La opt ani, Didier van Cauwelaert (nascut in 1960, la Nisa) a scris un roman politist, convins fiind ca va fi publicat la Editura Gallimard. La 12 ani termina un libret pentru o opera si, dupa cateva alte romane refuzate, reuseste sa tipareasca sub sigla Seuil prima sa carte: Vingt ans et des poussieres, pentru care primeste Premiul Del Duca. In 1994 este recompensat cu Premiul Gouncourt pentru romanul Un aller simple, iar in 2004 publica Evanghelia dupa Jimmy, volumul care va vedea in curand lumina tiparului la Editura Humanitas, in traducerea lui Daniel Nicolescu. Iata ce spune despre problematica acestui roman insusi autorul: "E cea mai mare enigma a lumii sau cea mai mare pacaleala. De la cautarea Sfantului Graal pana la manipularile genetice, sangele lui Iisus n-a hranit niciodata atatea fantasme ca in epoca noastra, in care anumite persoane ar vrea sa inlocuiasca impartasania prin clonare. Ce realitate se ascunde insa indaratul acestor fantasme? Este adevarat ca acelasi sange impregneaza relicvele Patimilor: Giulgiul din Torino, Lintoliul din Oviedo, Tunica din Argenteuil? Daca sunt autentice, cum se explica incredibila forma de conservare a globulelor rosii si albe pe care le-au descoperit biologii? ADN-ul atribuit lui Iisus poate fi exploatabil?". Jimmy Wood este clona lui Iisus, a carei "inviere", in laborator, a fost comandata de presedintele SUA. Redescoperit la varsta de 32 de ani, dupa ce i se pierduse urma, Jimmy este acum ingrijitor de piscine. Cand afla care ii este identitatea genetica, pica prada deznadejdii, dar, ulterior, datorita credintei, iar nu sangelui clonat, ajunge sa faca mici miracole. In episodul pe care vi-l prezentam, Jimmy se intalneste cu batranul cardinal Fabiani, la putina vreme dupa ce aflase ca Vaticanul ii refuzase recunoasterea oficiala de clona a lui Hristos.
Cand te crezi Dumnezeu, n-ai cum sa te-ndoiesti de tine. Cu ochi gravi si suras fortat, se scrutau ca in fata oglinzii. Daca n-ar fi fost, in clipa de fata, cei mai celebri oameni de pe Pamant, ar fi fost anevoie de stabilit de partea cui este victoria. De altfel, in planul cifrelor, nici acum nu se stie, chiar daca, din punct de vedere politic, a fost nevoie, la un moment dat, sa fie oprite operatiunile de renumarare. Doar nu era sa ramana tara fara presedinte, doar pentru cateva mii de voturi lipsa.
Alesul intinde bratul automat, de parca ar deschide o usa. Dupa cele cinci secunde protocolare, intrerupe strangerea de mana. Predecesorul i-a predat codurile nucleare, inventarul si cele cateva secrete de aparare administrate direct de Presedintie, care acum stau stiva pe masa de acaju: poate sa se duca pe pustii.
Vechiul locatar al Casei Albe isi inchide servieta de piele, cu o figura malitioasa pe care George W. Bush o catalogheaza de indata ca fiind nelalocul ei. Bill Clinton roteste o ultima privire in jur, se intoarce spre usa. Face trei pasi, se intoarce si, in timp ce-si deschide din nou servieta, spune cu un ton voit neutru:
- Ah, de fapt l-am clonat pe Hristos.
Scoate un dosar verde, il asaza in varful stivei, si pleaca. (...)
- Fabiani e la 312, spune receptionerul cu ochii in calculator.
Vizita este autorizata, dar numai pentru cate o persoana o data. Ii avertizez ca este la etajul trei. La iesirea din ascensor, un grilaj cu doua incuietori blocheaza intrarea pe coridor. O calugarita cu pas saltaret vine sa imi dea drumul.
- Sa nu-l obositi, in curand implineste o suta de ani, ii facem o mica sarbatoare peste doua saptamani. Numai sa reziste pana atunci, pe frigul asta...
Prin usile deschise, vad siruri de batrani, dar si cativa tineri, cu aerul ratacit, unii legati de paturi cu chingi. Sunt bare la toate ferestrele. Dupa ce trece de un carucior plin de tavi cu mancare, intr-un miros acrisor de supa combinat cu un iz de sapun, calugarita bate usor la o usa, pe care o si deschide, spunand cu glas cantat:
- Avem o vizita, Eminenta Voastra!
Cu spatele la geam, un batranel numai piele si os se uita la peretele din fata. E maruntel si asezat cam cas in fotoliul cu rotile, cu papucii atarnandu-i deasupra podelei. Intoarce capul si imi zambeste dintre valuri de riduri. I-au ramas doar trei dinti. Are o privire stralucind de inteligenta sau de ramolisment, o suvita galbuie pe craniul pe trei sferturi plesuv si tenul verzui de canepa cruda. O piticanie inotand intr-o pijama albastra.
- "Apoi am vazut cerul deschis, imi spuse el privindu-ma piezis, si iata ca s-a aratat un cal alb..."
- Asa este, comenteaza maicuta, strecurandu-mi in soapta: Nu face urat, dar nu trebuie contrazis. Ramaneti cinci minute, nu mai mult.
Aprob cu o inclinare din cap si, dupa ce iese, recit din memorie:
- "Cel ce sta pe el era imbracat cu o haina muiata in sange. Numele lui este Cuvantul lui Dumnezeu."
- Cardinalul nu mai zambeste si aproba cu gravitate:
- Apocalipsa 19,13. Toti stiu ca sfantul Ioan vorbeste despre Giulgiu. Esti fie o plasmuire omeneasca, fie semnul cel de pe urma. In ambele cazuri, era normal sa numeasca o comisie care sa refuze examinarea cazului tau. Din momentul in care stiinta a dat Giulgiului drept de cuvant, Vaticanul se straduieste din rasputeri sa-l reduca la tacere, pe orice cale. Am sa-ti explic de ce. Ia loc, Jimmy.
- Ma asez pe un scaun din scai maroniu, fara sa-l pierd din ochi. Isi tine mainile pe genunchi cu palmele intoarse spre cer, complet imobile; capul, care i se misca necontenit, pare prizonierul unui trup de mumie.
- Bineinteles ca serviciile noastre de informatii stiau de existenta ta cu mult inainte sa ne comunice presedintele vostru. Raspundeam de arhivele secrete cand ne-a ajuns la urechi vestea clonarii, in 1977. Iti dai seama ce cutremur!
Vocea lui suieratoare si horcaita nu are nimic neplacut, ba chiar dimpotriva. Vorbeste repede si precis, de parca lunile anterioare de tacere ar fi pregatit aceasta intalnire in care timpul ne e masurat. Gandul ca viitorul meu se afla in mainile unui centenar inchis intr-un azil imi readuce entuziasmul, ma intreb de ce. Aparent, stie totul despre mine, chiar lucruri de care eu n-am habar. In orice caz, il am in fata pe singurul si adevaratul meu aliat - am fost sigur imediat de asta, chiar daca aceasta certitudine nu se bazeaza pe nimic altceva decat pe o afinitate spontana, pe o asemanare perceputa de amandoi simultan, si pe care nimeni nu ar putea s-o banuiasca. Acest batranel lipsit de aparare, acest om toba de carte si depozitar al unei puteri apuse este la fel de singur ca si mine, simt asta. Si la fel de curtat, de respins si de periculos.
- La Simpozionul de la Roma, din iunie 93, oameni de stiinta din lumea intreaga au venit sa garanteze, printr-o analiza in 18 puncte, autenticitatea Giulgiului lui Iisus, inclusiv faptul ca a fost tesut in tinutul Ierusalimului din secolul I. Nu ne mai puteam ascunde dupa carbonul 14. Cu toate acestea, ne luasem masuri de precautie pentru ca lintoliul sa fie post-datat: bucatile pe care le-am trimis celor trei laboratoare proveneau dintr-un tiv carpit prin Evul Mediu. Cantareau 42 de miligrame la centimetru patrat, in timp ce greutatea medie a Giulgiului este de 23.
Ma uit fix la el, uluit.
- Dar de ce? De ce ati facut toate astea?
- Ajung si acolo. La inceput, secretul de stat care a inconjurat nasterea ta ne-a linistit: speranta de viata a unei clone umane este atat de redusa incat, pentru noi, incidentul avea sa fie inchis in scurt timp. Era de ajuns ca Giulgiul sa dispara, pentru ca legatura dintre sangele tau si cel al lui Hristos sa devina imposibil de dovedit, pe veci. De unde si incendiul din 11 aprilie 1997.
Degetele mele se infig in manerele scaunului.
- Vreti sa spuneti ca...
- Temperatura! striga o tanara infirmiera.
Intra cu un termometru pe care i-l baga in ureche. Rosu de furie, batranul ma ia drept martor:
- Am doar o ora de luciditate pe zi, din momentul in care somniferele isi inceteaza actiunea pana la acela cand antiinflamatoriile incep sa ma tampeasca, si ei taman atunci apar, pusi sa ma nauceasca.
- O sa i se ridice temperatura, remarca infirmiera pe un ton fatalist.
- Putin imi pasa! chelalaie el smulgandu-si termomentrul pe care il izbeste de perete.
- Gata, monseniore! Ori suntem cuminti, ori trecem in pat!
Batranul se linisteste pe loc, se uita tinta la tanara, cu o strambatura batjocoritaore.
- Plosca, geme el, cu un glascior rusinat.
Fata isi umfla obrajii excedata si se duce la baie. Ma ridic sa plec, dar cardinalul ma retine cu o mutra ghidusa, facandu-mi cu ochiul.
- Unde-or fi pus-o? bodoganeste ea traversand camera. Ma intorc imediat.
De cum iese, cardinalul isi reia vorba:
- Rezultatul: ai supravietuit, ca si Giulgiul de altfel, dar pentru cata vreme...
- Doar nu vreti sa spuneti ca Vaticanul a dat foc Giulgiului?
- Am spus eu asta?
- Asa mi s-a parut.
Se incrunta, incercand sa regaseasca sirul vorbelor, si reia cu capul dat pe spate:
- Pe vremea inceputurilor mele la Roma, Ioan Paul I voia sa revolutioneze Curia, sa-i goneasca pe mafiotii care pusesera mana pe banca noastra si sa impuna tuturor prelatilor juramantul saraciei, intorcandu-i astfel pe urmele lui Hristos. Ceea ce nu inseamna ca Vaticanul l-a asasinat. A fost vrerea lui Dumnezeu si fapta Mafiei.
- La masa! striga vesel ajutorul infirmierei, intrand cu tava in maini.
- Scopul incendiului nu era distrugerea, bineinteles, continua cardinalul, ca si cum nu ar fi observat intrarea barbosului masiv si jovial. Nu, era de ajuns sa starnim emotia intregii planete fata de pericolul la care este expusa icoana, ca sa o putem ascunde, spre binele ei, sa o sustragem pe viitor oricaror examinari stiintifice...
- Sunt Gian Franco, Eminenta. Nu ma recunoasteti?
- ... si sa lasam mass media sa reinvie, dupa pofta inimii, ipoteza picturii medievale. Ca sa dam marea lovitura, ni s-a parut potrivit...
- Ridicati barbia.
Ii pune la gat babetica deja folosita, pe care se vad urme de ou si de supa.
- Nu trebuie sa vezi in acest "noi" decat un plural canonic, nu o marturie de complicitate si nici un semn de sprijin...
- Bucuros de oaspeti, Eminenta Voastra? Buna ziua, domnule.
Impinge fotoliul cu rotile spre masa pe care a pus tava. Fabiani intoarce capul spre a ma putea privi in continuare.
- Ni s-a parut potrivit ca focul sa izbucneasca in capela regala chiar in timpul dineului de gala oferit in sala alaturata in onoarea lui Kofi Annan, pe vremea aceea secretar general al ONU. Prezenta presei internationale si a fortelor de securitate garanta, simultan, ecoul catastrofei si interventia rapida.
- Plosca! anunta infirmiera intrand in incapere.
- Nu-mi mai vine.
Ea ridica din umeri si se duce sa puna accesoriul respectiv la baie, dupa care iese fara sa se uite la noi.
- Dar nu trebuie sa te joci cu focul: in momentul cu pricina, ne-au trecut toate apele. Incendiul a fost de o violenta neasteptata, cu cinci focare diferite, cata vreme, oficial, nu trebuia sa fie vorba decat de un scurt-circuit. Pompierii au avut nevoie de sapte ore ca sa stapaneasca flacarile...
- Incepem cu piureul: asta se raceste cel mai repede.
Imi tin vorba, in timp ce i se baga in gura prima lingura.
- Totusi, Eminenta, nu pot sa cred ca Biserica a facut asa ceva...
Imediat dupa inghititura, imi raspunde:
- Asculta ce iti spun si crezi ce vrei: singura certitudine este ca ma aflu intr-un azil de nebuni.
- Ce tot spune! pufneste Gian Franco. Vai, vai, vai, ce glumet... E o casa de odihna aici, nimic mai mult...
-Odihna din parti, bombane cardinalul, iar baiatul ii vara prin surprindere o a doua lingura de piureu, cu care batranul se ineaca.
Imi adun in minte toate cuvintele sale, in timp ce el tuseste printre batai usoare pe spate si pahare cu apa. Dupa o serie de horcaieli inspaimantatoare, reia cu o voce si mai grabita:
- Laudat fie Domnul pentru strasnica sa ironie! Incendiul era o uneltire omeneasca menita sa protejeze Biserica de dominatia abuziva a stiintei, dar Giulgiul a fost salvat de un miracol. Un barbat, unul singur, pompierul Mario Trematore, spune ca a auzit o voce venind dinauntrul relicvariului cuprins de flacari: "Du-te, de tine depinde! Ce nu poate strapunge un obuz, ai sa faci tu, cu un baros obisnuit."
- Nu vreti sa asteptati pe culoar, domnule, pana isi termina masa? Altfel, se baloneaza.
- Lasa-ne in pace, Gian Franco! Ori ramane, ori nu mai mananc! Trematore a luat un baros de patru kilograme si a reusit imposibilul: a doborat in douazeci de minute, in mijlocul flacarilor, cele opt geamuri blindate care inconjurau racla de argint si a scos Giulgiul spre a-l pune la adapost!
- Haideti, inca o lingura si trecem la carne.
- Am cerut paste fainoase.
- Trebuie sa mai variem, altfel toate zilele seamana intre ele.
- De ce ati vrut sa ma vedeti, domnule cardinal?
Se uita lung la mine, incruntat, in timp ce isi plimba prin gura piureul.
- Cine-i asta?
- Un domn dragut care a venit in vizita, raspunde Gian Franco. Probabil cineva din familie...
Continuand sa mestece, cardinalul ma supravegheaza cu coada ochiului. Inghite cu o miscare din barbie si imi arunca taios:
- Nu cred in caracterul tau divin. Ce nevoie avea Dumnezeu sa recurga la clonare? Cred insa in sinceritatea ta. O sa-ti comunic in cinci secunde un lucru teribil, un sacrilegiu, numai sa plece tortionarul asta.
- Atunci, renuntam la desert? il ia peste picior colosul cu o privire ironica. Sunteti sigur? E crema de ciocolata.
- O detest.
- Nu se poate, Emi...
- Rahat!
- Gian Franco dezleaga babetica, o impatureste si pleaca cu tava urandu-mi succes.
- Credinta este o optiune spirituala si morala, nu o supunere logica in fata unor probe materiale, de acord? Din momentul in care autenticitatea Giulgiului si dematerializarea Tatalui nostru ceresc ajung sa fie demonstrate de stiinta, iesim din domeniul credintei si intram in cel al faptelor, iar religia se prabuseste, in intelesul ei de legatura intre oameni, si devine o simpla relatie de la cauza la efect. Iar acest lucru, potrivit invataturilor lui Iisus, care a refuzat tot timpul sa "dea si alte semne" ale divinitatii sale, suntem obligati sa-l respingem.
- Inseamna ca trebuie sa tac? Si sa dispar precum Giulgiul in containerul sau de gaz?
- Dimpotriva, Jimmy. Pentru ca Biserica, vrand sa-si apere integritatea, ori macar prerogativele in fata stiintei, se sinucide prin tacere, autocenzura si prin renegarea principiului sau fundamental: Invierea. Prietenul meu Upinsky, matematicianul care a condus Simpozionul de la Roma, sustine o teza cu care sunt perfect de acord, cea a "balizei de salvare". O cunosti?
- Nu, Eminenta.
- Spune-mi Damiano, altfel nu-mi voi mai auzi numele pana la discursul funebru. Te deranjeaza daca-mi intorci mainile? Mi le-au lasat in pozitia de lectura, am aerul unui adorator din Sfantul Staul si asta imi scade puterea de concentrare.
Ii apuc incheieturile, ii intorc palmele si i le asez din nou pe pijama.
- Prietenul meu Upinsky sustine o teza cu care sunt complet de acord, cea a "balizei de salvare". O cunosti?
Ezit sa-i spun ca a mai rostit fraza aceasta. Ceea ce mi se paruse a fi o inteligenta intacta, este poate un nucleu dur care isi goleste memoria intre doua erori de programare si trei virusi, o ultima forma de salvare inainte ca totul sa se stearga. Ca sa castig timp, ii raspund "Nu, Damiano".
- Animata de principiul sau fondator, Biserica a domnit de una singura vreme de douazeci de secole: ea era principala baliza ce trimitea spre Pamant semnalele Domnului. Apoi, a incetat sa emita, incetul cu incetul, explicandu-si disfunctionalitatea intr-un ultim mesaj capital. In timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, a publicat lista greselilor pe care si le recunoaste: cruciadele, Inchizitia, condamnarea lui Galilei, suferintele provocate evreilor, protestantilor, femeilor, intelegerile secrete cu Mafia... Ce institutie poate rezista la o astfel de mea culpa, asta in timp ce efectivele ii scad mereu, iar ea nu isi mai afirma principiul de baza inaintea contestatarilor? Negand, prin respingerea Giulgiului, insusi mesajul Invierii, Biserica a lasat cale libera eternului sau rival - nu diavolului, un principiu cu un tip de intelegere opusa si necesara, ci lui Mammon. E un cuvant de origine aramaica, ce intruchipeaza bunurile materiale carora omul le devine sclav de bunavoie. Daca Intruparea, Invierea si miracolele sunt considerate de teologi "abstractiuni" si daca, in acelasi timp, Biserica marturiseste ca valorile morale pe care le propovaduieste nu au dus pana la urma decat la crima, la intoleranta si la coruptie, atunci Cuvantul e redus la tacere si nu mai ramane decat Numarul. 666, Numarul Bestiei, moneda care desparte, Trinitatea inversa a lui 9 care simbolizeaza perfectiunea - pe scurt, Apocalipsa anuntand disparitia credintei, ca un preludiu al intoarcerii lui Hristos... Unde-am ramas?
- "Baliza".
O ia imediat de la capat:
- Asta-i cuvantul, ai dreptate. Chiar in momentul in care baliza principala incepea sa nu mai functioneze, a aparut o baliza de salvare ca sa preia stafeta. Pentru ca Giulgiul are aceasta particularitate neobisnuita: timp de douazeci de secole s-a comportat ca un "agent in adormire", cum se spune in limbajul serviciilor secrete. Nu se putea observa pe suprafata lui decat o figura stearsa... Asta pana la inventarea fotografiei, care a permis sa se descopere in negativ adevarata imagine a lui Hristos, sa se initieze studii stiintifice ce aveau sa confirme punct cu punct naratiunea din Evanghelii, sa se puna in lumina victoria spiritului asupra materiei si sa se atribuie unei reactii termonucleare inexplicabile disparitia corpului chiar in momentul in care se formeaza imaginea - pe scurt, era vorba de activarea Giulgiului pentru ca el sa-si poata comunica talcul.
Plescaie din limba, isi salta barbia ca sa gaseasca saliva. Ii apropii de buze un pahar cu apa. Fara sa piarda timpul cu bautul, continua, tot mai incordat, intr-o directie pe care n-o pot ghici.
- Acum imi vei obiecta un lucru: daca Iisus a vrut sa ne lase dovada stiintifica a mortii lui pe cruce si pe cea a Invierii, de ce a fost aceasta, de la bun inceput, codificata? Pentru ca nu era utila, iata de ce, atata vreme cat Biserica isi asuma functia de baliza spirituala difuzand adevarul Evangheliilor. Dar daca astazi Biserica recunoaste natura, sensul si mesajul Giulgiului, isi ratifica prin aceasta propria disparitie, asa cum a prezis-o Sfanta Scriptura, o disparitie necesara pentru intoarcerea anuntata a lui Hristos. Aici intervii tu.
- Dar ati spus ca nu sunt eu!
- Am spus ca iti neg natura divina, dar nu si rolul pe care il ai. Nu esti intruparea lui Dumnezeu, Jimmy, ci emanatia Giulgiului. Esti vocea balizei de salvare si trebuie sa strigi acest lucru popoarelor! Daca nu ar fi fost scris in socotinta lui Dumnezeu, nu ai fi aparut pe lume, nu ai fi singura reusita a clonarii umane. Si eu nu as fi iesit niciodata din bunkerul meu atomic, Riserva arhivelor secrete, unde Sfantul Scaun ma tinea inchis ca sa pastrez tacerea, din 29 septembrie 1978, ziua cand am descoperit trupul lui Ioan Paul I, Papa care domnise 33 de zile, Papa al reformelor, al intoarcerii Bisericii la origini -, iar la noua zile de la asasinarea lui, asculta-ma bine, au inceput primele studii cu adevarat stiintifice despre Giulgiu, facute de cercetatorii americani de la STURP! Acestia aveau sa activeze definitiv baliza de salvare!
Cu o miscare din sprancene, imi cere un pahar cu apa. Il ajut sa bea, pana ce isi retrage brusc capul.
- Am tacut vreme de douazeci de ani, am facut pe mortul, chiar in miezul memoriei ascunse a omenirii - pana in ziua in care cel mai mare specialist in materie de Giulgiu, biologul McNeal de la Universitatea din Princeton, i-a scris Papei, incalcand secretul de stat, pentru a-l anunta ca esti probabil in viata si liber si ca Bush junior nici n-a vrut sa auda de tine.
Scutura violent din cap ca sa ma impiedice sa-i sterg balele ce i se scurg pe gat, dupa care continua tot mai sacadat, expeditiv, halucinat:
- Scrisoarea a ajuns in arhivele mele, deschisa si considerata ca "oficial neprimita", asa ca am iesit la suprafata, m-am repezit la Academia pontificala de stiinte sa cer o ancheta, iar apoi m-am trezit aici, asta e: astazi, toti cei care au vrut sa crap intr-o camasa de forta au murit, ceilalti m-au uitat, dar eu am ramas in viata, atata amar de vreme, in acest biet trup mizerabil, pentru tine, doar pentru tine, mobilizat de un singur scop, rugandu-ma necontenit sa supravietuiesti si sa fii adus intr-o buna zi aici ca sa te reactivez, singur impotriva tuturor celor care iti voiau pieirea, si Dumnezeu mi-a implinit dorinta, dar nu pot sa mor decat daca stiu ca baliza de salvare si-a aflat purtatorul de cuvant si ca eu sunt raspunzator de acest purtator de cuvant! Ma auzi, Jimmy Wood? Giulgiul nu este aici ca sa ateste legatura ta genetica cu Iisus: tu esti aici pentru a spune lumii autenticitatea lui! Tu esti semnul de viata! Tu trebuie sa starnesti natiunile, pentru ca Biserica, fortata de presiunea populara, sa fie obligata sa scoata Giulgiul din acea racla cu gaz inert unde bacteriile sunt pe care sa il haleasca! Doar tu poti sa-l salvezi pentru a apara crestinatatea de ea insasi, iata ce iti cere Dumnezeu, te-ai nascut pentru asta si vei izbandi!
Ma las sa alunec spre speteaza scaunului, zapacit de ameteala, osciland intre exaltare si luciditate, intre forta pe care mi-o transmite si totala mea neputinta.
- Sa nu ne lasam dusi de vise, Damiano.
- Ce?
Incercand sa-si recapete suflul prin horcaieli suieratoare, prabusit asupra lui insusi ca o barca pneumatica pe care o indoi ca sa se dezumfle mai repede, ma priveste din nou cu un aer ratacit.
- Vaticanul m-a facut in scris impostor, eretic: mi-a interzis sa imi dezvalui originea, iar daca o fac, ii va excomunica pe crestinii care imi dau ascultare.
Tace o buna bucata de vreme, cu ochii inchisi. Respiratia i-a revenit la normal. Ma pregatesc sa o iau din loc, dar el continua, gafaind usor, fara sa ridice pleoapele:
- Eu iti cer asta. Eu iti dau investitura. Stiu ca nu are alta valoare decat lupta mea de o viata intreaga pentru credinta si pentru respectul stiintei, stiu ca nu inseamna nimic fata de decretele Curiei, dar eu, Jimmy, iti cer, te implor sa iti asumi rolul.
Obiectez cu blandete, dar ferm:
- Casa Alba nu ma va sustine. Cum as putea face asta fara o autorizatie oficiala si fara structura?
Imi arunca o privire plina de ura. Dintr-o data, nu mai sunt pentru el decat un tanar, un nenorocit de pusti care refuza sa-i dea ascultare si care ii va supravietui.
Raspund enervat in timp ce ma ridic in picioare:
- Dar el era Dumnezeu nascut din Dumnezeu, Lumina nascuta din Lumina! Pe mine, nu Sfantul Duh m-a extras din Giulgiu, ci un megaloman intr-un laborator!
Clatina din cap indaratnic si asteapta sa ma linistesc.
- Nu esti mai singur decat el, Jimmy, si nici mai lipsit de mijloace.
- El stia incotro se indreapta.
- Acceptase vointa Tatalui.
- Pentru ca o cunostea.
Cardinalul ramane cu gura cascata, cu vorbele impotmolite de fraza mea. Ma fixeaza cu ochii mijiti si un sughit ii ineaca vorbele.
Fragment din romanul Evanghelia dupa Jimmy, in curs de aparitie la Editura Humanitas
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
