În 25 iulie, la prânz, o sună pe Clara pentru ultima dată din Palatul Venezia. Îi spune că regele va fi cu siguranţă de partea lui şi că speră să-l vadă în aceeaşi după-amiază. Clara are intuiţia unui pericol: "Nu te duce. În locul tău, nu aş avea încredere. Şi apoi, fii atent, şte vor puneţ într-o cuşcă, ca pe un şoarece. Nu aş vrea să joace mingea cu capul tău." Benito râde. Rău face. Când ajunge la Vila Savoia, regele îl arestează imediat.
Clara este şi ea prizoniera nemţilor, care i-au găsit o vilă la câţiva kilometri de cea a lui Benito. Dând dovadă de o orbire frizând nebunia, ea recreează ritualul ce se petrecea pe vremuri în Camera Zodiacului. În fiecare dimineaţă, se îmbracă elegant, se machiază şi aşteaptă sosirea celui care rămâne bărbatul ei.
Mustapha Omari, astrologul din saloanele şic ale Romei, îi prezisese cândva: "Trebuie să vă apăraţi de un destin tragic, mulţumindu-vă cu plăcerile simple ale burgheziei. Destinul dvs. este legat în chip indisolubil de cel al bărbatului dvs."
Dar ce s-a întâmplat cu Rachele? Ea ştie că soţul ei împarte cu alta, cu putoarea aia de Petacci, izolarea în care trăieşte. În 18 octombrie 1944, ea intră în casa Clarei, insultând-o şi îi face o scenă. Între urlete, insulte şi lacrimi, nu mai este vorba despre gelozie. Rachele a venit să împartă disperarea cu rivala ei. Ştie că Benito este în mâinile germanilor şi se teme că nu va putea să-l salveze.
Idolul s-a prăbuşit, dar nici Rachele, nici Claretta nu-l părăsesc pe bărbatul pe care-l au în comun.
În 18 aprilie 1945, Mussolini părăseşte închisoarea ostilă şi funebră de la Gardona pentru a merge la Milano. Clara îl urmează.
"Du-te în Spania, îi spune el.
- Nu, rămân aici."
Alegerea ei este irevocabilă. "Prea mulţi oameni i-au întors spatele ca să-i fac şi eu această nedreptate." Ea dovedeşte o abnegaţie patetică şi sinucigaşă. "Cine iubeşte, moare. Îmi urmez destinul, iar destinul meu este el", scrie ea într-o ultimă scrisoare pe care i-o dă lui Miriam, cu indicaţia să nu o deschidă decât după ce ajunge în Spania. Este testamentul ei. "Nu-l voi părăsi niciodată, orice s-ar întâmpla. Ştiu că nu voi reuşi să-l ajut… Te rog, indiferent de ce se va întâmpla, fă în aşa fel ca până la urmă, adevărul despre mine, despre el, despre iubirea noastră sublimă, frumoasă, dincolo de timp, dincolo de viaţă, să fie spus."
25 aprilie, seara. Clara urmează convoiul Ducelui, care părăseşte Milano. Cu o blană de vizon pe spate, cu o poşetă neagră şi o mică valiză cu trusa de machiaj şi medicamente.
Pe drumul spre lacul Como, a doua zi dimineaţă, ei încearcă să ajungă în Elveţia. Era numită Căţeaua lui Mussolini. A sfârşit prin a accepta porecla: "Unde merge stăpânul, acolo merge şi câinele lui."
Rachelei, el îi scrie un mesaj de adio sub formă de recomandare:
"Dragă Rachele,
Iată-mă ajuns în ultima etapă a vieţii mele, la ultima pagină a cărţii mele. Poate că nu ne vom mai revedea. De aceea îţi scriu şi îţi trimit această scrisoare. Îţi cer iertare pentru tot răul pe care, involuntar, ţi l-am făcut. Dar ştii că ai fost singura femeie pe care am iubit-o cu adevărat. Îţi jur în faţa lui Dumnezeu şi a lui Bruno al nostru, în acest moment crucial. Ştii că trebuie să mergem în Valtellina. Tu şi copiii încercaţi să ajungeţi la graniţa elveţiană. Acolo vă veţi face o viaţă nouă."
Povestea se termină pe drumul spre lacul Como. Mussolini este escortat de nemţi. Aliaţii şi guvernul provizoriu pe care aceştia l-au instalat vor să-l recupereze. El încearcă să se ascundă într-o coloană de SS-işti şi îmbracă o uniformă nemţească, o cască şi urcă într-un camion unde i se dă un pistol-mitralieră. Urmărit, Benito se deghizează în simplu soldat german, găsind scuza că, la urma urmei, că în timp ce era condus pe Insula Elba, Napoleon a fost nevoit să poarte o uniformă de general austriac.
Ajuns în satul Dongo, Mussolini este recunoscut de unul dintre partizanii italieni care controlează coloana de fugari. Clara nu fusese lăsată să urce în camion. Destinul îi reuneşte pentru ultima oară.
A doua zi, la ora 16, sunt duşi pe câmp. Clara plânge fără încetare. Ben este apatic. Chiar înainte de focurile de armă, ea îi şopteşte la ureche: "Eşti mulţumit că te-am urmat până la capăt?"
El nu răspunde. Urmează împuşcăturile.
Din volumul în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere de Doina Jela
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
