La mijlocul anilor ’90, in revista Zig-zag apărea primul serial umoristic din presa românească postdecembristă. După un deceniu şi jumătate, am constatat că a rămas atât de afurisit de actual, incât am decis să-l republicăm.
Motto: „Fie pâinea cât de rea,
N-o voi mai subvenţiona"
(Anonim)
Zizi se hotărâse să-i ducă pe bunicul lui şi pe Luminiţa la un restaurant. Işi permitea acest lucru deoarece tocmai primise o compensare parţial indexată, combinată – in al doilea moment – cu o indexare fără compensaţie, dar acoperită 50% prin inlocuirea subvenţionării cu o altă subvenţionare, integrală şi compensatorie, la cursul oficial al ultimelor cinci minute.
Pe străzi era o agitaţie cumplită. Sute de ciobani mioritici, cu miţoasele aferente duhnind geto-dacic, in loc să-şi domnească eterna jale, opreau pe toţi trecătorii:
- Nu vă fie cu supărare, am vândut niscaiva brânză, nu ştiţi unde-i Biucarest Icscengi Haus?
- Are lumea bani! constată bătrânul Ilie, bine zicea prietenul meu, inginerul, ăl de se certase cu preşedintele ceapeului, care vroia să facă un canal, dar ăsta nu şi nu, până l-o dat afară, da’ amu’ ii prinde bine, c-o fost disident…
Puţin mai incolo, trecură pe lângă Ambasada Argentinei, unde oamenii, dintr-un reflex atavic, işi marcaseră locurile prin sacoşe cu sticle de lapte. In fine, se opriră la un local micuţ, fără firmă, unde reuşiră să mănânce rezonabil, intr-o atmosferă vioaie.
- Toată şmecheria e să te faci că nu vezi nimic, ii suflă Zizi bunicului.
De fapt, mare lucru nu se petrecea: câţiva ţigani, intr-un colţ, se tăiau cu cuţitele fără să provoace scandal, un copil handicapat era târât afară de un ospătar care arăta şi mai handicapat, vreo trei patrule de poliţie făcură descinderi ca-n filme, dar se mulţumiră cu o bere, iar de sub tejghea se auzea o femeie ţipând:
- Nu!... NU vreau! Lasă-mă!
Ilie Ilie sări ca un arc, ivind – nu se ştie de unde – o ghioagă, dar un chelner il linişti:
- E patronu’, o pune p-aia mică să semneze pentru "Gabi Luncă Fun Club", da’ puştoaica e traşeriţă şi nu vrea!
Bătrânul, scârbit, se duse la toaletă, care era insă ocupată. Dinăuntru se auzea printre icnete:
- Aici Păsărica… Cum aţi ordonat: raportez din orice poziţie… Am fost informat de Naşu’ că Bunica a certat Copilu’ şi vrea să-l dea la o grădiniţă din aia ajutătoare… Nu, să trăiţi, nu beau nimic, gâlgâie apa asta…
Zăpăcit, bunicul lui Zizi nu mai vru să rămână nici un minut in crâşmă, aşa că se intoarseră acasa, unde-i aştepta altă nebunie: Câine dispăruse! Luminiţa izbucni in plâns, Ilie plecă să intrebe prin vecini, in vreme ce Zizi suna disperat la morgă, la abator, la hingheri şi la „Evenimentul zilei". Intrucât nu avea nici o fotografie, propuse un portret-robot, dar i se obiectă că s-ar putea face confuzii cu alte portrete de pe prima pagină. La televiziune, după o oră de incercări, i se trânti telefonul in nas:
- Nu mai avem Nissan-uri, domn’e!
Se intinseră care pe unde, vai de capul lor, nici vorbă să doarmă. Luminiţa bâiguia fără şir:
- Ce nu i-o fi plăcut lui, scumpul de el?... In fiecare seară ii citeam din "România Mare"… Micuţul şi drăguţul, cum lătra el la "Actualităţi"…
Până la urmă, istoviţi, aţipiră, dar fură treziţi de un trosnet uriaş, care zgudui toate casele, făcând lumea să năvălească in stradă, ingrozită. Căzuse Moţiunea.
tczarojanu@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
