Pe 8 august 1949, mai multi tarani din Miercurea Nirajului s-au adunat la sfarsitul slujbei de duminica in fata bisericii reformate, cerand, ca intotdeauna, preotului, notarului sau celor cu carte sa ii dumireasca: de ce nu mai pot sa-si duca graul acasa si trebuie sa-l treiere neaparat la arie, de unde sa plece nu cu caruta, ci doar cu o desaga, pentru ca restul il ia "statul"?
Apoi s-au dus catre sediul "preturii", pentru ca dreptatea nu mai era atunci nici a lui Dumnezeu, nici a inteleptilor. Marea majoritate a localnicilor, tarani maghiari, nu prea pricepeau de unde le vine necazul: daca e o razbunare a romanilor, atunci de ce prim-pretorul de plasa Nagy, in loc sa dea fata cu ei, a fugit prin porumb? Spiritele s-au aprins, ca intotdeauna cand mai multi oameni la un loc isi dau seama dintr-o data ca li se face o nedreptate. Scandalul s-a potolit cu greu. Nagy, pretorul plasii, a gasit o masina de ocazie spre Targu Mures. Ajuns la prefectura, i-a povestit secretarului Ady Lazslo ce se petrecea in comuna si, prin el, a obtinut telefonic, de la Ministerul Agricuturii, o aprobare de "exceptare" a taranilor din Miercurea Nirajului de la "treieratul la arie". Oamenii isi puteau duce, deocamdata, graul in propriile hambare. "Exceptarea", ca orice minune, a durat trei zile, dar, spre deosebire de minuni, a fost scumpa. Stefan Kakso a fost impuscat in zori; vestea s-a intins in comuna si oamenii s-au zavorat in casele lor cu porti inalte.
In zilele noastre, pus in fata dreptatii lumii, reprezentata de un procuror plictisit, Lazar Nagy, fostul prim-pretor de plasa, care a vazut la viata lui ca Ady Lazslo de la Prefectura, cel cu "exceptarea" de trei zile, a ajuns apoi ministru adjunct la Interne, socoteste ca e mai bine sa-si aminteasca ce stie: "Cand am aflat de executarea lui Kacso, m-am urcat pe bicicleta si m-am dus la iesirea din sat. Acolo, in santul din marginea soselei care duce la Targu Mures, batranul zacea rasturnat pe spate. Era impuscat in cap, in mijlocul fruntii. Cadavrul il pazea un militian inarmat, care nu m-a lasat sa ma apropii. Mai tarziu, a fost depus intr-un sicriu din cele pregatite pentru reinhumarea la Targu Mures a soldatilor sovietici cazuti la Miercurea Nirajului". Ca sa-l ingroape, securistii i-au adus a doua noapte pe <<chiaburii satului>>. Infricosati, acestia au sapat in mijlocul campului, sub o ploaie de pumni si lovituri cu patul armei, apoi, cand totul a fost terminat, au fost pusi sa aseze brazdele la loc, in asa fel incat mormantul sa nu poata fi cunoscut. A treia zi, satenii au dus graul <<exceptat>> inapoi la arie". Peste un an, in casa celui ucis se inaugura sediul CAP-ului.
Dupa 1989, familia lui Stefan a cerut autoritatilor ca acesta sa fie si el reinhumat, precum soldatii sovietici de la care a "imprumutat", acum mai bine de o jumatate de veac, un sicriu. Procedurile au fost legal indeplinite: exista o cerere in regula pentru deshumare si pentru locul lui de veci, dar fara el, in cimitirul bisericii reformate din comuna. Numai ca victima nu a fost de acord cu dreptatea timbrata fiscal a acestei lumi. In 2 aprilie 1992, intr-o joi la amiaza, am fost martor la aceasta intamplare. Procurorul, din ce in ce mai plictisit, si doi politisti serviabili, insotiti de preot, au ocupat campul de la marginea comunei. Tinerii au inceput sa sape cu sarg. Cateva femei plangeau la marginea gropii abia incepute, batranii se contraziceau asupra locului exact in care zace Stefan Kacso, iar tinerii continuau sa sape cu tragere de inima. Dupa cateva ceasuri, campul fusese presarat cu gropi, dar dreptatea lumii continua sa fie bine ascunsa. L-am vazut pe Sandor Bodoni, de 90 de ani, singurul supravietuitor dintre chiaburii pusi sa-l ingroape in '49 pe cel ucis, cum se plimba pe camp neputincios si cu ochii in lacrimi. Era orb.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
