inca unul dintre poetii prea subtili si prea originali pentru buna parte din critica noastra care percepe mai curand mecanismele unei poetici, mesajul ei de suprafata, nu si suflul ei vizionar. Reichmann risca sa ramana un poet pentru poeti si pentru lectorii necontaminati de teorie. Ca si maestrul sau, Gellu Naum, care chiar daca e la moda (ori tocmai de aceea) este de fapt inteles de prea putini.
*) Sebastian Reichmann, Mocheta lui Klimt, Editura Cartea Romaneasca, 2008, 72 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
