Avea un hol unde iarna ne lasam paltoanele in niste cuiere sub forma unor coarne de cerb – nimeni nu stia daca sunt autentice sau nu, Politicosu se jura ca sunt, dar zambea intr-un dinte cand spunea asta, eu unul inclin sa cred ca erau contrafacute. Din hol intrai intr-o incapere cu tavanul jos, unde incapeau cam zece mese, pe care erau asternute niste musamale roase. Pe pereti erau o groaza de tablouri apartinand unor pictori care le lasasera acolo drept plata pentru ceea ce consumasera ca sa-si biciuiasca fantezia, asa cum procedeaza multi creatori de pe toate meridianele. Majoritatea erau niste aiureli, niste mazgalituri, nu intelegeai nimic privindu-le, nu descifrai nimic novator in ele, n-aveau vreun mesaj vibrant, ca operele de aleasa tinuta artistica. Dar petele alea de culoare inviorau ambianta si Politicosu le pastra cu evlavie, le contempla dragastos, mandru de pinacoteca sa. Unul singur dintre pictori avea sa se acopere mai tarziu de glorie, dovedindu-se ca a manuit o pensula si nu o bidinea, iar din vanzarea a doua panze pe care le poseda de la acesta – la o a treia n-a avut inima sa renunte –, proprietarul cu fler la artele vizuale avea sa-si asigure o batranete prospera si linistita. Mai era si o bucatarioara unde pe o plita se faceau ochiuri cu sunca la comanda, dar si niste cartofi prajiti de te lingeai pe degete cand ii mancai, si niste friptane groase de doua degete, pregatite dupa o reteta speciala – condimentele veneau de la mari departari –, si carnati intotdeauna proaspeti, iuti ca focul si aspectuosi. Cafeaua se prepara intr-un ibric de dimensiuni cum n-am mai vazut, nu se spala niciodata, apa se fierbea in zatul ramas, depus intr-un strat gros inclusiv pe peretii lui, savoarea ei n-am intalnit-o nici in cele mai procopsite cafenele, ce sa mai vorbesc despre automatele unde introduci monezi, iar in pahare de plastic, care nu stii daca nu cumva au mai fost folosite, se prelinge un lichid de culoare dubioasa. Se servea in cescute mici, de portelan fin. Daca o pui in stacane, ne explica Politicosu, pana o termini isi pierde aroma si se raceste. Insa mancarea era fudulie, bautura era temelie, cum bine spune vorba din batrani – whisky din cele mai diverse marci, irlandeze si scotiene – Haig, Ballantine’s, Jameson, Johnny Walker, Chivas Regal, bere ceheasca – Budweiser, sau nemteasca – Heineken, Lowenbrau, dar si daneza Carlsberg, "probabil cea mai buna bere din lume", desi eu n-as baga mana in foc, astia se lauda ca si site-ul lor este, probabil, cel mai bun din lume, si cateva sortimente de vinuri frantuzesti, pastrate in pivnita cu sfintenie, la temperatura potrivita. Nu lipseau ginul si vodca, si, evident, tequila – desi nu prea avea cautare, te turtea imediat, iar noi nu eram niste carutasi de odinioara, ahtiati sa-si piarda cat mai rapid mintile. Noi beam in special bourbon – Wild Turkey, Jim Beam, Early Times. O sa vedeti de ce daca veti citi romanul lui Lawrence Block. Dar n-o sa-l cititi, in ziua de azi nimeni nu mai are curiozitatea sa rasfoiasca o carte, poate din grija de a-si cruta ochii, asa ca mai bine va spun eu, ca sa va scutesc de o grija: bourbon beau gentlemenii. E o bautura "smechera", cum depune marturie acest autor indragit, rebela, capabila sa-ti rascoleasca pana in strafunduri fiinta, dar si s-o protejeze de infamia unor agresiuni cotidiene – toti avem parte de asa ceva, semintia umana le-a cunoscut inca de pe cand traia in pesteri.
Radioul mergea tot timpul, cu sonorul dat in surdina. Rareori ciuleam urechea ca sa auzim stirile – o lovitura de stat, o crima cu sange rece, un viol. Numai blestematii. Stiam dinainte, dupa inflexiunile din glasurile crainicilor, la ce sa ne asteptam: pentru jafuri se folosea un ton vag uimit, pentru asasinate se apela fara jena la tipi cu voce cavernoasa, capabila sa-ti provoace fiori de gheata pe sira spinarii. Alaturi, pe aceeasi etajera, se afla si un televizor color. Nici pe el nu-l prea bagam in seama – prea multe reclame stupide, prea multe filme de duzina sau talkshowuri plictisitoare, cu oameni politici mincinosi, cu starlete fara nimic in cap si cu putine pe trup. Ne strangeam in jurul lui numai cand se transmiteau meciurile lui Chicago Bulls. Atunci lasam totul balta, nici macar paharele nu le mai duceam la gura. Fiindca admirabilul Scottie Pippen, nebunul Denis Rodmann, exactul Kukoc si meseriasul Luk Longley pur si simplu ne entuziasmau. Iar prestatia lui Michael Jordan transforma baschetul intr-un joc mirific, de pe o alta planeta. Hodorogea il vazuse si pe magnificul Chamberlain prin anii ’50. Intr-un meci, acesta cica marcase din coltul terenului sau in cosul echipei adverse. I-am zis ca exagereaza pentru a supralicita o performanta din epoca lui, consolandu-l ca toti facem la fel, credem ca numai in vremurile in care ne-am trait tineretea s-au petrecut fapte extraordinare. S-a ofuscat, i-a venit sa planga. Ca sa ne convinga de adevarul spuselor lui, a gasit pe undeva o inregistrare pe-o caseta video cu isprava celui mai bun pivot din toate timpurile si ne-am crucit cand am vazut-o. Noi il apreciam si pe Magic Johnson, de la Los Angeles Lakers, revenit dupa ce se imbolnavise de SIDA si scapase in mod miraculos – gurile rele spuneau ca totul fusese o facatura publicitara, noi nu credeam in ruptul capului o asemenea aberatie –, insa nimic nu se compara cu Air Jordan, cu plutirea lui incantatoare, o sfidare a legii gravitatiei. In general, negrii – ptiu!, afro-americanii, ca sa fiu politically correct – au alte articulatii decat ale albilor, sunt mai agili, mai iuti, mai dezinvolti. Doctoru – o sa vedeti cine e mai incolo – zicea ca inzestrarea lor genetica de exceptie se datoreaza stramosilor pe care i-au avut. Acestia trebuiau sa se apere de tigri, de lei, de alte fiare si ce aparare poate fi mai buna decat o goana sanatoasa din fata primejdiei? Nu-i vedeti cum alearga si azi suta de metri? Nu-i intrece nimeni. Parca pe urmele lor s-ar napusti o haita de leoparzi hraniti doar cu apa.
Politicosu tinea singur taverna asta. Doar o fetiscana il ajuta la spalatul vaselor si paharalelor si la gatit. Pasea prin incinta neauzita. O umbra. Nu era nici frumoasa, nici urata. Firava ca o trestie. Tot ea servea la mese, dar numai mancarea, pe farfurii curate, spalate cu un detergent ce nu te ingretosa. Eterica si sfioasa, trecea neobservata. Rareori ii auzeam glasul. Unii gandeau ca e fata din flori a jupanului, insa informatii precise nu aducea nimeni, nimeni nu indraznise sa-l chestioneze in aceasta privinta, de teama sa nu zgandareasca vreo rana tainuita, asa ca mai bine tac si eu, ramanandu-le altora sa elucideze acest aspect, daca va avea vreodata o semnificatie. Nu era nevoie de chelneri cu uitatura pofticioasa, avizi de bacsis, pusi pe sfeterisit. Fiecare se ducea la vitrina cu bauturi din spatele barului ca la o expozitie cu vanzare si se servea cu ce-i poftea inima. Preturile erau afisate la vedere, iar banii erau pusi pe un platou de pe tejghea. La o casa de marcat inregistram consumatia, pentru ca bonurile emise sa evite orice banuiala din partea inspectorilor de la fisc cum ca Politicosu ar spala bani negri – nici pomeneala de asa ceva, era integru ca nimeni altul din bransa sa. Nu lasa nimeni mai putin, nici prin gand nu ne trecea sa ne inselam gazda – majoritatea dadeau mai mult decat scria pe nota de plata, mai ales ca, din cand in cand, la ocazii speciale, patronul facea cinste la toti musteriii. Nu castiga cine stie ce, tinea afacerea asta ca pe un hobby, ca pe un club select, in care isi primea prietenii ca sa-si alunge singuratatea in preajma lor. Fiindca avusese un mare necaz – nevasta, la care tinuse ca la ochii din cap, se prapadise pe cand era insarcinata in luna a opta, facuse nu stiu ce infectie si se curatase in cateva zile. Asta fusese mai demult, in urma cu vreo treizeci de ani, dar Politicosu nu-si mai revenise din trauma si nu se mai atinsese de atunci de nici o femeie, desi unele il luasera la ochi, din dorinta legitima de a-si intemeia o familie langa un sot cu un oarecare cheag si deloc had.
Povestire din ciclul Pe urmele lui Stephen Hawking
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
