In catedrala din oraselul britanic Durham, exista o piatra tombala pe care sunt marcate doua initiale misterioase: J.B. In asa-numitul “Crush Hall”, din stravechea primarie a aceluiasi oras, se iteste o statuie de bronz inalta de 99 cm, reprezentand un gentilom ce sta sprijinit de o piesa de mobilier acoperita cu o stofa ce cade in falduri. O reprezentare miniaturala a vreunui mare barbat al locului? Nicidecum. Ba chiar, in termeni metrici, este un exercitiu de (mica) exagerare. Statuia il reprezinta pe Joseph Boruwlaski, un personaj care avea, de fapt, 98 cm la maturitate. Sau, asa cum era cunoscut la toate curtile Europei, Joujou, piticul pe care, cu vreo doua veacuri si jumatate in urma, si-l disputau conti si regine, baroni si baronese. Iar JB (de pe lespedea funerara) nu reprezinta altceva decat prescurtarea grabita (sau stanjenita?) a numelui aceluiasi om, pe care viata oricum il prescurtase din nascare. Liliputanul a vazut lumina zilei in 1739, la Halicz, in Polonia. Avea atunci 20 cm, iar la 10 ani nu depasise 63. Desi nascuti din parinti normali, alti doi frati ai sai (din totalul de 6 odrasle), erau de asemenea atinsi de nanism. Joseph a fost insa singurul dintre ei care a stiut sa faca din infirmitate un avantaj. Pentru ca, la dimensiunile lui, era proportionat si, in plus, avea o istetime iesita din comun, s-a pripasit prin saloanele din Varsovia, unde renumele i-a depasit repede statura, a devenit mascota la curtile din Munchen si Viena (unde s-a zbenguit pe genunchii Mariei Tereza), a trecut prin Ungaria si a ajuns la Buckingham si Versailles, unde cariera lui a atins apogeul. Stilat, distins, pricepandu-se la muzica, la dans si stapanind arta conversatiei, Joujou a izbutit sa fie cel mai ravnit pitic de companie al secolului XVIIIl. In paranteza fie spus, mama Natura a incercat sa-si compenseze vitregia, harazindu-i 98 de ani de viata (s-a prapadit in 1837, la Durham, unde se ascunsese dupa ce traseul sau de jucarie mondena a intrat intr-un sever declin).
Ce cauta insa simpaticul gnom in spatiul acestei rubrici? Ei bine, in 1788, piticul (el insusi un bestseller, cata vreme isi vindea pe bani grei gratiile) si-a publicat memoriile, care au devenit un celebru bestseller al vremii. Dupa doua sute de ani de uitare, editura Flammarion le-a reeditat intr-un volum intitulat "Memoires du celebre nain Joseph Boruslawski, gentilhomme polonais". Desigur, cartea nu va avea aceeasi fericita soarta ca pe vremuri, dar, cine stie, ar putea sluji drept subiect al vreunui viitor roman de succes (de cand cu Parfumul lui Suskind, diformitatile, se stie, au mare priza la public). Sa nu uitam ca Jojou, tomdegetelul cu peruca pudrata, avea puterea sa inspire, figura sa fiind citata ca exemplu in dreptul cuvantului “nain”, in Enciclopedia lui Diderot si D’Alembert.
Desi a facut mereu pe catelusul obedient si si-a plecat spinarea in fata nenumaratilor sai stapani, Joseph afirma in Memorii ca a fost, in general, un om fericit. Nu insa lipsit de o luciditate dureroasa: “Ar insemna sa va inselati amarnic daca v-ati inchipui ca, sedus cum eram de dragalaseniile cu care eram coplesit si preocupat de placerile care-mi erau oferite, nu am trait uneori sentimente penibile”. Amaraciunea devine din ce in ce mai puternica spre sfarsitul cartii, cand Joujou, devenit tata de familie, coplesit de griji si nevoi, nu face altceva decat sa-si laude meritele si sa se autopromoveze, in speranta ca se va putea pune in slujba unor noi stapani.
Oh, nanismul!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
