FILM / Bazarul lui Luhrmann

Dupa Australia (2008), Moulin Rouge! (2001), Romeo & Juliet (1996) ori Strictly Ballroom (1992) a devenit evident ca trasatura principala a filmelor lui Baz Luhrmann este fantezia, filtrata prin dragostea pentru film a unui adult care a copilarit in sala de cinema (pentru o vreme chiar familia lui a fost posesoarea uneia). Indiferent de subiect, tema, epoca, vedete, costume si mai ales de genul abordat, Luhrmann le vinde spectatorilor sai lucruri atragatoare, ciudatenii duioase, dar colorate si ambalate minunat, pe care nu te lasa inima sa nu le cumperi, indiferent daca ajuns acasa te intrebi cu amuzament ce te-a apucat. La 46 de ani, regizorul care nu a ezitat sa plaseze pe cer, in Moulin Rouge!, o Luna cantand entuziast cu vocea lui Plácido Domingo nu ezita sa se joace asa cum ii place, iar in Australia isi arata toata placerea ludica si cinefila de-a lucra. Comparat cu westernurile clasice si cu melodramele brodate pe canavaua razboiului, filmul aminteste prin trimiteri permanente ori cadre fugare si fermecatoare, de Vrajitorul din Oz, dar si de A fost odata in Vest, Red River, The Electric Horseman, Casablanca si mai ales (desi a fost comparat frecvent cu Pe aripile vantului) de Out of Africa. In fond, personajul lui Nicole Kidman este tot o aristocrata care ajunge pe un continent necunoscut ei, o sahib care trebuie sa se descurce cu o ferma greu de dus, cu prejudecati si dusmani de toate felurile, cu razboiul, cresterea vitelor, cu obiceiurile bastinasilor, dar descopera, pe de alta parte, cu fascinatie, frumusetea unor peisaje coplesitoare si pasiunea pentru un barbat perfect integrat in cutumele locului. Era previzibil si firesc deci ca Luhrmann sa ne stimuleze imaginatia prin ametitoarea succesiune de evenimente si prin diversitatea spatiilor prin care trec eroii sai. Chiar daca a fost acuzat de lungime, filmul sau reuseste ceea ce e propriu tuturor povestilor memorabile ale Hollywoodului: emotioneaza. Doldora de clisee, previzibil si incarcat cu brese fantastice la tot pasul, el captiveaza chiar prin mixtura fermecatoare de genuri si de rasturnari narative, de afecte si de efecte vizuale impozante. Cat despre actori, toti australieni, ei pun umarul cu modestie si entuziasm impresionant la promovarea povestii in care s-au implicat, reusind sa convinga publicul cu privire la valoarea si intensitatea unui spatiu care nu numai ca a dat Hollywoodului nume ca Geoffrey Rush, Heath Ledger, Russell Crowe, Mel Gibson, Judy Davis, Naomi Watts ori Peter Weir, ci asteapta sa se ofere lumii intregi in toata maiestatea sa. Acuzat ca s-a ocupat excesiv de tenta turistica a filmului, Luhrmann nu face decat sa-si promoveze caminul si radacinile, sa le povesteasca si sa le explice lumii intregi, fara sa-si uite vreo clipa profesia. Inainte de toate, Australia e o poveste minunat jucata, ai carei protagonisti se contopesc intr-un cuplu superb. Actor cu un simt precis al dozarii emotiilor si cu atitudine extrem de bine conturata, Hugh Jackman se dovedeste alegerea perfecta pentru eroul masculin al filmului, la fel ca Brandon Walters, interpretul micului Nullah. Cat despre Nicole Kidman, pe care registrele contabile ale Hollywoodului au socotit-o nu demult o actrita nu foarte profitabila (comparand grobian si idiot profiturile filmelor in care a jucat cu salariul pe care il primeste), dar care stie prea bine ca un Lars von Trier a pus-o in valoare in fiecare secventa din Dogville, de exemplu (asa cum Anthony Minghella n-a reusit – cu toata bunavointa - intr-un intreg Cold Mountain), ea a mizat, din nou, total, pe mana unui regizor care nu ezita sa-i filmeze grimasele, o pune mereu sa cante si plaseaza fara menajamente calofile camera drept pe chipul ei nemachiat hollywoodian, precum si pe bucuria de-a filma si pe tandretea lui Luhrmann fata de actorii sai. Rezultatul - un film care, in ciuda lungimii si sabloanelor, a melodramei si inadvertentelor, precum si a schematismului unor personaje, reuseste sa taie respiratia prin imaginea superba (semnata Mandy Walker) si, mai ales, sa ne faca sa credem pana la capat in adevarul sau. Adica exact in menirea esentiala si incontestabila a cinematografului.