O viziune
Motto: „Mai am un singur dor,
Da’ nu pot sa-l spun"
(pe un zid)
In noaptea urmatoare, Zizi avu un vis. Se facea ca era in anul doua mii si-un pic. Marea Privatizare era terminata: se privatizasera toti cei Mari. Urmand exemplul USPP (Uniunea Spalatorilor de Parbrize Particulari), toata lumea isi aruncase serviciile in strada: la fiecare semafor, personal de inalta calificare si viteza executa, in treizeci de secunde, coafuri, pedichiura sau masaje thailandeze totale. Era suficient sa-ti scoti capul sau organul respectiv prin geamul portierei.
Pe strazi haladuiau mici grupuri compacte de manifestanti, scandand aceleasi vechi lozinci: „155 de lei un ou, ati votat ce-ati votat!", „240 de luni de minciuni!" sau „Nu mai vrem nici un pic/ Nimic!" „Jos!" nu se mai striga: se pare ca mai jos de-atat nu era posibil.
Stiri-bomba umpleau coloanele ziarelor: un venerabil politician afirma, in pauza unui antrenament de karate, ca detine dovezi in legatura cu incalcarea embarogului asupra Statelor Unite (ce mai ramasese din ele); Uniunea Lipovenilor cersea autonomia Deltei; se apropiau de sfarsit lucrarile la canalul Timisoara-Atlantic; esuasera negocierile asupra celui de-al 87-lea guvern, din cauza refuzului Partidului Comunist (majoritar) de a-l accepta ca premier pe Benone Sinulescu (considerat a fi prea de centru).
Protectia sociala era in sfarsit asigurata, salariul mediu depasind de patru ori pretul unui litru de benzina. Somajul fusese desfiintat in urma uriasei oferte de slujbe in domeniul pompelor funebre.
Un mare cotidian continua publicarea memoriilor principalilor disidenti. Era randul lui Ion Dinca.
Zizi se trezi cu un racnet si deschise fereastra: fiind abia noiembrie, afara era inca mai cald ca in casa. Iesi sa-l plimbe pe Caine. Din pricina inmultirii dughenelor, bietul animal nu mai gasea nici un copac, abia daca se rezolva cu un trandafir rebegit de frig.
La serviciu il intampina aceeasi atmosfera occidentala. O curatenie de farmacie: nu se zarea nici un gunoi, nici un dosar, nici o lucrare, nimic. Apoi, o liniste exemplara, alterata doar de usorul fosnet al ziarelor. Toate calculatoarele erau in stare perfecta de functionare, tinand cont ca nimeni nu se atinsese de ele. Cand Zizi il porni pe-al sau, toata lumea tresari incruntata: adica ce vrea asta sa demonstreze?
Timorat, iesi la toaleta. Cabinele, frumos aliniate, ii amintira un centru de votare. Oricum, rezultatul intrarii in ele parea sa fie acelasi. La una dintre ele, usa era inchisa, se auzea apa galgaind si, vag, o voce:
- Aici Pasarica, sunt in buda... Nu mai rade, tampitule! Cand vii sa ma schimbi?... Nu de scutece, ma, ce dracu’!
Va urma
tczarojanu@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
