Intrucat poetul face aici un pariu cu sine insusi: vrea sa incerce limitele a ceea ce numim poezie. De fapt, el nu vrea nimic. Aceste teste i se impun, sunt intrinseci evolutiei sale si evolutiei poeziei pe meridianele lumii. Si, in cazul acesta, cuvantul limite e consubstantial cu acela de orizonturi, asa cum cele doua fete ale unei medalii. Pivotul volumului e constituit de reflectiile asupra dihotomiei arta-viata, poemele mai mari tinzand spre eseu, iar cele mai mici spre un lirism paradoxal.
Exista insa aproape in fiecare bucata un punct de intoarcere neasteptata, cand fraza eseistica face o bucla si prefigureaza un nucleu liric. Poemul ca reflectie asupra lui insusi ne aminteste de Wallace Stevens (din Omul cu ghitara albastra, dar si din alte poeme), doar ca la himeristul roman tonul este mai cald, mai calin. De altfel, prin unitatea de ton, volumul pare a constitui mai degraba un singur poem si Fericirea confuza este acea stare care-l legitimeaza, apropiindu-l de euforia potolita a poemelor franceze ale lui Ilarie Voronca: "Sufletul din mine va inflori/ cand ma voi intoarce/ cu aceeasi cursa British Airways,/ intr-o zi care va fi pentru mine/ una din primaverile mele personale,/ in care pot inflori discret si adevarat,/ invaluit in fericirea confuza/ de care nu ma pot desparti niciodata".
La randul lui discursul e atat de alb, iar comparatiile atat de elementare si de aeriene totodata incat senzatia limita/orizont se impune si nelinisteste: "Absenta ta este o permanenta prezenta,/ ca si cum as fi cu tine, dar intr-un singur fel,/ ca in zilele in care ne certam. (...) Absenta ta ma sprijina de la distanta,/ asa cum norii par sa stea/ pe ceva invizibil care-i tine" (Verdele caprui din ochii tai e acasa). Banalitatea si chiar tautologia sunt valorizate la maximum, dupa exemplul Pessoa. Pe de alta parte, experienta haiku-ului japonez este si ea asimilata si descrierea umilitatii faptelor zilnice induce un sentiment stenic, o melancolie retinuta. Forta poemelor lui Baghiu sta in aceea ca ne face intr-adevar sa simtim Gustul Instrainarii (in spatiu si in timp), tema recurenta in opera sa: "stiu pretul painii, al laptelui,/ am stat mult timp in locuri straine.// De aici chem anii/ care vor sa vina - / slabe ecouri primesc.// La randul lor, privirile din trecut/ pot rani mai mult decat/ micile ironii de fiecare zi." (Nesfarsitul azi).
In treimea finala a cartii exista un numar de capodopere, viziuni penetrante ale omului parasit intr-un cadru natural care nu-l recunoaste si in care nu se recunoaste : "Am simtit cum timpul meu/ ramane in urma,/ undeva pe un trotuar,/ in primavara/ anilor timpurii/ ai acestui al treilea mileniu,/ intr-un spatiu marginal,/ virtual,/ ca moartea." (Spatiu virtual). Spaima rece a disiparii in multime, a pierderii personalitatii este magistral recreata in scurtul poem In multime, care s-ar mai putea intitula si Fotografie cu anonim: "Un barbat japonez/ facea poze multimii/ sur le Quai de Mont Blanc/ in Geneva.// M-a prins si pe mine/ cum admiram/ imensa fantana arteziana.// M-am gandit atunci/ pentru o clipa/ ca voi ramane/ intr-un album,/ intr-o casa din Tokio/ sau din alta parte,/ si nimeni nu va sti/ cine sunt".
"Ma bucur de viata cu multa amaraciune" e perspectiva ilimitata a acestui autor de zile mari. Mioapa in buna masura, critica literara nu-i poate, vai, surprinde elanul vizionar.
*) Vasile Baghiu, Cat de departe am mers, Editura Limes, 2008, 74 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
