Ziarul de Duminică

FOILETON / Tagged: Braşov, Strada Republicii (II)

FOILETON / Tagged: Braşov, Strada Republicii (II)
15.04.2009, 14:42 65

 
- Adu, băi, odată, lada aia!
- Ce ladă, băi, eşti nebun!?
De sus, de undeva, se mişcă o perdea, in colţul din dreapta al geamului se văzu un ochi şi vârful unui nas, după câteva secunde perdeaua se mişcă iar, ochiul şi vârful nasului dispărură.
- Cum ce ladă? Ce ai făcut, nenică, te-ai imbătat doar uitându-te la sticle sau ce? Hai mă, mai repede, că vine Miss Stewart şi să vezi atunci: „Hello, darling – everything is ok? What a beautiful day" zău, eu cred că i se trage de la yoga toată damblageala asta... că am văzut eu anunţul cu ochii mei, nu-s chior, iţi spun io că barul ăsta-i de de vânzare... si asta ne vinde gogoşi umplute, că ce zi frumoasă, frumoasă-frumoasă, dar până când... dacă află Ioana că pierd şi locul ăsta de muncă, nu ştiu dacă mai găsesc pe cineva să imi facă ciorba...
-Hai, mă, ce, Ioana e doar de-o ciorbă? Ce mult o iubeşti, mă, n-am ce zice...
-Nu, băi, deşteptule, nu ştii cum vine vorba? Mi-am găsit cui să-i vorbesc eu de... stai, măi, să nu uit, când vine noua staţie de sonorizare? s...t
Pentru că i se păru că cei doi se uită in sus, cu un gest rapid, Doamna Bertha trase repede perdeaua la loc, intrebându-se apoi cu o voce şoptită: „Oare m-au văzut? Ce or să creadă acum despre mine, doamnă respectabilă, că mă feresc de ei? Nu, nu vreau asta, pentru nimic in lume!" Cu gândul acesta in minte, deschise uşa balconului, având parcă un aer victorios şi vădit dezinteresat. Balconul era exact deasupra celor doi barmani care descărcau marfa. Vocea lor se opri când auziră scârţâitul uşii.
- Bună ziua, doamna Berna! se auzi incet vocea unuia dintre băieţi.
- Bertha, deşteptule, că face scandal, ii făcu observaţie cealaltă voce pe un ton răguşit. Bună ziua, Doamna Bertha, ce mai faceţi? se auzi glasul mieros al lui Mircea, pentru a-i intra in graţii mai uşor. s...t
- Mulţumesc, sunt bine, Mircea, spuse aceasta, vreau să ştiu ce se mai aude, eu saptamâna viitoare să ştii că mă duc la poliţie, la mine la uşă nu a venit nimenea să clarifice situaţiunea asta, cu atât mai puţin doamna Stewart sau cum ai spus că o cheamă pe şefa ta, completă imediat aceasta, dorind să sugereze că nu şi-ar bate capul să reţină astfel de lucruri nesemnificative, cum ar fi numele patroanei de la barul de jos. s...t
- Ne pare rău, sincer ne pare rău pentru toate, noi am vorbit cu dânsa, dar până nu găseşte pe cineva care să-i traducă cât de cât, nu are rost să vină doar de dragul de a veni. Mircea stătu puţin pe gânduri, aşa cum făcea ori de câte ori vorbea cu doamana Bertha, parcă selectând anumite cuvinte, anumite sensuri, pentru ca după câteva secunde să işi continuie fraza: „cine ştie ce incurcături s-ar isca..."s...t
- De ce nu vii tu, Mircea, sunt sigură că te-ai descurca, răspunse doamna Bertha. „Sunteţi tare..." incepu Mircea după care se opri iar brusc. Acum observă şi doamna Bertha că Mircea se poticnea la fiecare replică, dar nu işi putea explica de ce, nu şi-ar fi putut imagina ce este in mintea lui, dacă ar fi ştiut insă, s-ar fi simţit tare flatată. Mircea o respecta foarte mult, astfel incât in prezenţa acesteia incerca pe cât posibil să folosească un vocabular mai ingrijit. „Sunteţi tare amabilă", continuă in cele din urmă Mircea, dar nu pot risca şi vedeţi dumneavoastră problema aceasta este mai delicată, poate ...s...t
- Poate iese cu cafteală, doamna Berna, interveni repede Ionel, colegul lui Mircea, care până acum fusese ocupat cu scrierea unui sms. Asta făcea Ionel toată ziua la muncă, intre două comenzi se ascundea repede după tejghea şi mai butona ceva la telefon. Când Mircea il intrebă cui ii tot scrie, acesta ii mărturisi că prietenei lui, plecată in Spania, şi că trimiţându-i mesaje reuşeşte să o supravegheze mai bine.
- A, spuse Mircea, tot in Spania ca Urecheatu, nu ?
- Ce Urecheatu, mă, ce Spania???
- Cum, măi, nu mi-ai spus tu că Urecheatu, şi spunând numele acestuia Mircea avu grijă să lungească fiecare literă, cum care Urecheatu? Sau... mă, tu m-ai minţit!
- Aaa, stai, băi, că am uitat, sigur Urecheatu e tot in Spania, daa ce , nu văd legătura şi ce dacă e tot in Spania, ce, bă? răspunse Ionel enervat peste măsură.
- Nu, mă, ce te agiţi ca un Pepsi fără dop, doar mă gândeam ce mulţi români sunt in Spania şi că, uite, chiar şi prietena ta e acolo.
Ionel respiră cumva uşurat, credea că o să ii spună şi Mircea acelaşi lucru care il măcina pe el de când plecase Sabrina, prietena lui, in Spania. Cum se nimerise ca aceasta să lucreze tocmai in acelaşi oraş şi chiar la aceeaşi firmă unde lucra Urecheatu - o cofetărie intr-un mic orăşel de lângă Roma - era pricina frământărilor zilnice cu care se confrunta Ionel. Şi de data aceasta, ca de foarte multe ori, el aştepta să fie ajutat. Dorea ca Sabrina să-i găsească acolo ceva de lucru şi să plece, că aici „nu poate face mare scofală". Acum aştepta veşti de la Sabina, insă, pâna       una-alta, o innebunea pe aceasta cu mesaje. Să o sune era prea scump, doar duminica işi permitea; in rest, ii trimitea atâtea mesaje de-ar fi putut scrie o carte intreagă. Inventase chiar un sistem economic de compunere a mesajelor, care devenea un adevărat labirint de litere penru cel căruia ii era adresat:
 
BunaDimineataIubireaMeaEUacumMamTrezitAmmancatNisteCartofiSimaGandeamLaTineTuTeaiTrezitCumAiDormitLaCatAiAjunsAcasaAmIntratPeMessSiamVazutCaNuEstiUndeAifostAiIesitInOras?euTeiubescTu? 
- Taci, măi, din gură, ce scandal, nu e vorba de nici un scandal, şefa noastră este o doamnă foarte inţelegătoare, doar că nu ştie româneşte, ăsta e singurul motiv pentru care nu a venit, adăugase repede Mircea.
- Bine, mai aştept o zi-două, dacă nu văd nici o schimbare, o să iau măsuri. Gata, vreau şi eu să dorm ca oamenii normali, am nevoie de odihnă, răspunse Doamna Bertha uitându-se spre Mircea. Pe Ionel, „Ionică, cum l-o fi chemând", aceasta nu-l putea suporta, era mult prea „bădăran" pentru ea. Mircea, in schimb, in afara faptului că vorbea cu dificultăţi, era un tânăr „foarte gentilom", care nu uitase să ii aducă un buchet de flori anul acesta de 8 martie.
Mircea sunase la uşa ei pe la unsprezece dimineaţa, ca nu cumva să o trezească. Doamna Bertha tocmai adormise cu cartea in mână, era foarte incăpăţânată, işi făcuse un obicei să doarmă cu capul pe masă, „doar câteva minute, să-mi liniştesc şi eu ochii", işi spunea aceasta. Aşa se intâmplă şi acum. Când auzi soneria, ii trebuiră câteva secunde bune ca să se dumirească unde este, ce se aude şi ce trebuie să facă. In mod normal nu ar fi ieşit să răspundă la uşă fără să işi fi aranjat părul nici dacă ar fi fost urgenţa urgenţelor, „dacă a aşteptat până acum poate să mai aştepte", se gândea Doamna Bertha, care ţinea foarte mult la aspectul ei exterior. De data aceasta insă, buimacă fiind, se duse direct la uşă.
- Bună ziua, doamna Bertha, uitaţi nişte flori pentru dumneavostră!
Uimită din cale-afară, pentru că la uşa ei rar se găsea cineva să sune, cel mult poştăriţa o dată pe lună sau vreun copilaş obraznic care nu avea altceva mai bun de făcut acasă, doamna Bertha nu ştiuse cum să reacţioneze. Mircea fusese şi el uimit de infăţişarea acesteia. I se părea atât de micuţă stând acolo in faţa uşii masive, intr-un capot alb, zgribulită, cu părul turtit intr-o parte şi ciufulit in cealaltă, cu o cărare apărută din senin care descoperea rădăcinile albe, nevopsite ale părului, cu ochii bulbucaţi şi negri. 
„Mulţumesc mult", răspunsese aceasta, profund induioşată. Nu il intrebase de ce i le oferise, pentru câteva momente uitase şi ce zi era, in fond nici nu avea importanţă acest lucru. s...t Mircea avuse nevoie de câteva momente ca să işi dea seama că roşeaţa din fruntea doamnei Bertha era de fapt modelul unui mileu imprimat acolo – sau cel puţin aşa crezu el. Intr-adevăr, doamna Bertha citea cu patimă pentru a patra oară Anna Karenina, dar nu se mai putea concentra foarte bine, astfel că, din jumătate in jumătate de oră, simţea nevoia să aţipească un pic. Şi-a căutat diferite poziţii: prima dată a incercat cu capul pe spate dar se sufoca, nu era deloc confortabil; apoi, aşezându-se la masă, işi sprijini capul pe unul dintre braţe, dar nu era foarte odihnitor nici aşa. Cu timpul insă descoperi o nouă metodă, se indepărtă cu scaunul puţin de masă astfel incât spatele să nu ii stea cocoşat, iar capul il puse direct pe tăblia mesei. Era o poziţie nemaipomenită, fusesera zile când dormise acolo şi trei ore neintoarsă, trezindu-se doar pentru că i se făcuse frig. Inchizând uşa, doamna Bertha, trezită din amorţeală, se duse direct la oglindă. Nu i-a plăcut deloc ce a văzut, fixativul nu reuşise să câştige lupta cu lemnul dur al mesei şi, ca urmare, „zici că imi iau zborul", spuse mâniată aceasta, deşi o preocupa mai mult pata roşie ce se vedea in frunte.
- Ce să fie, vai, Doamne, acolo? Cu siguranţă m-am intoxicat, ce nu mi-a priit, vai de mine, ce-o fi acolo? Duse repede mâna la frunte pentru a se convinge parcă de existenţa acelui semn, apoi işi apropie faţa incet de oglindă pentru a cerceta mai bine rana. O uimi forma ciudată a semnului de pe faţă.
- Phii, zici că-i o floare! remarcă aceasta.
Mai duse o dată mâna la frunte, pentru a realiza că de fapt este urma de la mileu, o floricică stilizată, „mai reuşită poate chiar decât un tatuaj". Doar doamna Bertha ştia ce ruşine indură când se intâlni după acest incident cu Mircea, pe hol, in drum spre pubela de gunoi. 
- Staţi liniştită, ţinu Mircea să adauge, sigur trebuie să vină, că doar e barul dânsei, nu cred că şi-ar dori să primească vreo reclamaţie.
- Nu ştiu, nu ştiu ce să spun, incercă Doamna Bertha să pară cât mai distantă, eu nu mai suport şi pace. Astăzi aveţi program scurt, nu? Poate apuc şi eu să dorm, dragă, o noapte liniştită!
- Da, doamnă Bertha, ii răspunse Mircea.
- Da, dar astăzi ne vine sta... incepuse Ionel, insă sesiză privirea incruntată a lui Mircea şi se opri.
- Da, da, interveni repede Mircea astfel incât, doamna Bertha să nu realizeze că Ionel spusese ceva, făcând-o să creadă că vorbea la telefon. "Sperăm şi noi să se rezolve cât de curând, vă mulţumim mult!!"
Cum era să ii spună tocmai acum că madam Stewart cumpărase o nouă staţie de amplificare, păi nu ar mai fi ieşit intregi de acolo, se gândea Mircea. Ce ar putea să facă el, un biet angajat? Nu ii plăcea să se intindă mai mult decât il lăsa plapuma, aşa e mai sănătos, işi zise.
 
 
Va urma

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO