În Chicago, perioada Marii Crize, Harper Curtis găseşte cheia unei case care îi permite să călătorească în timp. Dar curând descoperă că acest privilegiu are şi un preţ. Trebuie să le ucidă la momentul potrivit pe fetele strălucitoare: acele tinere excepţionale, cu un potenţial extraordinar, pe care la caută în călătoriile lui temporale. Harper le vizitează în diferite perioade ale vieţii lor, marcându-le destinul şi lăsând lângă cadavrele acestora câte un obiect anacronic, până când, în 1989, una dintre victime, Kirby Mazrachi, supravieţuieşte şi porneşte în urmărirea lui.
Hotărâtă să-l găsească pe ucigaş pentru a-l da pe mâinile justiţiei, Kirby ajunge să lucreze la Chicago Sun-Times alături de Dan Velasquez, un reporter care s-a ocupat în trecut de cazuri de omucidere. Pas cu pas, această fată strălucitoare se apropie de confruntarea finală şi de imposibilul adevăr…
Lauren Beukes este scriitoare, regizoare de filme documentare, scenaristă TV şi autoare de comicsuri, iar ocazional jurnalistă. În 2011 a câştigat prestigiosul premiu Arthur C. Clarke Award pentru ZOO City, un roman inteligent şi vizionar. A mai scris Moxyland şi Maverick: Extraordinary Women From South Africa’s Past. Periodic susţine conferinţe despre cele mai noi trenduri în cultura media.
Câştigător a mai multor premii literare, Fete strălucitoare oferă o turnură unică şi neaşteptată pentru cărţile de acest gen. Un pretext excelent pentru o analiză pătrunzătoare, lipsită de inhibiţii şi false pudori a Americii profunde. O colecţie de portrete reprezentative pentru societatea americană dintotdeauna.
Cu o voce auctorială viguroasă, o putere de caracterizare remarcabilă şi o intrigă extrem de originală, Lauren Beukes reuşeşte să creeze o capodoperă, destinată a fi cea mai disputată carte a anului.
„Un thriller puternic – plin de imaginaţie, tulburător, complex, tensionant… o lectură captivantă.” – The Times
Alice - 4 iulie 1940
— Vrei să stai locului? zice Luella, printre agrafele pe care le ţine în dinţi.
Dar Alice e prea entuziasmată ca să stea cuminte, sărind de pe scaunul ei de la oglindă din două în două minute ca să arunce o privire prin uşa rulotei la puhoiul de ţărani care vin la târg, rânjind şi bucuroşi, deja înarmaţi cu fl oricele de porumb şi beri ieft ine în pahare de hârtie.
Mulţimea se strânge în grupuri de interes; la aruncatul cercurilor şi la expoziţia de remorci sau cască gura la cocoşul care joacă X şi 0. (Alice a pierdut două jocuri din trei în faţa păsării ăleia de dimineaţă, dar acum şi-a dat seama cum stă treaba, stai să vezi.)
Femeile se îndreaptă spre negustorul guraliv care înşiră meritele ustensilelor lui casnice care vă vor transforma bucătăria şi viaţa. Cei bogaţi, cu pălării de fetru şi cizme scumpe, care n-au pus niciodată piciorul într-un obor, se îndreaptă spre locul unde se ţin licitaţiile ca să facă oferte pentru juncani. O tânără mamă îşi ridică pruncul peste un gard ca să vadă şi el uriaşa scroafă premiată, Black Rosie, cu rât alb şi burta în picăţele care atârnă până la pământ şi are sfârcuri cât degetele mici.
O pereche de adolescenţi, o fată şi un băiat, stau şi admiră vaca de unt, care se zice c-a luat trei zile să fi e sculptată. Deja suferă de la soare, iar Alice poate adulmeca un iz de lapte stricat prin amestecul de mirosuri de fân, rumeguş, fum de tractor, vată pe băţ, năduşeală şi bălegar.
Băiatul face o glumă despre vaca de unt, ceva ce toată lumea trebuie să mai fi spus deja, îşi închipuie Alice, referitor la numărul de clătite pe care le-ai putea unge cu tot untul ăla, iar fata chicoteşte şi răspunde ceva la fel de răsuflat, legat de faptul că poate el doar încearcă s-o linguşească. Iar el îi ia cuvintele ca pe o aluzie şi se repede s-o sărute, iar ea îi împinge faţa într-o parte cu o mână, necăjindu-l, după care se gândeşte mai bine şi se apleacă pentru a-i da un pupic fugar pe buze. Apoi alunecă pe lângă el către roata de bâlci, râzând şi uitându-se înapoi. Şi joaca asta e atât de frumoasă că poţi să mori, gândeşte Alice.
Luella lasă peria jos şi ţocăie, iritată:
— Vrei să te piepteni naibii singură?
— Scuze, scuze! zice Alice şi se aruncă din nou în scaun, pentru ca Luella să-şi reia misiunea de neinvidiat de a încerca să-i frizeze şi să-i prindă în agrafe părul ei blond-cenuşiu, care e prea scurt şi prea rebel ca să se supună.
„Foarte modern”, aşa îi spusese ei Joey, la audiţie.
— Ar trebui să încerci o perucă, zice Vivian, pocnind din buze ca-şi întindă rujul uniform.
Alice practicase aceeaşi manevră în oglindă, încercând acel mic ţocăit obraznic ca de pupic. Vivacea Viv, atracţia principală. Chipul ei e pictat pe ilustraţiile de la intrarea cu ornamente în relief, cu părul ei negru-tăciune strălucitor şi ochii ăia albaştri enormi care reuşesc să arate seducători şi naivi în acelaşi timp. E o imagine bună pentru noul act care i-a impresionat pe agenţi şi pe profesorii de şcoală în turneul aflat acum la al şaselea oraş. Un spectacol de revistă deosebit de oricare altul, care le-a adus invitaţii speciale.
— Deschiderea, doamnelor! Cinci minute până la deschidere.
Joey Grecul deschide larg uşa rulotei deja aglomerate, un bondar de bărbat îndesat într-o vestă verde-jad cu paiete şi pantaloni negri lucioşi, care au început să se tocească pe la cusături. Alice scoate un mic chiţăit de surpriză, ducându-şi repede mâna la piept.
— Ei, eşti sperioasă ca o mânză, domnişoară Templeton, zice Joey şi o ciupeşte de obraz. Sau ca o şcolăriţă. S-o ţii tot aşa.
— Sau ca un mânz pe cale de-a fi jugănit, aruncă Vivian.
— Asta ce vrea să însemne, Vivi? se încruntă el.
— Doar că ai obţinut cu Alice mai mult decât te-ai târguit, zice Vivian, trăgând de unul dintre cârlionţii săi ca să-I verifice elasticitatea.
Nemulţumită, îl învârte din nou pe drot.
— Cum ar fi faptul că eu chiar sunt în stare să-mi aduc aminte paşii de dans? i-o întoarce Alice, simţind un val subit de ură vie.
— Haide, haide, bate Joey din palme, fără păruială în spectacolul meu de revistă. Cel puţin dacă nu e trecută în program şi nu taxăm suplimentar pentru asta.
Mai suplimentaseră în trecut, Alice ştie. Luella obişnuia să facă un număr cu torţe, iar bărbaţii se holbau între picioarele ei ca la un examen ginecologic. Dar, în ultima vreme, pluteşte un val de pudoare în aer, iar Joey şi-a adaptat cu isteţime programul ca să se potrivească.
Revista asta e ca o familie, împachetând totul în vagoane ca să se mute la o altă destinaţie, un nou bâlci. Un milion de mile depărtare de Cairo (ceea ce înseamnă din Kay-ro, Illinois, nu Egipt, chiar dacă Joey spune că ea are „pomeţi de Nefertiti”) şi de toată lumea care o cunoscuse. Ar fi murit pur şi simplu, dacă ar fi rămas acolo. De totală plictiseală, dacă nu într-adevăr de mâna unchiului Steve. Când au evacuat oamenii la inundaţia din ’37, Alice se evacuase cu totul din Cairo şi din vechea ei viaţă. Binecuvântat fi e fl uviul Ohio, gândeşte ea.
Joey o apucă pe Eva de fund, prin costum, în timp ce ea se încalţă cu pantofi i cu toc, şi o scutură puţin, afectuos. Apoi îi face cu ochiul lui Alice.
— Rotunjimi, prinţesă! Asta le place bărbaţilor. Trebuie să câştigi mai mulţi dolari, ca să-ţi poţi cumpăra mai multe prăjituri, ca să faci mai multe rotunjimi, ca să poţi câştiga mai mulţi dolari!
— Da, domnule Malamatos.
Alice face o reverenţă crispată, în fusta ei de majoretă verde cu alb.
Joey o cercetează pătrunzător, proptindu-se în bastonul lui cu măciulia dintr-un smarald cât pumnul despre care el jură că e veritabil, jucându-şi sprâncenele pe frunte („ca omizile”, descrisese el odată), cu o fi gură pofticioasă de vodevil.
Şi apoi întinde mâna spre pântecele ei. Pentru un moment agonizant, ea e îngrozită că o s-o pipăie, dar el doar trage în jos de fusta ei plisată.
— Mult mai bine, zice el. Ţine minte, prinţesă, spectacolul ăsta e în întregime pentru un public familist.
Se apleacă ieşind pe uşă, tropăind pe scări până la estrada de la intrarea împodobită cu picturi sugestive, înfăţişând-o pe Vivian ca să aprindă imaginaţia clienţilor care se adună deja atraşi de turuiala lui.
— Apropiaţi-vă, domnilor şi doamnelor, apropiaţi-vă şi daţi-mi voie să vă spun despre spectacolul nostru de azi. Dar mai întâi, daţi-mi voie să vă previn. Ăsta nu e un spectacol senzual! Nu avem fete în costum de baie, dansatoare hawaiiene sau dansatoare orientale interzise!
— Ş-atuncea ce-aveţi? interpelează răutăcios unul din mulţime.
— Ei, domnule, mă bucur că întrebaţi! se întoarce Joey spre el, radios. Pentru dumneavoastră, domnule, am ceva cu mult mai valoros. Pentru dumneavoastră, domnule, am o educaţie!
Se aud câteva huiduieli şi ocări, dar Joey i-a agăţat înainte ca vreuna dintre fete să-şi fi pus măcar piciorul pe treptele estradei.
— Uitaţi-vă aici, domnule. Veniţi mai aproape. Nu fiţi ruşinos, domnule. Permiteţi-mi să vă atrag atenţia asupra acestui încântător exemplar de inocenţă, domnişoara Alice!
Cortina se smuceşte ca să-i îngăduie lui Alice să apară prin ea, clipind des în lumina soarelui. Poartă un costum de majoretă: o fustă plisată de lână, cutele fi ind verzi în interior, un jerseu alb, brodat cu motivul unui megafon verde şi un studenţesc „V” (de la „virgină”, spusese Joey în zeflemea când i-l adusese), şosete până la glezne şi pantofi .
— De ce nu vii aici, sus, ca să saluţi, iubito?
Ea flutură mâna cu veselie spre mica mulţime a celor adunaţi, atraşi ca nişte copii de un pavilion de tir, şi urcă iute scările.
Când ajunge sus, face roata, aterizând chiar lângă Joey.
— Puritani! zice el, impresionat. Aplaudaţi-o, oameni buni.
Nu e încântătoare? Fata tipic americană. La dulcea vârstă de şaisprezece ani şi niciodată sărutată. Până când… ei bine.
— Ei bine, ce?
Scepticii sunt cel mai uşor de dus. Acaparează-i şi ai câştigat mulţimea. Alice ştie că vânzătorii ambulanţi de dulciuri l-au ochit pe gură-mare ca să-l lucreze din clipa în care va intra în cort.
Joey scrutează mulţimea de la înălţimea estradei.
— Ei bine? Ei bine, ei bine, ei bine.
O ia pe Alice de mână, ca la un vals, şi-o învârteşte în faţa publicului. Ea priveşte în jos, cu prefăcută modestie, cu o mână la obraz, dar cercetând privitorii printre gene ca să măsoare răspunsul. Zăreşte cuplul tinerilor de mai devreme zăbovind la marginea mulţimii, fata rânjind, băiatul prudent.
Joey îşi coboară vocea, conspirativ, astfel încât auditoriul trebuie să vină mai aproape ca să-l audă. O încercuieşte cu braţele pe Alice pe estradă.
— E adevărat, nu-i aşa, că există un anumit tip de bărbat căruia îi place să distrugă inocenţa? S-o smulgă, cum ai culege o cireaşă coaptă dintr-un cireş.
Întinde mâna, prefăcându-se că duce un fruct la gură şi că muşcă senzual din el. Prelungeşte momentul, întârziind şi apoi revenind brusc, arătând la baza scărilor cu bastonul lui.
— Sau ce ziceţi de gospodina năpăstuită de poft e nenaturale, ne-stăpânite?
Eva se strecoară prin cortină, purtând un capot de casă legat cu cordonul şi o mască împodobită cu mărgele peste ochi, şi urcă scara, cu o mână lipită de piept. Joey clatină din cap, aparent fără să observe că mâna ei a început să tragă în neştire de capot, frecându-se peste sâni.
— Această biată femeie care poartă o mască pentru a-şi proteja ceea ce a mai rămas din demnitatea ei, este fiinţa cea mai de plâns, în întregime la cheremul fanteziilor ei depravate. O nimfomană, doamnelor şi domnilor!
În momentul ăsta, Eva îşi lasă capotul să cadă, arătându-se în neglijeul de dantelă pe care-l poartă pe dedesubt, iar Joey, îngrozit de această expunere, se duce repede s-o acopere.
— Frumoase doamne, bunii mei domni. Acesta nu este unul dintre acele spectacole decoltate menite să vă aţâţe şi să vă întărâte. Acesta este un avertisment! Despre pericolele decadenţei şi ale poft ei, şi despre cât de uşor sexul frumos poate apuca pe căi greşite. Sau conduce pe ele…
— Pre-zen-tând…
Vivian deschide cortina cu ambele mâini şi păşeşte ţanţoş afară, cu ruj roşu-aprins pe buze şi o fustă mulată, cu părul strâns într-un coc.
— Femeia stricată! Neruşinata. Târfa. Păcătoasa seducătoare!
Ambiţioasa fată de la birou cu ochii pe şef. Chitită să se bage între soţ şi soţie. Femei, învăţaţi cum s-o recunoaşteţi.
Bărbaţi, învăţaţi cum să-i rezistaţi. Acest prădător desfrânat cu ruj pe buze e un pericol pentru societate!
Vivian se uită intens la mulţime, cu o mână în şold, ridicând-o pe cealaltă ca să-şi desfacă părul care i se revarsă, în cascadă, peste umeri. Spre deosebire de biata nimfo suferindă, Eva, Vivian îşi afi şează senzualitatea la fel cum alte femei s-ar mândri cu o blană de nurcă.
Joey îşi înteţeşte declamaţiile.
— Toate acestea şi multe altele, înăuntru! Instruire despre cum să evitaţi dez-onoarea. Intraţi să vedeţi cu ochii voştri cât de departe şi cât de uşor o femeie cinstită se poate deprava. Prostituţie şi dependenţă de droguri! Femei pradă propriilor dorinţe tremurătoare! Nesăţioasele văduve negre şi dulcea inocenţă a tinereţii pângărită!
Totul s-a dovedit prea mult pentru perechea de adolescenţi, iar băiatul o trage pe fată de acolo, către alte ţinte, unele mai curate, dacă e să judeci după privirea mânioasă pe care le-o aruncă. Celelalte fete îşi dezvoltaseră o imunitate la dispreţ, dar Alice încă simte ruşinea ca pe o mărgică fierbinte în gât. Roşeşte şi coboară privirile, fără prefăcătorie, de data asta, iar când şi le ridică din nou, îl vede pe el. Un bărbat zvelt şi degajat, bine îmbrăcat, frumos dacă n-ar fi nasul coroiat. Stă mai în spate, uitându-se la ea — şi nu cum se uită de obicei bărbaţii, cu o foame de lup plină de bravadă frivolă. El e ţintuit în loc. De parcă ar cunoaşte-o. De parcă poate vedea până în străfundul sinelui ei tainic. Alice e atât de surprinsă de fervoarea nemijlocită a atenţiei lui, încât îi întoarce privirea, abia auzind sporovăiala învăluitoare a lui Joey. Bărbatul schiţează un zâmbet care o face pe Alice să simtă un val de căldură, de slăbiciune şi de ameţeală. Nu-şi
poate desprinde privirile.
— Doamnelor şi domnilor, acest spectacol o să vă vrăjească!
Joey împunge prin aer cu bastonul către o tânără femeie din public care rânjeşte, stingherită.
— O să vă hipnotizeze!
Întoarce bastonul, împungând către gură-mare de dinainte:
— O să vă paralizeze!
Iar, aici, ridică bastonul deasupra capului, ţeapăn şi tremurând.
Dar numai pentru un scurt moment, înainte de a-şi roti bastonul, şi într-adevăr, întregul său corp impunător, către intrarea în cort de la picioarele estradei.
— Însă numai dacă vă cumpăraţi un bilet! Numai trei reprezentaţii, doamnelor şi domnilor. Intraţi, intraţi şi permiteţi-ne să vă educăm!
Joey zburătăceşte fetele jos pe celelalte scări, iar mulţimea păşeşte către ghereta de bilete, pregătită să intre.
— Nu faci roata la coborâre? o dojeneşte pe Alice, dar ea e prea ocupată să se uite peste umăr, după străin. Spre uşurarea ei, e încă acolo, înghesuindu-se cu toţi ceilalţi ca să-şi cumpere un bilet. Ea stă în spatele Evei la coborârea treptelor şi aproape că le dă pe toate de-a dura ca pe sticlele de lapte de la O Bilă, când crainicul de bâlci umple sticla grea din vârful piramidei ca să demonstreze că nu e nici o înşelăciune aici, oameni buni.
— Scuze, scuze, şopteşte ea.
Se pierde şi mai tare cu fi rea când iscodeşte prin cortină şi vede că el stă nemişcat ca piatra în şuvoiul de clienţi ademeniţi luptându-se pentru locuri bune. Vânzătorii ambulanţi de dulciuri deja acţionează asupra victimelor lesne de păcălit.
— Luaţi nişte bomboane, câştigaţi un premiu! Bobby face curte unui cuplu mai în vârstă, dar Mikey ocheşte un bărbat stând de unul singur şi se repede hotărât asupra prăzii.
— Hei, prietene, vrei să câştigi ceva? Avem o bombonică nouă, Anna Belle Lee, marcă proaspătă pe piaţă. Şi, să-ţi spun ce, suntem atât de convinşi c-o să-ţi placă la nebunie, încât am îndulcit afacerea cu nişte cadouri-surpriză în unele dintre punguţe. Avem ceasuri de doamne şi de domni, brichete, stilouri şi bancnote de cinci dolari! Încearcă, ai putea fi norocos! Numai cincizeci de cenţi! E o tranzacţie dulce. Ei, ce zici?
Dar individul îl îndepărtează cu un gest, fără să se uite la el măcar, cu faţa întoarsă către scenă. O aşteaptă pe ea. Alice ştie cu absolută siguranţă.
E atât de zăpăcitor că aproape ratează sceneta. Locul acela o orbeşte încât nici nu poate vedea publicul, dar îi simte privirea.
Îşi uită replica, apoi greşeşte tumbele şi aproape că pică de pe scenă. Spre norocul ei, asta se potriveşte bine cu rolul majoretei ameţite de droguri şi de promisiunile unui Micky în costum de fante, astfel încât, în tabloul fi nal, se sprijină cu spatele de un stâlp de stradă, în pantofi cu toc şi o rochie mizeră,
cu inocenţa pierdută, sucombând, cum spune povestirea cu sufl etul la gură a lui Joey, „în suprema depravare”. Lumina refl ectorului se stinge dramatic, iar ea iese de pe scenă, făcând loc următoarei scenete, în timp ce nimfa incognito e adusă pe scenă, tolănită indecent pe o canapea, purtată de doi tineri haidamaci, dintre cei care ajută la montarea decorului.
— Cineva şi-a tras un admirator, zice Vivian în batjocură.
Oare ştie că e un bilet cu „necâştigător” în cutia lui de bomboane?
Şi dintr-odată Alice e peste ea, zgâriindu-i faţa, trăgând de buclele alea perfecte, aruncându-i ochelarii cât colo. Vivian cade destul de rău, iar bufnitura se aude în faţă, silindu-l pe Joey să vorbească mai tare…
— Cine s-ar fi gândit că momentul cel mai intim, cel mai tandru dintre soţ şi soţie în noaptea nunţii lor avea să descătuşeze această foame de neostoit, palpitând continuu înăuntrul ei?
Luella şi Micky o dau deoparte. Vivian se ridică în picioare, zâmbind în timp ce-şi atinge zgârieturile de pe obraz.
— Asta-i tot ce poţi, Alice? Nu te-a învăţat nimeni vreodată să te baţi ca o doamnă?
Şi în vreme ce Luella şi Micky o ţin, neputincioasă şi plângând, Vivian o plesneşte cu dosul palmei, mâna-i plină de inele sfâşiindu-i faţa.
— Doamne, Viv! şuieră Micky.
Dar ea deja s-a îndreptat să-şi reia poziţia. La timp, căci Eva lasă neglijeul să-i cadă pe scenă şi luminile se sting brusc, îngăduindu-le ţărănoilor numai un moment de holbat, ceea ce e totuşi destul ca să stoarcă exclamaţii de şoc şi de indignare din partea celor bine intenţionaţi, şi fluierături şi ovaţii
din partea galeriei hahalerelor. Vivian păşeşte ţanţoş pe scenă, în timp ce Eva iese, goală şi rânjind.
— La naiba, ai crede că n-au văzut în viaţa lor două secunde o femeie dezbrăcată… Ce mama dracului, Alice, eşti bine?
Luella şi Eva o duc în spate, la cabine, ca să-i spele sângele şi să-i dea cu nişte alifi e din colecţia Luellei. Ea e practic farmacista trupei, cu toate loţiunile şi uleiurile pe care le strânge.
Dar Alice îşi dă seama că e rău, pentru că fetele nu scot o vorbă despre asta.
Şi ce-i mai rău abia urmează.
Joey o cheamă în rulota lui îndată după spectacol, cu faţa lui serioasă, fără jucat de spâncene.
— Scoate-ţi hainele, zice el, mai rece decât l-a văzut vreodată.
Ea încă poartă costumul Femeii Decăzute, pantofii roşii cu toc înalt şi rochia strânsă pe corp.
— Am crezut că nu era genul ăsta de spectacol, protestează Alice cu un râs fals, care n-o păcăleşte nici măcar pe ea.
— Acum, Alice.
— Nu pot.
— Ştii de ce.
— Te rog, Joey.
— Crezi că eu nu ştiu? De ce te îmbraci în toaletă de una singură? De ce cari după tine elastice pe oriunde te duci?
Alice clatină scurt din cap.
Joey, mai blând, de data asta:
— Lasă-mă să văd.
Tremurând, Alice îşi scoate rochia, o lasă să alunece la podea, dezvăluind privirii pieptul ei plat şi legăturile complicate de bandă adezivă şi elastic din jurul organelor genitale.
Joey îşi încreţeşte fruntea.
Se luptase cu asta toată viaţa ei. Împotriva lui Lucas Ziegenfeus, care trăieşte înăuntrul ei. Sau ea trăieşte înăuntrul lui, înciudată pe corpul lui fizic, detestabila chestie atârnând între picioarele ei, pe care ea o leagă să nu se vadă, dar n-are curajul s-o taie.
Din volumul Fete strălucitoare de Lauren Beukes, în curs de apariţie la Editura Leda. Traducere din limba engleză şi note de Cristina Jinga
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
