Dar sa revin la prietenul nostru Anticaru, pentru ca el e personajul principal al povestii, pe care incerc s-o insailez dupa cum ma tin si pe mine puterile si cunostintele lexicale. El a aparut ultimul in grupul nostru – mai veneau straini atrasi de faima locului, dar nu pe toti ii acceptam sa ni se alature, asa cum am mai spus, cei mai multi, daca vedeau ca nu sunt luati in seama potrivit pretentiilor lor, isi luau talpasita in scurt timp. La fel se intampla si cu femeile, mai ales cu cele care sperau sa agate pentru o noapte barbati ferchesi ca noi: in stilul lui elegant, Politicosu le invitase sa-si caute vad in alta parte. Dar pe cel care venea dintre carti vechi, dintre manuscrise ingalbenite ale scriitorilor care dadusera demult coltul, dintre stampe frumos colorate, l-am acceptat companion din prima seara.
Cantam, cum aveam obiceiul, Cand sfanta crasma se inchide – eram la strofa a doua:
Si-o sa ne bem paharul ultim
Cu bucurii si cu tristeti
Si-o sa speram c-a doua zi
Vom reveni la fel de beti,
cand usa s-a dat de o parte brusc si in prag a aparut o fiinta desirata, cu un chip de o paloare neobisnuita si cu oasele fetei puternic reliefate, de parca pielea ar fi fost intinsa direct pe ele. Odata cu el a patruns un val de aer rece – tocmai cu cateva clipe mai inainte Politicosu se certase cu ventilatorul din tavan, care dadea semne de oboseala. Noul-venit a ramas in prag, a dat roata cu privirea incaperii pline de fum si a zis un "Buna seara!" sonor. Ne-a cercetat pe toti cu luare-aminte. O clipa, m-am foit ca o amoeba pusa pe lama unui microscop. Intr-o viziune fulgeratoare, am avut revelatia ca ni se deschide, odata cu sosirea lui, un drum al pierzaniei, pe care aveam sa pasim fara a putea sa ne impotrivim, ca vitele la taiere. Imaginea socanta a disparut, insa am ramas intr-o amorteala inexplicabila, cu energiile secatuite si nelinistit. Ceilalti erau doar intrigati, eu insa – pun mana in foc ca am fost singurul – am simtit chiar de atunci cum mi se instaleaza in suflet frica, fara sa-i gasesc o motivatie anume. Individul i-a zarit pe Poet, pe Trombon, pe Basmaluta si pe Avocat, care incinsesera o foita cu miza mica. Pe masa lor mai erau doua teancuri de carti, pe care nu le foloseau, erau de rezerva. Necunoscutul s-a dus direct la ei si a zis cu o voce care parca venea dintr-o grota cu rezonante grave:
- Din trei incercari tai un septar.
A luat un pachet si, din a doua incercare, a scos septarul. Din cel de-al doilea l-a scos din prima.
Apoi s-a dus la bar, s-a catarat pe un scaun cu spatar metalic, a citit instructiunile casei si s-a servit cu un Jim Beam cu gheata – sticla era pe tejghea –, l-a dat peste cap, a mai luat unul si inca unul, le-a terminat si pe astea, a rontait cuburile de gheata care nu se topisera si a asezat niste bancnote in farfuria de pe aceeasi tejghea. A uitat sa treaca pe la casa de marcat, a revenit si a inregistrat consumatia. Se conforma regulamentului pe care il stabilizeram cu un firesc care te facea sa te intrebi daca nu cumva mai fusese pe aici. Nu, nu mai fusese, de asta eram sigur. Noi il urmaream cu rasuflarea taiata, nu se mai auzea nici musca, mai ales ca ventilatorul din tavan isi daduse obstescul sfarsit. Ne intrebam cu totii: Cine mai e si asta? L-a invitat vreunul dintre noi? O sa faca multi purici pe aici? Sau a intrat doar din intamplare, din curiozitate, intr-o prospectie sumara, la recomandarea cuiva?
S-a dat jos de pe scaun si s-a indreptat spre iesire. De-abia atunci Politicosu s-a smuls din uluiala si s-a repezit la el – ce mai, ii cazuse cu tronc de la prima vedere sau poate ca actiona ca halucinat, la comanda cuiva nevazut.
- Domnule, imi permiteti sa va ofer un pahar? i-a zis el, recunoscandu-l, dintr-o ochire versata, ca fiind unul de-al nostru – totusi, ca sa ma linistesc, am preferat explicatia asta –, desigur, si cu cei pe care nu-i placea se purta serviabil, dar distant.
Insul a incuviintat dand din cap.
- Apreciez.
Paharul asta l-a luat in mana si s-a asezat fara sa scoata o vorba in coltul unde eu si Tuci jucam infierbantati o partida de table, usor nervosi de zgomotul tacurilor de biliard manuite de Doctor si Piroga si de exclamatiile lor nu tocmai potrivite pentru o ambianta simandicoasa – de cateva ori patronul se uitase cu severitate la ei. Mai aveau putin si se luau de-a binelea la harta, fapt fara precedent in anturajul nostru. Cu chiu, cu vai, i-am luat lui Tuci o linie, apoi m-a facut de doua ori mart. Cazusem, cum v-am mai spus, in mrejele unei nelinisti greu de explicat. Era ca si atunci cand lucram in tagma circarilor si ma aflam in preajma unui ins care reusea sa hipnotizeze pe cate un naiv ales dintre spectatori. Individul acela imi inspira teama, mi-era frica sa nu-mi provoace o cadere in transa si sa-si bata joc de mine, punandu-ma sa umblu gol pe strada sau convingandu-ma sa ma arunc de la trapez. Si acum intuiam o tensiune teribila in jur, manifestare a unei forte oculte. Nu ma mai simteam in largul meu si dupa ce observasem un fapt ciudat: chibitul nostru era mai curand interesat de rostogolirea zarurilor, decat de mutarile de pe tabla. Am mai jucat o partida si iar am pierdut. Cu un gest demn de protocolul de la orice curte regala, l-am invitat pe noul venit printre noi sa joace si el o partida, desigur, numai daca il pasioneaza acest joc de noroc, desconsiderat de catre asa-zisa inalta societate, care descopera desfatari doar in bridge. N-a fost nevoie de multa persuasiune. A rostit insa sec: "Tablele nu sunt joc de noroc, iar cei care le dispretuiesc le ignora posibilitatea de a deveni, cand se confrunta parteneri de clasa, o cale de cunoastere si de autocunoastere. O mai usoara modalitate de a te evalua nici ca exista. Sunt doua zaruri. Pe fiecare fateta a lor exista puncte negre, de la 1 la 6. Va dati seama in cate feluri se pot aseza la o aruncare? Calculul e simplu – combinari de n luate cate k. Doar 21 de combinatii. Par putine. Dar ele inseamna infinitul intr-o coaja de nuca. Farmecul il confera tocmai imprevizibilul rostogolirii acestor mici cuburi de os – cele din plastic sunt o mizerie. Aici intervin emotia si suspansul asteptarii. De-abia pe urma jucatorul foloseste cum crede de cuviinta combinatia obtinuta. De cele mai multe ori, jucatori diferiti o utilizeaza diferit. De data asta intervin talentul si experienta fiecaruia. Insa este chiar imposibil de prevazut modul in care vor cadea zarurile? Problema merita sa fie dezbatuta. Si atentie: aceste banale obiecte minuscule au o viata a lor. Te aud si reactioneaza cum vor. Te ajuta daca te simt prieten, iti fac in ciuda daca descopera ca le porti ranchiuna. Cu cat le blestemi si le afurisesti, cu atat iti vor fi mai impotriva."
Vorbele astea ne-au dat pe spate. Noi jucam table ca ghiolbanii, fara sa ne gandim la vreo conotatie metafizica. Explicatiile docte pe care le auziseram ni se pareau niste enunturi cu substrat subversiv. Uneori, nu e bine sa stii prea multe, devii anxios.
Necunoscutul mi-a luat locul si l-a facut pe Tuci doua marturi la rand. Apoi mi-a venit mie randul sa iau o chelfaneala fara drept de apel, pierzand partida in trei linii. Nerabdatori, si ceilalti au vrut sa dea piept cu un adversar atat de redutabil. Unul dupa altul s-au acoperit de rusine. Eram siderati. Asa ceva nu se mai intamplase la Politicosu. Fara sa se umfle in pene, cu o eleganta studiata, strainul a dat peste cap bautura, a rontait cuburile de gheata cate mai ramasesera in pahar, a multumit pentru tratatie, s-a ridicat de pe scaun si s-a prelins in noaptea care se lasase pe nesimtite in zaduful de afara.
Nu s-a inchis bine usa dupa el si au si inceput comentariile, nu toate la obiect, asa cum se intampla cand fiecare isi da cu parerea fara sa stapaneasca autoritar subiectul abordat.
- O fi vreun scamator de la circ, a zis Piroga. Cand e la scos, ia mai multe puluri si nu se prinde nimeni. Abilitate de mana si nebagare de seama.
Am sarit ca ars.
- As! Nici un scamator nu poate sa joace asa, l-am contrazis eu. Si l-am urmarit cu luare-aminte – e de o corectitudine exemplara. Joaca fair-play. Ai uitat? Tu credeai ca ai dat 2-1, iar el ti-a atras atentia ca ai dat, de fapt, 2-2. Era cat pe-aci sa castigi.
Am primit un raspuns plin de naduf.
- Culmea, castigam, daca nu-mi atragea atentia c-am gresit.
- Nu ma mai aburiti! Triseaza! a rabufnit Tuci. O astfel de prestatie e cusuta cu ata alba.
- Da’ de unde! Are un noroc chior, ne-a consolat Avocatu – el era singurul care nu suporta sa joace table, le socotea o pierdere de vreme scandaloasa. Cu siguranta ca, din pricina asta, nu are sansa la femei. Nu poti sa le ai pe toate in viata. Dar sa dai 6-6 de trei ori la rand? Apoi de doua ori 4-4? Nici eu, care stau pe margine, n-am mai pomenit asa ceva!
Era in verva, parca pleda in fata juratilor, cautand sa le impuna punctul sau de vedere, apeland la argumentele cele mai convingatoare.
- Dar nu cumva a zis ca tablele nu sunt joc de noroc? a remarcat visator Poetu si s-a cufundat in carnetelul lui, cautand o rima cat mai cu dichis – de ce s-o fi chinuind atata? Exista doar dictionare de rime.
- Dar ce-or fi? Sah? a ras Trombon. Lasati-l in pace. I-auziti mai bine ce scrie in foaia asta. Cica...
- Lua-o-ar naiba de foaie, s-a stropsit la el Gusteru. Acolo dai numai peste minciuni. Nu vezi ca aici se dezbat chestiuni serioase?
Intr-adevar, o conferinta la nivel inalt n-ar fi dat nastere la disensiuni mai pronuntate.
- Are o tehnica de aruncat zarul. Cand ii trebuie duble da mai moale, a intervenit din nou Avocatu. Alteori le da taras. Cateodata le izbeste de toti peretii cutiei. As fi curios sa-l vad cum le azvarle daca ar folosi un pahar.
Intr-adevar, la regulament scrie ca zarurile nu se tin in palma inainte de aruncare. Le-ai putea potrivi ca sa iasa aranjamentul care iti e de folos. Se pun intr-un pahar special, imbracat in piele, se agita bine si abia pe urma li se da drumul in cutie. Asa se elimina orice suspiciune. Era o regula pe care o calcam in deplina cunostinta de cauza, socotind-o o prelungire inutila a partidelor. N-au decat sa joace in modul asta cei care se baga la concursuri pe bani grei.
- Da si tu mai moale! N-ai sa faci nici o scofala, l-a pus la punct Politicosu, aparandu-si cu infocare noul client – era opinia lui? Ii dicta cineva din umbra sa se erijeze in avocatul unui necunoscut?
- Eu? Mi se pare inadmisibil sa fac scurta la mana din pricina unor zaruri de os, care se asaza cum le vin hachitele. Cine-a inventat jocul de table a vrut sa-si bata joc de oameni, ca sa stopeze expansiunea sahului. Ala da joc, un adevarat sport al mintii. Nu-i pentru cei cu bibilica slabanoaga, ca tablelele.
Dandu-si seama ca a sarit peste cal si ca ne-am putea simti jigniti, Avocatu a incercat s-o dreaga, mai inainte ca vreunul dintre noi sa se burzuluiasca:
- Persoanele de fata se exclud.
- Data viitoare il fac praf, a amenintat Tuci cu artag. Azi m-a prins cam sifonat, am imbulinat-o la lucru, ne-au marit norma, credeam ca nu se mai termina orele de program.
- In orice caz, s-a amestecat si Melodiosu in vorba, sprijinindu-si barbia pe armonica, a dat o inalta apreciere jocului de table. N-am mai auzit astfel de cuvinte pline de miez.
- Filosofie de la periferie, a pufnit Gusteru – Poetu a tresarit, iata o
posibila rima, si-a notat-o, apoi nu i-a mai convenit si a sters-o cu nervozitate. Ne considera niste tolomaci care n-au calcat niciodata in vreo biblioteca.
- Maiculita, asta e martial! a dat-o pe gluma Basmaluta, o aluzie fina la marturile care ne fusesera administrate.
- Dar crezi ca mai are curajul sa dea din nou ochi cu noi? Mie mi se pare un individ dubios.
Catalogarea aceasta, venita din partea unui specialist in domeniu ca Avocatu, ne-a pus serios pe ganduri. Suspiciunea a inceput sa planeze asupra insului cu pardesiu. Nu stiu de ce, dar mie parca imi parea rau. Chiar daca ne infransese pe toti, intr-o competitie stupida, parea mai vulnerabil chiar si decat Hodorogea.
- Daca v-ati uitat mai atent la fata lui, trebuie sa-i fi remarcat culoarea nesanatoasa a pielii. Eu zic ca asta a stat la parnaie - si nu doar o luna. Acolo o fi invatat toate smecheriile alea cu taiatul septarilor si masluirea zarurilor.
Lui Politicosu nu-i plac deloc intrigantii, asa ca s-a revoltat:
- Las-o mai moale, Gustere. De unde ai mai scos-o si pe asta cu masluirea zarurilor? Daca ti-ai musca limba, ai muri otravit.
Gusteru l-a privit lung, a mai dat sa spuna ceva, dar si-a inghitit vorba.
- Hai sa facem un darts, a propus Trombon, ca sa alunge atmosfera apasatoare. La darts n-are cum sa insele nimeni.
Povestire din ciclul Pe urmele lui Stephen Hawking
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
