"Chilbudios era, la curtea imparatului Iustinian, viteaz in razboi si atat de dispretuitor fata de bani, incat, pentru el, tot castigul era ca, de fapt, nu avea nimic" (Procopius din Cezareea, cca 500-560, Despre razboaie, VII, 14, 1).
Revenim cu aceste randuri asupra momentului evocat anterior. Iata ce scria cronicarul citat despre respectivul moment: "Pe acest Chilbudios, imparatul, prin al patrulea an al domniei (adica prin anul 530, n.n.), il pusese comandant militar peste Thracia si il insarcinase cu paza fluviului Istru, poruncindu-i sa vegheze ca barbarii de acolo sa nu mai poata trece fluviul. Aceasta pentru ca hunii, antii si sclavinii il trecusera de mai multe ori si pricinuisera romanilor pagube de nesuportat".
Evenimentele de atunci si cele care au urmat se petreceau prin si in jurul punctului de concentrare a fortei armate pedestre, ecvestre si navale de la Noviodunum, dintre care cea navala a reprezentat atunci si secole mai tarziu punctul-forte al Imperiului la Dunare si la mare.
Se poate examina aici, in sensul celor deja comentate anterior de noi potrivit marelui bizantinolog D. Obolensky, integrarea treptata in sistemul administrativ si militar, in societate in genere, a unor elite din afara Imperiului Roman. De fapt, acesta si apoi cel Bizantin urmau o conceptie deja concretizata in colonizarea si asimilarea inca de timpuriu in propriul teritoriu a unor grupari etnice neromane. Or, pentru perioada la care ne referim in randurile de fata, informatiile scrise datorate lui Procopius confirma acest aspect al integrarii deja explicate. Desigur, asemenea interrelatii aduc, asa cum realmente se intampla in aceeasi vreme, o adevarata literatura si totodata o lectie de istorie demna de retinut inclusiv pentru zilele noastre. Subiect, cum se stie, de mare actualitate, acela al integrarii nou-venitilor in comunitatile europene de azi.
De aici mai departe, cateva pagini din cronica lui Procopius relatand acele momente s-ar putea dezvolta intr-un intreg roman. Fundalul scenei unde se petrecea episodul aduce doua moduri de viata total diferite ale societatilor aflate atunci in contact si in conflict. Cea locala, sedentara si cu o viata urbana subordonand un teritoriu rural deja bine structurat. Cealalta, a nou-venitilor la nordul Dunarii, cu un caracter nomad si instabil, total neinteresata de viata urbana, decat doar ca obiect de atractie pentru acumularea de bunuri. Naratia, venind peste acest peisaj de contraste, cuprinde o istorie pe cat de aventuroasa, pe atat de credibila.
Incercam aici un rezumat al textului cronicarului citat, adica al aceluiasi Procopius din Cezareea. Mai intai, ca sa revenim la faptele deja relatate, cat timp Chilbudios a comandat trupele, nimeni n-a mai trecut Dunarea contra romanilor. Dimpotriva, tocmai acestia faceau deseori cu succes incursiuni pe malul stang, la barbari, spre a le preveni si opri incursiunile de jaf. La o asemenea trecere, intr-o lupta inegala, Chilbudios a murit in lupta. Or, din acel an (533), barbarii au trecut mai multi ani la rand fara opreliste in Imperiu, mai ales prin acelasi vad de la Noviodunum, dar si prin alte locuri si mai slab aparate. In acelasi timp, o incaierare intre acele triburi de slavi (anti si sclavini) a adus prizonier la sclavini un ant pe nume Chilbudios. El s-a aratat foarte destoinic si bun luptator pentru stapanul sau. S-a mai intamplat insa si ca, dupa o incursiune in provincia Scythia, unul dintre anti a luat ca prizonier si rob un roman. Acesta a avut ideea, in dorinta de inteles a propriei reveniri acasa, de a-i convinge pe barbari ca acel Chilbudios, robul mai sus pomenit, nu era altul decat fostul comandant cu acelasi nume. Asadar, i-a convins pe barbari sa ceara de la romani rascumpararea pentru personaj, el insusi intrand in joc pentru a se salva. Prima plata s-a facut intre barbari, cu garantia prizonierului roman. Aceasta trecere odata implinita, situatia a devenit din nou incerta din cauza lui Chilbudios. Aflat la stramtoare, a tinut sa-si declare identitatea adevarata. Romanul a incercat insa, cu succes pentru moment, sa-i convinga pe "beneficiari" ca barbarul se temea de fapt sa-si dezvaluie identitatea. Mai mult inca, avand in vedere miza, antii il amenintau cu moartea daca nu recunostea ca el era fostul comandant roman.
In imprejurarea in care un mesaj de la imparatul Iustinian, venit desigur tot prin Noviodunum, oferea barbarilor o fortificatie romana mai veche de la nordul Dunarii ca adapost pentru ei si ca punct de paza pentru Imperiu, barbarii au folosit presupusul ostatic in favoarea lor. Iata cum: au acceptat oferta imparatului, cu o conditie: sa fie recunoscut Chilbudios din nou drept comandant roman, dar el sa ramana intre ai sai in fortareata promisa de pe malul stang al fluviului si nu in Imperiu. Asa a fost trimis acel Chilbudios, in urma intelegerii, catre Constantinopol, probabil pe la acelasi vad de la Isaccea. Comandantul roman Narses, care l-a preluat, vazandu-l si vorbind cu el latineste, limba pe care barbarul o deprinsese deja, a inteles imediat cu cine are de-a face. Odata inchis, falsul Chilbudios, care deja intrase in joc, a recunoscut totul. A fost apoi trimis in capitala Imperiului, la Constantinopol, disparand definitiv din istoria care a urmat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
