Madonna de culoare, Londra ca un ?ber-Beirut, pogromul imigrantilor ca politica de stat, copii care nu se mai nasc, o figura mesianica nevolnica si alcoolica si o omenire care nu merita in nici un fel sa fie salvata, dar pentru a carei supravietuire pana si cei mai patentati loseri sunt in stare sa-si dea viata. Toate astea - plus un rol extins si memorabil pentru Oana Pellea - exista in noul film al lui lui Alfonso Cuaron. Children of Men e o adaptare dupa un tulburator roman al lui P.D. James, bazat pe o idee provocatoare si oribila: ce s-ar intampla daca, peste noapte, infertilitatea ar afecta toate femeile lumii, ca o pandemie? Ce-ar fi daca, timp de 20 de ani, nici un muritor nu s-ar mai naste? Ce s-ar alege atunci cu mintile si comportamentul nostru, cu politica mondiala? Cum ar face fata omenirea unei societati imbatranite, fara vreo perspectiva de a se regenera? Ar mai exista speranta?
Poate e putin cam bombastic sa spun ca avem de-a face cu primul mare film crestin al mileniului (nu, nu pun la socoteala si Patimile), dar mare tot e. Contine cea mai rascolitoare si realista viziune distopica pe care am vazut-o in cinemaul modern. Lumea sterila a lui Cuaron, prada disperarii, a violentei si a razboiului dintre sectele religioase sau nationaliste, e cum nu se poate mai fertila in imagini de anticipatie frapante, iconice: de la bombele care explodeaza in cafenele londoneze la fetele murdare ale ostaticilor captivi in colturi obscure de lume, la lagarele sordide in care sunt inghesuiti imigrantii veniti intr-un numar din ce in ce mai coplesitor, desi politica ultraxenofoba a vestului ii infiereaza ca pe ciumati, pana la ascunzisurile de sobolani ale grupuri extremiste convinse ca poseda piatra filozofala a toate izbavitoare. Toate, scene dintr-o dementa devenita cotidiana. In tot acest cosmar, un birocrat deziluzionat pe nume Theo (Clive Owen) devine improbabilul erou de care depine supravietuirea omenirii. Atunci cand si ultima speranta e amenintata, barbatul se trezeste constrans sa-si infrunte demonii personali si sa lupte pentru ea.
Consecinta cea mai evidenta a depresiei mondiale e faptul ca se ascute spiritul beligerant si ca planeta se indreapta spre nihilismul coplesitor, in loc de solidaritatea constructiva.
Regizorul mexican are curajul sa-si asume tonuri mistice, chiar atunci cand carcasa peliculei sale arata "dogmatic": el filmeaza din mana, ca un reporter CNN si se implica brutal in interiorul conflictului rasial unde nu exista nici invingatori, nici invinsi, ci doar un sir nesfarsit de morti, trupuri martirizate si cadavre arse. In aceasta oroare generala, e capabil sa construiasca un plan-secventa de batalie amutitor care dureaza mai bine de zece minute. Dar iadul este pavat cu imagini cvasi-renascentiste si secvente inaltatoare. Fara teama de a fi considerat bigot, Cuaron ne ofera o Madonna de culoare. E timpul ca Alesul sa se intoarca pentru a ne deturna de la drumul fara intoarcere al autodistrugerii, ne spune el.
Clive Owen, posesorul uneia dintre cele mai senzationale fete actoricesti actuale, este primul anti-erou convingator al anilor 2000. Prezenta Juliannei Moore e scurta, dar haituitoare, iar Michael Caine are parte de un rol finalmente viu. Jasper al lui e inima filmului. Personifica intreaga vitalitate si umanitate a unui hipiot reformat, cu toate acele idealuri sublime si ridicole pe care anii '60 au incercat fara rezultat sa le impuna lumii. Goodbye Ruby Tuesday! Daca ne pierdem visele, ne pierdem esenta. Stone-sii o intelesesera acum 30 de ani.
Copiii tatalui (Children of Men); regia Alfonso Cuaron; cu Clive Owen, Julianne Moore, Michael Caine, Oana Pellea; premiera romaneasca: 27.10.2006, la Festivalul Filmului Britanic; distribuit de Ro Image 2000
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
