Doris Lessing a primit Premiul Nobel în 2007, întorcând toateprivirile spre o biografie emblematică pentru secolul nostru: s-anăscut în Persia, a copilărit în Rhodesia de Sud, a urmat o şcoalăcatolică şi, de la 15 ani, se educă singură, s-a stabilit apoi laLondra. Nu i-au lipsit experienţe de viaţă sau angajare în diferitecauze (comunism şi feminism) şi ele se regăsesc în opera ei ieşitădin comun prin bogăţie şi diversitate.
"Al cincilea copil" dovedeşte uşurinţa scriitoarei de-a reciclaformule epice deja consacrate şi mai ales topirea lor într-oficţiune saturată de semne de întrebare. Un roman concis, cenelinişteşte progresiv, prin amestecul de satiră blândă la adresaclasei de mijloc engleze şi a modului de viaţă tradiţional, cuelemente de gotic şi horror, presărat cu rămăşiţe mitice, topitesubtil într-o tragedie ce pândeşte prin toate colţurilepoveştii.
Romanul începe în buna tradiţie a realismului britanic: David şiHarriet se cunosc la o petrecere şi imediat ştiu că se plac şi maiales că se potrivesc, aşa că se căsătoresc repede, îşi găsesc casavisată, ca spaţiu al unei fericiri domestice în care să se scaldeîmpreună cu cei apropiaţi de sărbători. Amândoi îşi doresc ofamilie şi mulţi copii. În decurs de şase ani, Harriet naşte patrucopii, ea şi David plănuiesc să ajungă la opt.
Al cincilea copil însă întrerupe şirul progeniturilor şi viaţatihnită a familiei, atmosfera de pace şi bucuria sărbătorilor ce îiuneau pe soţi. Un făt energic, terorizându-şi mama prin durerile pecare i le provoacă, straniu când se naşte, semănând cu un trol sauun pigmeu, o făptură venită parcă dintr-o eră străveche apământului. Harriet refuză soluţia care l-ar fi îndepărtatdefinitiv, nu-l lasă în sanatoriul ce administra tratamenteucigaşe, iar preţul salvării copilului-monstru este destrămareafamiliei.
Romanul are ton acid la adresa clasei de mijloc: Harriett îşidoreşte o familie numeroasă şi o casă mare plină de oaspeţi, darare nevoie de mama ei ca să reuşească. David se vede silit săapeleze la tatăl său, din fericire înstărit, ca să-şi achitedatoriile ce se adună. Cei doi par mai curând nişte copii mari eiînşişi, uşor iresponsabili, care ajung să se joace de-a familiafericită. Ben tulbură lumea lor uşor idilică, aduce necunoscutul şiinexplicabilul dătător de fiori.
Satira se îmbină cu elemente de roman gotic: Ben, monstrul, îiterorizează prin prezenţa ameninţătoare. Fraţii şi surorile maimari se aliază ca să reziste, apoi părăsesc casa, aleg să meargă laşcoli cu internat, iar în vacanţe preferă să locuiască la bunici şiprieteni, aşa că încăpătoarea casă rămâne pustie, ca o cochiliegoală. Soţii se înstrăinează unul de altul, pe când Ben îşi găseştelocul într-un grup de rebeli tineri, care încalcă normele comune,şi pleacă împreună cu ei.
Există spre finalul cărţii o explicaţie propusă de Harrietpentru ceea ce li se întâmplă - o tragedie pentru că au sfidatoamenii şi zeii: au vrut să se deosebească de semeni, alegând unmod de viaţă ce i-ar fi izolat sub clopotul de sticlă al fericiriidomestice, şi au îndrăznit să decidă ei înşişi, nu să aştepte oinstanţă supraumană să aleagă pentru ei. Problematica profundă acărţii o dau întrebările puse de Harriet legate de prezenţamonştrilor în codul genetic al omenirii, ca şi reflecţiile privindfamilia, rolurile asumate de femeie şi bărbat.
Juriul Nobel a prezentat-o pe Doris Lessing ca pe "o naratoarea experienţei feminine, care, cu scepticism, ardoare şi forţăvizionară, a expus critic o civilizaţie divizată". Romanul "Alcincilea copil" indică mai mult: îndrăzneala de a expune meditaţieio divizare mai gravă şi prea puţin conştientizată, cea dintrebărbaţi şi femei, ori a fiinţei umane înseşi.
Doris Lessing, "Al cincilea copil", traducere de Anca-GabrielaSîrbu, Editura Polirom, 200 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
