6. Evadarea
Între 17 iunie 1940 şi 1 ianuarie 1941 jurnalul tace, dar Sebastian câştigă o prietenă. La începutul lui iulie primeşte o scrisoare (datată Bucureşti, 6 iulie 1940) de la o admiratoare care semnează N. M., în vârstă de 17 ani, care tocmai i-a citit Accidentul recunoscându-se - printr-o lectură de identificare naivă caracteristică adolescenţei - în personajele sale. Scrisoarea aduce cu o minicronică lirică şi foarte spontană, caracteristică pentru feed-back-ul oferit de publicul feminin al epocii. Nu este, probabil, prima epistolă de acest fel. Sebastian nu duce lipsă de admiratoare, iar momentul este cât se poate de bine găsit: scriitorul e încorporat, iar condiţiile din armată nu fac decât să-i accentueze depresia în care-l adâncise căderea Franţei. Răspunsul, trimis pe 21 iulie 1940, sună deocamdată foarte formal: "Nu vreau, înainte de a reveni la viaţa mea de ostaş, să nu-ţi trimit un cuvânt de mulţumire pentru tot ce scrisoarea D-tale evocă. O clipă m-am crezut reîntors în civilitate". În septembrie, Sebastian ajunge să-şi cunoască tânăra admiratoare. Le mijloceşte întâlnirea, în apartamentul ei, Leny Caler, care în memorii oferă asupra evenimentului o versiune diferită de a Nadiei. Urmează în octombrie o lună de idilă, probabil castă. Nadia este îndrăgostită de Sebastian, dar i se răspunde doar cu prietenie. Fata pleacă apoi cu părinţii către New York, via Sofia, Istanbul, Bagdad, Bombay. Traseul este punctat de scrisori; pe ale lui, Sebastian le semnează, formal, "Mihail Sebastian", atrăgând reproşul Nadiei şi disculparea bărbatului. Conţinutul lor e superficial, emanând o simpatie în acelaşi timp sinceră şi forţată. Un punct de referinţă sunt puţinele amintiri comune. Un altul, depresiile, pe care Sebastian le enunţă şi le descrie, fără a le despica, din fireşti precauţii pentru cenzura corespondenţei care funcţiona, substratul politic. Oferă din plin detalii despre vreme - în consonanţă cu buletinul întocmit de reporteriţa Nadia (informaţiile exotice despre Istanbul, de pildă, îi vor fi procurat lui Sebastian o evaziune binevenită), dar şi corespondent obiectiv al lipsei unei comunicări mai adânci între doi. "Am foarte multă tandreţe pentru fata din Octombrie 1940", o asigură Sebastian pe Nadia, la un an după data invocată, pe 5 octombrie 1941. Trimit aceste cuvinte la ceva special? Nu. Nadia simbolizează pentru Sebastian decorul exotic-dezirabil în care se află. De altfel, bărbatul o include în reveriile sale, fantezii ale evadării, libertăţii şi bunăstării: "Mă văd la New York şi pe urmă (…) retras într-un oraş de provincie, unde scriu piese de mare succes, care se joacă pe Broadway (…). Stau acasă singur, cu un radio puternic şi un patefon sistematic şi cu sute de discuri, Bach, Mozart, Beethoven. Am un automobil cu care cutreier regiuni necunoscute de provincie americană. Mă văd cu Nadia la New York sau California, dar am oarecari plictiseli, fiindcă nu mă prea înţeleg cu părinţii ei". Dar, în jurnal, o aşază alături de Madeleine Antonescu, care se îndrăgostise între timp, în chip "absurd", de el: "Ce absurdă întâmplare «amorul» Madeleinei Andronescu! După Nadia, care cel puţin avea scuza vârstei, Madeleine care nu mai are nici o scuză". Corespondenţa şi relaţia se încheie după ce Nadia ajunge în Statele Unite, cărora România le declară război. Relaţia s-ar fi reluat, probabil, după 23 august 1944 dacă nu s-ar fi produs moartea lui Sebastian. De fapt, Sebastian îi datorează Nadiei o ultimă iluzie înaintea morţii.
După 23 august, Sebastian plănuieşte să părăsească România, împreună cu toată familia, după cum îi scrie pe 5 noiembrie 1944 fratelui său Pierre, aflat în Franţa. Pe termen scurt şi mediu, destinaţii plauzibile ar fi fost fie Franţa, unde ar fi putut să ajungă ca detaşat cultural, fie Israel, proclamat ca stat în mai 1948, cu sprijinul decisiv al URSS şi al Statelor Unite, într-o conjunctură în care eroismul, diplomaţia, terorismul şi norocul şi-au jucat fiecare rolul. Cu destinaţia Palestina, înainte de 23 august fusese organizată, la limita legalităţii, dat fiind caracterul volatil şi ambiguu al consimţământului Statului român, o emigrare firavă, cu rezultate mai curând negative (Petre Solomon, elevul lui Sebastian, ajunsese astfel în Ţara Sfântă după ce plecase în primăvara lui 1944 cu vasul "Mariţa", visând că repetă povestea lui Arthur Rimbaud); emigrările reîncep mai semnificativ după această dată, în pofida restricţiilor impuse de britanicii sub al căror dominion se afla Palestina (şi care, tradiţional filo-arabi, încercau să reteze, inclusiv prin violenţă, aspiraţiile statale ale evreilor), deocamdată preferenţial, în funcţie de liste politice. Comisia Aliată de Control din România "aviza fiecare persoană care emigra, ceea ce constituia o operaţie birocratică greoaie. În realitate, acest fapt făcea ca procesul de emigrare să fie controlat de U.R.S.S., care era factorul dominant în comisie". Un transport masiv cu 1 000 de evrei provenind din Ungaria, Polonia şi România, organizat de Societatea Naţională de Cruce Roşie, pleacă înspre Palestina pe 21 octombrie 1945 cu vaporul "Transilvania", având drapel românesc. Totuşi, dificultăţile birocratice determină crearea unei semnificative emigraţii ilegale, în special în 1946-1947. În total, potrivit statisticile oficiale, "între 6 martie 1945 şi 25 martie 1949 au plecat din România 37 000 de evrei, dintre care 24 000 cu certificate de repatriere colective, 7 000 cu certificate individuale - sau de familie - şi 6 000, majoritatea tineri, fără acte legale". Palestina ar fi reprezentat, pentru un Sebastian rămas în viaţă, o destinaţie posibilă, dar nu probabilă. Petre Solomon, "asimilist" şi el precum Sebastian, revenise repede în România, în august 1946, decepţionat de scurta experienţă palestiniană.
Sebastian mai avea însă o cale. Nadia îi telegrafiază la mijlocul lui mai 1945, propunându-i să vină la Hollywood să scrie scenarii. Nu va primi răspuns, Sebastian amânând să răspundă în cele două săptămâni care îi rămân de trăit; dar visul fusese livrat.
Post scriptum. În anul 2000, Nadia Lacoste ajunge în România şi merge la cimitirul Filantropia, la mormântul lui Sebastian. Cu acest prilej, dispune să se sculpteze pe piatra tombală, alături de titlurile romanelor şi ale pieselor de teatru, şi pe cel al jurnalului, însoţit de precizarea 1935-1944. Pentru ultima oară, Nadia lăsa o urmă în biografia lui Sebastian.
Fragmente din volumul în pregătire la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
