Fondată la Bucureşti în 1994, Editura Meronia are ca principal obiectiv publicarea de literatură enciclopedică şi de referinţă. Anual publică 15-20 de titluri, într-un tiraj de mai multe mii de exemplare.
Prima ediţie a „Enciclopediei statelor lumii” *) a apărut în 1975, cea de-a XIII-a în septembrie 2014, cu acelaşi colectiv de autori. Prin numărul de ediţii din cele aproape patru decenii de viaţă şi prin cele peste 500.000 de exemplare difuzate, Enciclopedia statelor lumii s-a impus drept cel mai cunoscut şi căutat titlu al enciclopedisticii româneşti.
De la Afghanistan la Zimbabwe, enciclopedia cuprinde informaţiile esenţiale despre toate cele 195 de state suverane ale lumii şi despre toate teritoriile dependente sau cu statut special. Articolele consacrate statelor independente şi teritoriilor cu statut special oferă reperele definitorii pentru fiecare dintre acestea: geografie, populaţie, culte, limbi, evoluţie, istorie şi viaţă politică, organizare de stat, economie, turism şi un repertoriu al monumentelor incluse în Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO.
Hărţi, drapele naţionale (color), un bogat corpus cu statistici care, înfăţişând noile ierarhii în epoca mondializării, întregesc profilul acestei lucrări indispensabile celui interesat să înţeleagă lumea în care trăim.
Fie şi doar comparând sumarul primei ediţii cu al celei actuale, putem conştientiza rapiditatea şi amploarea schimbărilor petrecute în lume sub ochii noştri.
În cuprinsul primei ediţii a Enciclopediei statelor lumii figurau, în 1975, 147 de state, în cel din 2014 – 195. În numai trei decenii numărul statelor suverane a crescut cu 1/3 – au apărut 48 de state noi, în condiţiile în care au dispărut nu mai puţin de 6 entităţi statele: URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia, Republica Democrată Germană, Republica Vietmanului de Sud, R.D.P. a Yemenului. Repartizarea statelor anului 2014 pe continente se prezintă astfel: Africa – 54, Europa – 46, Asia – 45, Americile – 35, Oceania – 14. Şi-au dobândit în acest răstimp independenţa 11 state pe continentul african, 9 în Asia, 9 în Oceania, 7 pe teritoriul Americilor. Pe harta Europei au apărut nu mai puţin de 16 noi state.
Paradoxal, bătrâna Europă a cunoscut după 1989 cea mai radicală metamorfoză, poate cea mai profundă din istoria ultimelor două secole. Harta Europei anului 1989 cuprindea 35 de state, din care o treime, respectiv 70% din suprafaţa continentului şi 50% din populaţie, era inclusă în sistemul totalitar generat de marea utopie a sec. XX, comunismul. Utopie a cărei dispariţie între 1989-1991, practic peste noapte, a împins 350 de milioane de oameni pe un drum încă nebătătorit în istorie. În urma destrămării celui mai mare imperiu al sec. XX – URSS – au luat naştere 15 noi state. Iugoslavia vecină s-a divizat în 6 state de sine stătătoare (7 – dacă se ia în considerare şi autoproclamatul Kosovo), Cehoslovacia în două, din unirea celor două Germanii a luat naştere prima putere economică a Europei de astăzi. Din cele 46 de state cât numără acum Europa, nu mai puţin de 17 şi-au trasat sau retrasat sub ochii noştri un nou contur pe hartă, unele (9) fiinţând acum pentru prima dată ca entităţi statale de sine stătătoare sau suverane.
Anii ’90 ai secolului trecut au adus în prim-plan o nouă realitate şi un nou concept, „globalizarea” sau „mondializarea”. Pe zi ce trece, lumea tinde a se converti tot mai mult într-o scenă unică, în care un eveniment petrecut într-un colţ al planetei face înconjurul lumii în numai câteva clipe, iar spectatorii devin, cu sau fără voia lor, martori, adesea implicaţi în acţiuni ale căror consecinţe le influenţează propria existenţă.
Transformări şi schimbări spectaculoase se petrec atât la nivel regional, cât şi la nivelul fiecărei ţări. O serie de state şi-au schimbat numele: Birmania a devenit Myanmar, Dahomey poartă acum numele de Benin, Republica Malgaşă a devenit Madagascar, Samoa de Vest se numeşte doar Samoa, Volta Superioară – Burkina Faso, Zair a redevenit Republica Democratică Congo, Rhodesia de Sud – Zimbabwe.
Urmând exemplul Braziliei, o serie de state şi-au construit noi capitale în inima ţării: Abuja a înlocuit Lagos (Nigeria), Dodoma – Dar es Salam (Tanzania), Yamoussoukro – Abidjan (Côte d’Ivoire), în Kazahstan Astana a înlocuit Alma-Ata. Regimul militar din Myanmar a decis să construiască la Naypyidaw o nouă capitală care să înlocuiască aglomeratul şi nesigurul (pentru noii conducători) Rangoon. Malaysia a construit la Putrajaya, lângă Kuala Lumpur, o nouă metropolă administrativă. Mica republică Palau din Pacific a fost constrânsă de evenimente să ridice o nouă capitală la Malekeok.
Numeroase oraşe şi-au schimbat în urma transformărilor politice numele. În Rusia, Leningrad a revenit la vechiul nume de Sankt Petersburg, Gorki se numeşte din nou Nijni Novgorod, Sverdlovsk şi-a reluat numele de Ekaterinburg, Kuibîşev – vechea denumire de Samara. Capitala Kârgâzstanului a abandonat numele eroului sovietic Mihail Vasilievici Frunze în favoarea denumirii de Bişkek, oraşul Karl Marx din fosta RDG se numeşte din nou Chemnitz. Capitala Thailandei are astăzi numele de Krung Thep (fostul Bangkok).
Interesante informaţii se desprind şi din capitolul „organizare de stat”. Dintre cele 195 de state ale lumii de astăzi 153 sunt republici, iar 42 (aproape 25%) au un regim monarhic. Dintre cele 42 de monarhii, 15 sunt democraţii parlamentare membre ale Commonwealth-ului care recunosc ca şef al statului pe regina Marii Britanii, reprezentată printr-un guvernator general, cu autoritate pur nominală.
Repartizarea monarhiilor pe continente se prezintă astfel: Asia (12 din cele 45 de state, din care 4 monarhii absolute), Europa (11 din 46 de state, toate monarhii constituţionale parlamentare, în care rolul monarhului este unul simbolic), Americile (9, toate monarhii în cadrul Commonwealth-ului), Australia şi Oceania (7, din care 5 în cadrul Commonwealth-ului), Africa (cu numai 3 monarhii din 54 de state). Japonia are în frunte un împărat, Vaticanul pe suveranul pontif, Andorra doi coprincipi. 17 state sunt reprezentate de un rege, două de un sultan, alte două de un emir. Se adaugă un mare duce (Luxemburg) şi doi principi (Liechtenstein şi Monaco).
În 51 de ţări şeful statului este totodată şi şef al guvernului, cum este, din 1787, cazul SUA şi al majorităţii statelor latino-americane care au adoptat sistemul prezidenţial, dar şi al Elveţiei sau al unor state de curând suverane din Oceania (Palau, Micronezia sau Marshall).
Cei mai vechi şefi de stat în funcţie de glob sunt regele Thailandei, Rama IX (încoronat în 1946) şi regina Elizabeth II a Marii Britanii (1952). Cei mai vechi şefi de stat din Africa, la ultima ediţie, erau: preşedintele Gabonului, Omar Bongo (instalat în 1967), urmat de liderul Libiei, colonelul Moammer al-Geddafi (1969), ambii dispăruţi astăzi. În Asia – sultanul Hassan al Bolkiah din Brunei domneşte din 1968. Până la retragerea sa în 2006, Fidel Castro Ruz, conducătorul Cubei din 1959, deţinea recordul absolut de longevitate politică pentru continentul american, iar regele Malietoa Tanumafili din Samoa (încoronat în 1963), dispărut în 2007, la 94 de ani, pe cel din Australia şi Oceania.
Dintre cei aproape 140 de şefi de guvern în funcţie la sfârşitul anului 2008, numai 7 exercită neîntrerupt această demnitate dinainte de 2000, cel mai longeviv prim-ministru rămânând şeicul Khalifa ibn Salman al Khalifa (Bahrain, din 1971). Cei care în ediţia anterioară îl secondau: Jean-Claude Juncker (Luxemburg, din 1995), Meles Zenawi (Etiopia, tot din 1995) au părăsit această ierarhie.
Un interes deosebit prezintă Anexele volumului, care înfăţişează ierarhii mondiale de ultimă oră din diferite domenii. Cel mai întins stat al globului este Rusia, cu 17 milioane km2, din care 4,2 mil. pe teritoriul european, urmată de Canada – 9,9 mil. km2 şi SUA – 9,8 mil. km2. Cele mai mici state rămân Vatican (0,44 km2), Monaco (1,95 km2) şi Nauru (21 km2). Cel mai populat stat este China (1,360 miliarde loc.), urmat de India (1,220 miliarde loc.) şi SUA (316 milioane loc.), primele două state adăpostind aproape 40% din populaţia mondială. Cele mai puţin populate state sunt Vatican (839 loc.), Nauru (9.400) şi Tuvalu (10.700 loc.), ultimele două – microstate din Oceania.
Dacă la 1804 populaţia mondială atinsese un miliard de oameni, astăzi ea a depăşit 7 miliarde (din care aproape 4 miliarde pe continentul asiatic). Cele 28 de state ale UE însumează aproape 500 milioane de locuitori.
Ierarhia mondială în ceea ce priveşte PIB total (la paritatea puterii de cumpărare), care cuantifică puterea economică a fiecărui stat, este deschisă de SUA (16.720 md. $), urmată de China (13.799 md. $), India (4.900 md. $) şi Japonia (4.290 md. $). În Europa pe primul loc se situează Germania – 3.230 md. $, secondată de Rusia (2.550 md. $) şi Marea Britanie (2.400 md. $). În ceea ce priveşte PIB pe locuitor, primele locuri sunt ocupate de Qatar (102.100 $), Liechtenstein (89.409 $), Luxemburg (77.900 $) şi Monaco (65.500 $). În această ierarhie România ocupă locul 75 (13.200 $), devansată de Bulgaria (14.400$), situată pe locul 70.
În fruntea listei Indicelui dezvoltării umane se situează Norvegia, urmată de Australia (România – locul 55), iar în cea a Indicelui de percepţie a corupţiei alcătuit de Transparency International – Noua Zeelandă, Danemarca şi Finlanda sunt considerate statele cele mai puţin corupte (România – locul 69, la egalitate cu Bosnia şi Herţegovina).
Statele care primesc cei mai mulţi turişti străini anual sunt Franţa (83 mil.), SUA (69 mil.), China (57 mil.) şi Spania (57 mil.). România ocupă locul 78, cu 1,6 mil. La veniturile realizate din turism, pe primul loc se situează SUA (126 md. $), urmate de Spania (55 md. $) şi Franţa (53 md. $). România ocupă locul 74 (1,4 md. $).
Datele statistice de ultimă oră din viaţa economică au răsturnat ierarhii mondiale bine statornicite. Primul producător de oţel este astăzi China (720 mil. t), urmată de Japonia (108 mil. t), SUA (91 mil. t), India (77 mil. t) şi Rusia (72 mil. t). China ocupă locul I în ierarhia mondială la ciment, cărbune, aluminiu, minereu de fier, minereu de plumb, fosfaţi naturali, mătase, fontă şi feroaliaje, sare, energie electrică produsă în hidrocentrale.
SUA (10,3 mil. de autovehicule), ţara automobilului, nu mai înregistrează astăzi decât puţin peste jumătate din producţia Chinei (19,2 milioane de autovehicule).
În ceea ce priveşte producţiile agricole şi agro-alimentare, China ocupă locul I la cereale, legume, fructe, la grâu, orez, cartofi, tomate, varză, mere, pere, struguri, lămâi, tutun, lână etc. SUA au rămas primul producător mondial de porumb şi soia, Spania de măsline, Brazilia de trestie de zahăr, portocale şi cafea, Franţa de sfeclă de zahăr, India de banane, Turcia de smochine şi caise, Thailanda de ananas, Indonezia de vanilie. Producătorul nr. 1 de vin este Franţa, iar de bere – China.
În privinţa efectivelor de animale, China ocupă locul I la porcine, ovine, caprine, păsări, în timp ce la bovine acesta revine Braziliei.
*) Horia C. Matei, Silviu Neguţ, Ion Nicolae –Enciclopedia statelor lumii. Cuvânt-înainte: Acad. Mircea Maliţa, Editura Meronia
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
