Coplesiti de energia curat eliadesca prin care, la 36 de ani, Cristian Badilita* si-a inscris numele pe aproape 25 de carti (eseistica, patrologie, traduceri, editii, poezie, jurnal de idei, convorbiri), si-a luat doctoratul la Sorbona, coordoneaza traducerea Septuagintei la Colegiul Noua Europa, prefateaza, recenzeaza, stimuleaza grupuri de lucru s.a.m.d., riscam sa-i pierdem din vedere eul metafizic, sensibilitatea, harul coagulant de energii culturale. Anvergura, impetuozitatea savantului l-au umbrit pe poet. Forta patrologului tine in umbra - poate ca protector pentru el, dar frustrant pentru noi - limpezimile atasante ale fiintei religioase.
Iata de ce, fiind de acord cu formula lui Virgil Nemoianu de pe coperta a patra (?intelectual tanar, cu realizari formidabile, cu vizibilitate internationala, neinfricat si original in vederi, multiplu in preocupari, de o neastamparata harnicie") ma raliez numaidecat la verdictul mult mai cuprinzator al lui Andrei Plesu, citat in acelasi loc: ?Autoritatea cu care (Badilita, n.n.) stie ceea ce stie, harnicia fenomenala cu care lucreaza, talentul sau literar plus farmecul unei prezente in care gravitatea, umorul si o anumita juvenila emotivitate convietuiesc cu naturalete, semnaleaza o impozanta inzestrare intelectuala si omeneasca. Pariez euforic pe aceasta inzestrare si pe reusitele ei de azi si de maine".
Sunt in deplin acord cu Badilita cand, sfatuit de acelasi Virgil Nemoianu sa se ocupe ?numai de lucruri consistente, de carti mari, pe termen lung, de lunga respiratie, nu-ti mai pierde vremea cu articole pentru presa", pledeaza cauza eseisticii, a jurnalismului cultural: ?Mesajul cu pricina mi-a starnit o dubla reactie: de adeziune partiala si de neadeziune, tot partiala, caci, desi am o pretuire imensa pentru simplitatea erudita a exilatului Eliade, scrierile sale care ma fascineaza pana la extaz sunt eseurile si articolele care alcatuiesc Insula lui Euthanasius, Fragmentarium, Oceanografie, Solilocvii...". Citindu-l, m-am revazut cu nostalgie la inceputul anilor '80, cand le raspundeam aproape la fel lui C. Noica si Z. Ornea in ce priveste sfanta libertate a eseului speculativ fata de mortacioasa monumentalitate a sintezelor gen Adrian Marino. Cata vreme Cristian Badilita va reusi sa dubleze sistematic cartile precum Calugarul si moartea, Platonopolis, ori Evanghelii apocrife cu volume de febricitare intelectuala ca Nodul gordian, Tentatia mizantropiei sau cel de fata, el sta cat se poate de sigur in compania lui Patapievici si Culianu, cavaleri ai ordinului ?Itinerariului spiritual", daca mi se ingaduie formula.
Ambivalenta de care aminteam caracterizeaza din plin ?vazutele" nevazutelor de aici. Comentariile avizate la D. Staniloae, Iustin Moisescu, V. Nemoianu, Sorin Dumitrescu, la experientele extatice din tineretea celor trei ?karamazovieni" romani Eliade - Cioran - Ionescu, la angelologia lui Andrei Plesu, la ?omul recent" vidat de Patapievici ori la proza lui Dan Stanca (?este de fapt adevaratul romancier al optzecistilor. L-as defini ca pe un Balzac ortodox, evoluand nu in registrul uman, ci in cel teandric, un Balzac trecut prin scoala lui Soloviov") sunt bine cumpanite de tulburatorul encomion pentru Petru Cretia, de socanta idee a canonizarii lui N. Steinhardt, de notatiile subtile despre omul natural si omul haric (?gradina raiului e prin urmare un reper al simplitatii, pe care se cuvine sa-l recuperam si sa-l integram existential"), ca si de impecabila taietura a executiilor. Asa este cazul polemicii cu Gheorghe Grigurcu in privinta raporturilor lui C. Noica (de colaborare sau chiar compromis) cu ceausismul. ?In Romania anilor '80, spune Badilita cu dreptate, rolul sau cultural (al lui Noica, n.n.) a fost comparabil cu rolul cultural al lui Iorga din anii '20 si cu al lui Nae Ionescu in anii '30". ?Procesul colaborationismului noician (nu mai staruiesc asupra improprietatii termenului) mi se pare de prost gust in contextul in care Romania continua sa fie condusa de o liota de comunisti nerusinati, iar fostii securisti zburda inocenti si veseli prin natura". In fine, ?daca nu facem credit fiilor spirituali ai lui Noica, atunci cui sa facem credit?"
Cat despre fanatismele corectitudinii politice, care deghizeaza inabil apetitul pentru monopol si dictatura in pledoarii pentru democratie si cosmopolitism, laconismul lui Badilita este cat se poate de convingator: ?prostul contemporan e ideolog si utopist. Intrucat nu are acces la transcendenta veritabila prin credinta si bun simt inocent, el isi inventeaza propriul erzat de transcendenta, utopia ideologica, prin delir intelectual si violenta".
In sfarsit, pe noi, batranii sceptici, tot mai expusi deznadejdilor, nu poate decat sa ne fericeasca numarul mare de tineri specialisti citati de Badilita la p. 17 (Aurelian Craiutu, Anca Vasiliu, Toader Paleologu, Adrian Papahagi, Petre Guran, Bogdan Calinescu, Attila Jakab, Cristian Gaspar, Ovidiu Hurduzeu, Lucian Turcescu, dar si Liviu Bordas, Eugen Ciurtin, Mihail Neamtu, Mircea Platon) sau deschiderea autorului la ?filonul boieresc din literatura romana, ale carui trasaturi imi par a fi umorul fin si melancolic, o anumita impacare grava cu viata, inteligenta fara fasoane, o vioiciune tonica a scriiturii, dar mai cu seama o jovialitate seducatoare, greu de respins". Iata tinta.
*) Cristian Badilita, Vazutele si nevazutele, Editura Curtea Veche, 218 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
