David Ellerman, Stefano Zamagni
Dezvoltarea, crestere prin diversificare
David Ellerman
Jane Jacobs este cunoscuta in lume ca un critic al planificariiurbane datorita primei ei carti, "The Death and Life of GreatAmerican Cities". De atunci, ea a scris patru carti despre economiesi dezvoltare - fara sa fie insa remarcata de "profesionistii" dindomeniu. In acest articol, sustin ca Jane Jacobs trebuieconsiderata un teoretician important al modelului bazat pe economiiin care orasele sunt centrele principale de dezvoltare.
Diversificarea productiei prin desprindere de firma-mama
In mod obisnuit proprietarilor si managerilor unei firme mari le-arplacea sa detina si sa controleze o noua linie de produse pentru abeneficia de pe urma ei. Dar noul produs este situat "in afara" aceea ce produceau ei pana atunci. Din moment ce nu au ajuns inpozitiile pe care le ocupa datorita unei expertize in produse noisi diferite, s-ar putea sa nu manifeste prea mult entuziasm pentruextinderea in noi directii. Asta ar insemna sa acorde atentie unuinou grup de clienti si sa posede cunostinte inovatoare. De obicei,managerii nu-si schimba rutina, preferand sa ramana in domeniul pecare-l cunosc (de exemplu, sa fabrice cuie) mai degraba decat "sase aventureze" in alte afaceri (de exemplu, productia deace).
"Imaginati-va, de exemplu, un mare fabricant de matrite al caruidepartament de produse abrazive a hotarat sa produca smirghel sibanda adeziva. Departamentul de resurse umane ofera, in regim depart-time, unor banci si edituri serviciile catorva functionari. Ungrup de productie a inceput sa fabrice jucarii. Alt grup s-aspecializat in legatoria de carte. Departamentul de expediere marfaa adaugat o noua linie de producere a unor garnituri din plastic sidin deseurile rezultate fabrica talonete." (Jacobs 1969, p.72)
Managementul ar deveni un cosmar intr-un astfel de "stup". Fiecarenou tip de activitate productiva ar avea clientii proprii, nevoi deaprovizionare si spatii de depozitare, de personal, de surse definantare si ar cunoaste o rata de dezvoltare fara nici o legaturacu activitatea originara a companiei. Pentru companie ar fi o preamare bataie de cap. In economiile avansate, astfel de oportunitatide tip "desprindere din firma-mama" sunt transpuse in practica prinstructurarea companiilor in divizii multiple (Chandler 1990), darin tarile in curs de dezvoltare astfel de activitati ar intampinadificultati majore. In cazul in care compania respectiva estesucursala unei firme multinationale si intentioneaza sa producapentru piata locala produsele firmei mama, atunci acest gen de"diversificare irelevanta" este si mai putin probabil.
Altfel se pune problema pentru managerii locali de nivel mijlociusi muncitorii calificati, care ar putea vedea in noua directie deactivitate o posibilitate de a-si constitui propriile lor firmedesprinse din firma-mama. Aceste firme-fiica, acoperind un sectorconex, sunt o externalizare pozitiva a firmei mama si in conditiide laissez-faire pot fi la mare cautare. Sa ne amintim ca naturainsasi nu se dezvolta prin simpla crestere a organismelor existenteci, in mod constant, sadeste noi seminte ale vietii.
Aceasta ar fi marea problema a diversificarii productiei, problemafirmelor fiica, din centrul inovarii si dezvoltarii afacerilor. Inmomentul in care o companie invata tehnologia W ca sa produca X,calea cea mai profitabila din punct de vedere economic si inacelasi timp cea mai usor de urmat este sa persevereze in acelasidomeniu pentru a realiza produse X mai multe si mai bune, iar nu safoloseasca tehnologia W pentru a fabrica produsele necompetitive Ysi Z. In mod obisnuit (in economiile de scara), exista un numarredus de firme fiica dedicate crearii de noi linii de produse siocuparii unor segmente invecinate de piata - vrand-nevrand ele vorcontinua totusi sa existe. Aceasta este o problema chiar si ineconomiile dezvoltate, dar este o problema deosebit de severa intarile in curs de dezvoltare, unde mediul de afaceri poate fi maiputin primitor. Asemenea firme fiica ar crea importante efecte derevarsare a unor activitati economice care altfel ar ramane lanivel de enclava. Firmele de enclava ar putea fi incurajate sacreeze noi companii locale care, la randul lor, ar putea face maimulti copii pentru a popula nisele din mediul economic local.Orasele si regiunile care rezolva problema diferentierii productieivor face pasi importanti pe calea dezvoltarii.
Abordarile conventionale privitoare la dezvoltare tind sa sefocalizeze pe legaturile verticale, in sus sau in jos, din cadrulaceleiasi industrii. Sau se pot focaliza pe expansiunea geograficaa unei industrii. Accentul pe care Jacobs il pune pe dezvoltareaprin diversificare adauga o a treia dimensiune, care ar putea fi"suta de dolari pierduta" din abordarile conventionale, de exempludiversificarea productiei in cadrul unei companii prin crearea dedivizii multiple (cum este cazul companiei 3M) sau diversificareaprin programe asistate de creare de firme fiica.
Remarci finale
Strategia politica generala care poate fi desprinsa din scrierilelui Jacobs despre dezvoltarea economica ar fi aceea ca guvernele sanu inceapa ceva de la zero ci sa urmeze strategia lui "un lucruduce la altul" sau "o anumita activitate conduce spre alta".Incubatoarele noilor intreprinderi sunt intreprinderile existente.Intr-adevar, cei mai multi intreprinzatori invata mai intaidedesubturile business-ului in compania unde sunt salariati,inainte de a-si deschide propriile firme, ca sa devina "capulgainii in loc de coada taurului". Mediile de afaceri care pun invaloare acest potential, cum ar fi Taiwanul si Silicon Valley, suntlocuri cu crestere viguroasa. In general, analiza lui Jane Jacobsprivitoare la dezvoltarea economica sugereaza ca promovareasistematica a firmelor fiica dupa modelul Thermo sau Mondrag"n, saupur si simplu printr-un un mediu de afaceri asemanator celui dinTaiwan, ar trebui sa fie un mecanism puternic de dezvoltare.
(Trad. de Ovidiu Hurduzeu)
DAVID ELLERMAN:matematician,economist, filozof, sociolog. Doctorat in matematica. A predateconomie, matematica, informatica la diferite universitati, alucrat la Banca Mondiala. A publicat numeroase articole si cincivolume: "Helping People Help Themselves: From the World Bank to anAlternative Philosophy of Development Assistance" (2005),"Intellectual Trespassing as a Way of Life: Essays in Philosophy,Economics, and Mathematics" (1995), "Property and Contract inEconomics: The Case for Economic Democracy" (1992), "The DemocraticWorker-Owned Firm" (1990), "Economics, Accounting, and PropertyTheory" (1982).
Identitatea cooperatista si civilizatia pietei
Stefano Zamagni
1. Abordari alternative ale fenomenului cooperatist
Daca depanam istoria ideilor economice in materie de cooperatismasa cum au evoluat ele pana la inceputul secolul XX, descoperim camari teoreticieni precum englezii J.S. Mill si Marshall sauitalienii Rabbeno, Cusumano si altii vedeau in cooperatie regula,si nu exceptia, pentru a porni o intreprindere. "Caracteristicaparticulara a fiintei umane civilizate este capacitatea decooperare; iar aceasta, asemenea tuturor celorlalte facultatiumane, tinde sa se dezvolte prin folosire si se poate extindeasupra unui evantai tot mai larg de actiuni" (J. S. Mill, 1848, p.698). Operatiunea culturala lansata de ganditorii secolului alXIX-lea nu era asadar aceea de a vedea in cooperare un grup deintreprinderi in care se practica reciprocitatea, in opozitie cudominantul si cotropitorul profit motive, ci de a vedea siinterpreta economia de piata ca un loc al cooperarii, mai degrabadecat al confruntarii intereselor. Numai daca este clar acest punctpoate fi inteleasa celebra profetie a lui J.S. Mill: "Prin urmare,nu este nimic mai sigur, printre schimbarile sociale ale viitoruluiapropiat, decat o dezvoltare progresiva a principiului si practiciicooperarii" (Ibid.). Intre aceleasi coordonate se misca Marshallatunci cand, in eseul sau "Cooperation", din 1889, scrie: "Incooperativa lucratorul nu produce pentru altii, ci pentru sine, iaraceasta elibereaza enorme capacitati de munca indarjita si de celmai inalt nivel, pe care capitalismul le inhiba. In istoria lumiiexista un produs prost folosit, cel mai important dintre toate,care pe drept cuvant poate fi numit Produsul Irosit: cele mai deseama capacitati de munca ale majoritatii claselor muncitoare" (p.130). Trebuie subliniat ca nemiloasa critica pe care Marshall oaduce intreprinderii capitaliste este fondata aici pe notiunea deirosire: forma capitalista nu permite valorificarea intreguluipotential de munca uman, ci doar a unei parti. Pentru Marx, inschimb, critica principala viza - dupa cum este cunoscut - notiuneade exploatare.
Ar fi interesant de aflat motivele pentru care, in primii ani dedupa 1900, aceasta linie de gandire a fost abandonata in favoareaaltei linii, pe care am numit-o demand-side. Unul dintre autoriiacestei mutatii de regim intelectual a fost cu siguranta MaffeoPantaleoni, care, totusi, in unele sectoare ale miscariicooperatiste italiene este vazut ca teoreticianul de referinta alcooperatiei. Dupa stiinta mea, o asemenea cercetare de istorie aideilor inca nu a fost facuta. Ea ar fi necesara, fie si numaipentru a descalci cateva fire ale actualului impascultural-stiintific in care se afla chestiunea cooperatista. Panaatunci, insa, trebuie puse in lumina doua consecinte extrem deimportante ale acestei inversari de perspectiva. Prima privestecompromisul politic-cultural consumat in cursul secolului XX sicare a avut reflexe puternice in plan legislativ. Compromisulconsta in faptul ca legiuitorul italian incurajeaza, sub aspecteconomic, intreprinderile cooperatiste prin stimulente fiscale, cuconditia ca aceste intreprinderi sa accepte un rol secundar, denisa, fata de intreprinderile private sau publice. Obiectivulnedeclarat, dar care se desprinde cu claritate din numeroasedocumente si declaratii, este acela ca intreprinderile cooperatistesa nu impiedice mersul celorlalte tipuri de intreprinderi,singurele in sarcina carora este lasata soarta dezvoltariieconomice a tarii.
Se pune intrebarea: nu este oare adevarat ca singurul criteriupe baza caruia trebuie judecata "bunatatea" rezultatelor finaletrebuie sa fie acela al eficientei? Prin urmare, nu este oareadevarat ca, daca intr-un moment istoric anume vedem ca piata estedominata de intreprinderile private, aceasta inseamna ca ele s-audovedit mai eficiente decat cele cooperatiste? Argumentul estesubtil si nu poate fi dezvoltat aici atat cat ar merita. Ma voilimita sa indic cele doua ratiuni principale - dar nu singurele -pentru care raspunsul este: De doua ori "nu". Prima este aceea canotiunea de eficienta, asa cum este ea folosita in economie, nueste o notiune primara, dat fiind ca deriva din principiulutilitarist al lui Bentham, care nu este cu siguranta un principiueconomic, ci unul etic. Nu se poate, asadar, afirma ca eficienta arfi un criteriu de evaluare neutru si prin urmare obiectiv - uncriteriu pentru a judeca functionarea pietei. Sa ne amintim caeconomia de piata exista cu mult inainte ca filosofia moralautilitarista - in versiunea utilitarismului ca act sau ca regula -sa fi patruns in discursul economic. Acesta este un aspect pe carear trebui sa-l avem in vedere astazi, intr-o vreme candutilitarismul este mai degraba in criza in insasi gandireafilosofica contemporana.
Cel de al doilea motiv este acela ca, in calcularea eficientei,efectele sociale externe (pozitive sau negative, dupa caz) aleactivitatii economice nu mai sunt luate in considerare. Sa negandim la cazurile (deloc rare) in care obiectivul eficientei arintra in contradictie cu cel al echitatii. Daca pentru a obtine unrezultat de eficienta sporita ar fi sacrificata in mare masuraechitatea, ce ar mai garanta sustenabilitatea in timp a institutieinumite piata? Nu este mai putin adevarat ca pe termen scurttehnicianul economiei poate face abstractie de asemenea factoriexterni negativi. Dar aceasta ar insemna intr-adevar ca nu putemvedea decat pe termen scurt, din moment ce dezvoltarea economicainseamna succesul factorilor care nu apartin doar sferei economice.Durkheim avertizase deja ca valorile societatii nu sunt simplemijloace de calcul economic, dat fiind ca societatea este mereu instare sa-si "constranga" sau sa-si determine membrii sa actionezepentru a neutraliza recomandarile care deriva dintr-un asemeneacalcul.
Din cele expuse mai sus putem desprinde o explicatie plauzibilapentru faptul ca zonele sau regiunile in care prezentacooperativelor este masiva sunt tocmai acelea in care - coeterisparibus - indicii inegalitatii sunt mult inferiori. Cazurile unorregiuni italiene precum Emilia Romagna, Toscana, Triveneto suntelocvente in aceasta privinta. Pentru a incheia. Este astazi largcunoscut si recunoscut ca sporirea inegalitatii constituie unuldintre factorii cei mai puternici de intarziere a procesului dedezvoltare, pe langa o serioasa amenintare la adresa democratiei sia pacii. Si este la fel de bine cunoscut ca redistribuireaprofitului prin opera statului, apeland la politici fiscale si detaxare, nu mai este suficienta - daca a fost vreodata - pentru aacoperi nevoile. Si totusi, nu se doreste a lua act ca antidotulcel mai eficace si economic cel mai ieftin pentru a reduceinegalitatea este acela de a accepta, pana la atingerea praguluimasei critice, prezenta pe piata a intreprinderilor cooperatistesi/sau a intreprinderilor sociale. Este o miopie pentru caregandirea economica din mainstream - centrata cum este pe separarealegilor producerii si legilor distribuirii profitului - poarta oprecisa si grava responsabilitate.
(Trad. de Alexandru Ciolan)
STEFANO ZAMAGNI:professor deeconomie la Universitatea din Bologna, consultant al ConsiliuluiPontifical pentru Justitie si Pace. Autor al mai multor carti:"Microeconomic Theory si Civil Economy and Paradoxes of Growth"(1997). Coautor la numeroase tratate si volume collective. Acolaborat la elaborarea sectiunii economice a enciclicei "Caritasin veritate" (iulie 2009).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
