Ehei, ce clipe am trait in crasma lui Politicosu, pana acum vreo zece ani! Pe vremea aia nu te scapai in nadragi cand urcai intr-un avion, de teama ca nu cumva vreun zarghit sa ia gatul pilotilor, sa se aseze el la mansa si sa izbeasca aeroplanul de cine stie ce cladire mai semeata si de interes strategic, nu era nici criza mondiala care sa te lase fara gologani in buzunare si in incapacitatea de a mai lua credite de la banci, iar noi eram mai tineri si mai pusi pe glume, jocuri si bautura. In cazul nostru nu era betivaneala aceea dezgustatoare, cand musteriii vorbesc haotic, fara sa se inteleaga unii cu altii, sau se injura si se incaiera rupandu-si scaunele in cap, trezindu-se a doua zi dimineata mahmuri, prin spitale sau dupa gratii. Noi descantam bautura, o sorbeam cu delicatete, ca pe o licoare divina, o ambrozie la indemana plebeilor, care ne dadea puteri sa rezistam in confruntarile aspre pe care le aveam cu viata, ne ascutea mintile si ne deschidea sufletele. Desigur, mai scapam si noi haturile, band un pahar mai mult decat puteam duce, dar si in astfel de ocazii eram frumosi, manierati si grijulii la orice detaliu care ne-ar fi putut compromite. Pe atunci nu incepuse nici campania aceea desantata contra fumatului in spatiile publice – actualmente, in unele locuri guvernate de niste sariti de pe fix n-ai voie sa-ti aprinzi o tigara pe strada. Era mai multa grija fata de natura, poluarea se tinea in limite rezonabile, nu se discuta cu atata aprindere despre incalzirea globala, despre topirea ghetarilor, poate doar o gogorita a ecologistilor, e drept insa ca omenirea inhala mai putine noxe si cancerul nu facea ravagiile pe care toate leacurile din fabricile cu medicamente nu le pot stopa. Timpul trecea mai domol, lentoarea curgerii lui facea zilele si noptile mai lungi, mai pline de intamplari magice, savurate pe indelete. Anul avea tot cincizeci si doua de saptamani, insa nu stiu cum se facea, dar intre un revelion si altul parca era o perioada mai lunga. Mai si munceam, dar ne si distram pe cinste, dupa un protocol al oamenilor cu bun-simt, fara harmalaie si scandaluri. ~stia din ziua de azi n-au snaga, nu stiu ce inseamna sa tragi la masea o noapte intreaga spunand bancuri, fumand ca apucatii – in taverna fumul plutea ca norii deasupra crestelor inzapezite din apropierea orasului - si jucand table, poker, zaruri sau darts. Cateodata, ne lansam si in partide de biliard – intr-un colt se gasea o masa cu postavul cam jumulit si cu bile de pe care se cam dusese culoarea, insa taman buna pentru performantele noastre precare. Iar dupa aceea ne apucam de cantat – acompaniati de un tip cu o armonica jerpelita, imbracat cam mizer, cu o fata spuzita de cosuri, care se pripasise si el pe acolo si inveselea si mai mult atmosfera. Ii dadeam cate un pahar de bautura, Politicosu – ii ziceam asa fiindca vorbea ceremonios cu toata lumea, deh, baiat cu educatie, imbracat intotdeauna frumos, la costum, si ras la sange – il omenea si el cu mancare si niste banuti, iar Melodiosu crea o atmosfera fantastica: nici o trupa de rockeri cu toate chitarele lor electrice n-ar fi fost in stare sa ne faca sa ne simtim mai bine. Ne infierbantam si la potpuriul de muzica folk pe care il interpreta cu toata daruirea, dar cel mai mult ne ungea la lingurica un cantec pe versurile descoperite in cartea lui Lawrence Block, "Cand sfanta crasma se inchide". Cartea aia era cu dichis, o trufanda, toti o citiseram din scoarta in scoarta de mai multe ori, stiam unele fraze pe de rost, ne aminteam episoadele tensionate si le evocam in gura mare, ce mai incolo si incoace, era Biblia noastra, parca autorul pe noi ne descrisese, i-am si trimis cateva randuri, dar nu ne-a raspuns niciodata, sicuramente om ocupat sau poate daduse demult ortul popii si noi habar n-aveam. Era de-ajuns s-auzim primele note si toti cei care ne nimeream in seara aia acolo incepeam sa cantam cu un entuziasm neretinut, marcand ritmul cu batai usoare de palme:
Si-am petrecut inca o noapte
Cu poezii si pantomime
Si stim prea bine: suntem singuri
Cand sfanta crasma se inchide.
Armonica aia, cat de veche si prapadita o fi fost, suna formidabil in mainile lui Melodiosu – ce pacat ca n-a avut bani de studii, s-a pierdut un talent de exceptie, baiatul avea potential. Orga dintr-o catedrala n-ar fi avut un efect mai tulburator asupra firilor noastre lesne impresionabile si insetate de frumos. Noi n-aveam niste voci grozave, unii erau afoni de-a dreptul, dar bucuria de a fi impreuna, prietenari de nadejde, ne dadea avant si ignoram orice derapaje de la tonalitatea de baza.
Nu exista o spelunca mai vestita in tot Barintownul, chiar daca era situata mai la margine de oras si nu arata ca restaurantele de lux din centru, unde vii imbracat in smoching, iar chelnerii roiesc in jurul tau aferati, fiind atat de serviabili incat ar fi in stare sa si manance si sa bea in locul tau, numai pentru ca onor clientela sa nu oboseasca. Radeam de sclifoseala unor astfel de locuri, zicandu-ne ca noi suntem si mai exclusivisti, nu admiteam pe oricine sa ni se alature, desi nu trebuia platita o cotizatie de membru usturatoare. Multi papitoi care ne-au vizitat fiindca ni se dusese buhul n-au reusit sa ne dea pe spate cu fitele lor, dar si ei au strambat din nas contrariati dupa ce ne-au vizionat; a doua oara nu s-au mai aventurat in cercul nostru, neintelegand spiritul locului, farmecul lui tainuit la o cercetare pripita, iar clevetelile si idiosincraziile acestor candidati respinsi ne-au crescut si mai mult cota, spre stupoarea concurentei invidioase si puse in umbra. Si totusi, totul s-a sfarsit din pricina unui pistol nenorocit. Dar sa nu anticipez, sa urmez cursul povestii asa cum s-au petrecut faptele, sa le insir ca pe niste margele multicolore pe un fir de ata trainic, fiecare la locul potrivit. Numai asa viziunea de ansamblu nu e deformata, capata o coerenta indestructibila, logica ei nu mai poate scapa nimanui, oricat de neatent sau lipsit de perspicacitate ar fi.
La drept vorbind, sandramaua lui Politicosu arata cam rau, darapanata de trecerea nemiloasa a vremii. Era o cladire cu subsol, parter si doua etaje, intre doua blocuri, ciuntite si ele de inexorabilul atac din partea intemperiilor. Mai multi dezvoltatori pusesera ochii pe casa care contrazicea tendinta spre gigantism si modernism, ce mai, o emblema vetusta scapata ca prin miracol de lama buldozerelor ravnind sa o rada de pe suprafata Pamantului si sa tranteasca pe respectivul teren un monstru din otel si sticla. Cupiditatea lor s-a izbit de refuzul ferm al patronului, deloc ispitit de perspectiva incurajarii unei afaceri imobiliare de succes. Acesta mostenise casa de la parintii lui, odinioara aceasta functionase ca o bacanie unde se vindeau mezeluri, branzeturi, carne, produse semipreparate si alte fineturi trebuincioase gospodinelor ca sa-si hraneasca masculii si plozii. Politicosu era o fiinta construita pe alt calapod decat mama si tatal lui - se dusesera dintre noi intr-o vara, amandoi deodata, rapusi de boli de inima - si cu o alta viziune existentiala, mai profunda, mai generoasa si mai romantica. Nici in ruptul capului n-ar fi acceptat sa se ocupe cu desfacerea unor marfuri care il oripilau numai la gandul ca ajung in bucatarii slinoase, cutreierate de gandaci. De aceea, inlocuise firma de la intrare si transformase pravalia intr-o bodega ospitaliera, cu un dever bun, chiar daca nu avusese bani sa-i dea o fata mai comerciala, mai impopotonata. Insa tocmai aspectul asta de maghernita cu oaresce pretentii ne fascina. Pe strada treceau masini luxoase, la doar cateva azvarlituri de bat se inaltau magazine opulente, sali de concert si teatre unde lumea se imbulzea imbracata in costume de cinci mii de dolari bucata, iar cateva picaturi din parfumul pe care il foloseau cucoanele costau cat salariul pe o saptamana al unora dintre noi.
Dar noi ne simteam bine intre peretii aceia cu tapetul jupuit si imbibati de mirosuri de mancare si tutun, asezati la niste mese joase, pe taburete cu tapiteria scamosata. De cum intram acolo, ne socoteam descinsi intr-un alt timp, ca o secta care oficiaza un ritual misterios, ce mai tura-vura, uitam de toate, ne cuprindea o amnezie benefica, deloc ingrijoratoare. Ca sa aflam in ce anotimp eram, uneori trebuia sa ne uitam pe fereastra si, indiferent daca afara stralucea un soare dogorator sau ningea cu fulgi fastuosi, noi traiam perpetuu intr-o fericire de paradis. Nimic nu prevestea restristea care se pregatea sa se abata asupra noastra, legata de blestematul ala de pistol care, dupa ani de nefolosinta, a bubuit din nou intr-o dimineata geroasa, semanand panica in sufletele noastre.
Povestire din ciclul "Pe urmele lui Stephen Hawking"
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
