Tuci a rabufnit, stergandu-si mainile de un servet – tocmai mancase o portie de cartofi prajiti:
- Nu v-ati prins? Se crede mare si tare. Se crede Dumnezeu. Iar azi n-are chef sa dea cu zarul. Are de vegheat la randuiala Universului. Sa asiste nasterea unei stele, moartea unei galaxii... Sa traga de coada o cometa... O tampenie mai mare ca asta n-am auzit.
Trombon l-a pus insa la punct:
- Tampenia de-a spus-o e o vorba a lui Einstein.
- Si ce legatura are asta cu jocul de table? Il stiam un savant serios – E este egal cu mc2. Formula lui o stie si un prescolar. Fara ea si azi ne holbam la Luna fara sa punem piciorul pe suprafata ei. A jucat si el, ca si noi, ca sa-si omoare plictisul, cate o partida de table? Daca da, nu cred c-a pierdut vreodata. Sa joci impotriva unui IQ ca al lui ar fi fost sinucidere curata.
- Nu stiu. Dar nebunul ala de fizician cu parul valvoi voia sa spuna ca nimic nu e intamplator in lumea asta. Totul e supus vointei divine, adica totul se desfasoara potrivit unor reguli, bune, rele, asta e alta mancare de peste, dar statuate pentru totdeauna.
Explicatia ne-a lasat si mai mult in ceata. Am tabarat cu intrebari pe el.
- Ho, usurel, nu ma intrebati mai multe ca nu stiu. La scoala am fost tamaie la fizica. Asteptati-l pe omul in pardesiu sa va lumineze.
Toata seara, in mintea fiecaruia s-a rostogolit aceeasi intrebare: "Ce naiba insemnau vorbele Anticarului?" Ca sa mai destinda atmosfera, Basmaluta ne-a spus un banc. Cica unul mergea prin mlastinile Floridei. Intalnind un cetatean, il intreaba: "E adevarat ca, daca ai la tine o lanterna, crocodilii nu te mananca?" Iar cel intrebat ii raspunde: "Depinde cat de repede poti sa fugi cu ea in mana." N-a ras nimeni, ba nu, Politicosu s-a hlizit de complezenta si l-a batut pe umeri, in semn ca a apreciat gluma.
Eram tot mai nelinistit. Aveam o presimtire rea, de parca in spatiul nostru proteguitor se infiltrasera primele semne ale unei primejdii iminente. Printr-o favoare inexplicabila, mi se inmanase un avertisment pe care nu-l puteam descifra, astfel incat, la randul meu, sa-i pun in garda si pe ceilalti, dar intr-o maniera convingatoare, care sa nu starneasca hohote de batjocura. Mai ales ca, dupa cum avea sa se dovedeasca, succesiunea evenimentelor era tot mai rapida si conducea la o tragedie. Ce sa le impartasesc tovarasilor mei? Daca le-as fi spus ce vedenii am, ce cosmaruri ma chinuie noaptea, l-ar fi rugat pe Doctor sa-mi indice adresa ospiciulului cel mai apropiat. Iar in piept simteam uneori o fierbinteala, ca pe urma, la numai cateva secunde, sa se instaleze o raceala de gheata. Abia ma mai taram sprijinindu-ma in baston, eram cuprins de o sfarseala pe care n-o cunoscusem nici dupa blestematul ala de accident.
Trei saptamani n-a mai calcat Anticaru prin crasma. Unii pronosticau din nou ca n-o sa-l mai vedem niciodata. Ii simteam lipsa – era un personaj misterios, seducator, dadea bine printre noi - era trendy, in limbajul filfizonilor unsi cu gel pe par, care se grozavesc la televizor, indrugand verzi si uscate, posesori ai unor adevaruri absolute. Dar odata cu el s-a tulburat pacea unui lacas pe care il socoteam ocolit de pericole. Si totusi, imi repetam iar si iar ca tot ce intrezaream intr-un viitor nu prea indepartat era doar rodul imaginatiei mele, care o luase razna din cine stie ce priciini. Pe bune, mi-a venit sa bat la usa unui psihiatru, ca sa ma consulte, sa vada de la ce mi se traga angoasa istovitoare.
A reaparut pe neasteptate, proaspat la fata, cu ochii care ii sclipeau jucausi, de parca primise o veste minunata. Si-a baut portia de whisky, apoi s-a asezat la masa de joc. A fost devastator. Daca as fi vrut sa scriu un nou manual al acestui joc, ar fi trebuit sa consemnez derularea tuturor partidelor din acea seara. Ar fi fost un bestseller printre pasionatii de table. Anticaru dovedea o inspiratie pe care si-ar fi dorit-o si Poetu in poeziile lui. Contrazicea reguli elementare, pe care orice novice e invatat sa le respecte, se plia sau ataca intr-un mod genial. Muta pulurile mai inainte ca zarurile sa-si termine rotirea – n-a zbarcit nici macar o data ghicirea lor. El era irezistibil, noi eram siderati. Dupa ce ne-a batut pe toti cei care ne-am incumetat sa-i tinem piept, a luat un al patrulea pahar si, deodata, s-a relaxat si a iesit din mutenie.
- E, totusi, ceva ce nu inteleg.
- Ce anume? s-a repezit Poetu.
- Nu stiu daca sa va spun sau nu... M-ati putea acuza de blasfemie.
S-a indreptat de spate pe scaunul pe care statea, cu o stanjeneala in priviri. Pentru prima oara il vedeam nesigur.
- Ei, as! Suntem numai intre noi. Fiecare poate spune orice-i trece prin cap. Aici e ca in parcul ala al englezilor – poti injura linistit inclusiv guvernul, l-a asigurat Politicosu.
A inceput sa vorbeasca sovaitor, aproape in soapta – a trebuit sa ne ciulim urechile ca sa-l auzim.
- E o observatie pe care n-a mai facut-o nimeni inaintea mea. Ma mir ca a ignorat-o o lume intreaga. Nici macar cei mai vestiti teologi nu s-au sesizat. Sau, poate, au tinut-o dinadins sub obroc. Fiindca e dinamita curata.
Eram din ce in ce mai curiosi. Presimteam ca ne astepta o dezvaluire importanta, care sa ne mai smulga din lancezeala in care ne complaceam, letargia nu ne era potrivita, contrazicea cutumele noastre de temerari in cautarea de noi experiente, iesite din comun, fabuloase si instructive,
Anticaru a continuat cu acelasi glas ezitant:
- Cu totii ati citit Biblia.
- Carte de capatai! a tunat Basmaluta, fara sa-i pese ca rosteste un cliseu. Cea mai citita.
- Ce se zice in Cartea Facerii, exact in primele randuri? Ce zice Domnul?
- Sa fie lumina. Si a fost lumina.
- Corect. Si mai departe?
- Dumnezeu a numit lumina zi, iar intunericul l-a numit noapte.
- Asa e. Dar mai inainte de a le pune nume, ce se mai zice in Carte?
Ne-am uitat unul la altul nestiutori, scormonind in memorie, pana ne-am dat batuti. Politicosu s-a oferit sa aduca de sus o Biblie - avea doua, pe una o tinea la cap, pe noptiera, iar pe cealalta in mica lui biblioteca.
- Nu-i nevoie, va spun eu, puteti sa verificati pe urma: "Dumnezeu a vazut ca lumina era buna; si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric."
Eram cu totii dezamagiti. Crezuseram ca aveam sa aflam ceva uluitor. Cand colo... Ne simteam trasi pe sfoara, de un pisicher care ne atata cu promisiuni desarte.
- Si ce-i cu asta?
Anticaru ne-a privit ganditor – ne citise pe chipuri deziluzia.
- Asta inseamna ca Dumnezeu habar n-avea ce creeaza. De-abia dupa ce a aparut lumina la porunca Lui a vazut ca e buna si a despartit-o de intuneric. E ca si cum un arhitect vede cum se inalta o casa dupa planurile sale si de-abia dupa aceea spune daca i-a iesit sau nu ce a schitat pe hartie. Si mai e ceva.
Am intrebat mai mult de complezenta – nu mai eram atat de curiosi.
- Ce?
- Cartea nu zice nimic daca Dumnezeu a mai facut anterior vreo incercare sau, pur si simplu, figura cu lumina i-a reusit din prima.
Chestia asta chiar ne-a lasat in ceata.
- Eu nu inteleg, a marturisit cu sinceritate Hodorogea.
Nici noi, ceilalti, nu eram mai breji. Ne scapa un sens profund, dar nici macar nu banuiam ce anume.
- E simplu! Noi credem ca Dumnezeu le stie pe toate. E omniscient. Dar in episodul cu pricina il vedem bajbaind, creand la intamplare. Ceea ce inseamna ca si in alte ocazii a mai dat rateuri. Evident, daca au mai fost si alte tentative.
- Asa ceva n-am mai auzit! s-a bagat in vorba si Colt – intre timp, cei doi politisti ni se alaturasera si ei. Asta chiar e o blasfemie. E lucru diavolesc. Cine poate contesta puterea Creatorului a toate cate sunt?
- Eu ce v-am spus? Poate pune pe jar orice om simplu, iar o fata bisericeasca ar da cu mine de-a azvarlita, m-ar anatemiza, m-ar clasifica printre propagandistii subjugati de Diavol.
Francezii au o vorba pentru a marca momentele de tacere – a trecut un inger. Stiam asta de la un echilibrist pe sarma, de origine franceza, cu care am lucrat la circ. Ei bine, au trecut cete de ingeri pana cand conversatia s-a legat din nou. Si toti cu fete posomorate.
- Si zici ca la povestea asta nu s-a mai gandit nimeni? am intrebat eu cu ezitari.
- Nimeni. Si nu-mi da pace de multi ani. E ca o boala de care nu ma pot vindeca.
Am lasat iarasi ingerii sa treaca intr-un zbor lent. Nu erau mai veseli.
- Einstein a cazut si el in capcana, socotind ca totul e supus unei reglementari superioare. Dar iata ca din prima zi a Facerii e o hiba care il contrazice. Iar eu nu stiu ce sa mai cred.
- Crede in Dumnezeu! a spus cu obida Tuci. Crede si-ti vei salva sufletul.
Anticaru l-a privit dus pe ganduri.
- Cred. Dar nu pot sa nu-mi pun intrebari. Intrebari pentru care, pe vremea Inchizitiei, as fi fost ars pe rug.
- Brr! Groaznica moarte, a zis Basmaluta, care se vaita si cand se taia cu lama de ras.
Povestire din ciclul Pe urmele lui Stephen Hawking
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
