Melancolii, un gol invizibil si iar melancolii
Zapada pe arbori si acoperise ii da lui Filip o melancolie iremediabila. Sta in liftul lui si priveste in curtea doctorului Muica. Doctorul incarca albume in masina nepotului sau si se pregateste sa le aduca in Virajului.
Acum cateva zile a venit cu tamplarul si si-a instalat rafturile de biblioteca. In curand, camera de arta va prinde viata. Filip se bucura dar melancolia il face placid. Priveste broderiile albe ale arborilor si-si zice ca nu mai e nimic de facut. Zapada face totul. Zapada scoate din orice fleac un graffiti de mana intai. Tot ce vede el in jur e mai autentic decat orice camera de arta.
Sa fii invidios pe zapada, ce idee! Noroc ca nu-l tine mult derapajul asta melancolic. Asa e, imediat ce zapada dispare, si invidia lui Filip se volatilizeaza de parca n-ar fi existat niciodata. Nu poti fi invidios in contumacie. Zapada trebuie sa fie prezenta ca sa-ti starneasca astfel de sentimente.
Mai are si un alt motiv sa nu fie in apele lui. Amalia are iar neplaceri la serviciu. Directoarea si doctorul parca s-au vorbit. Ii tot cauta nod in papura. Ii repartizeaza pensionarii cei mai ofiliti si-apoi asteapta de la Amalia ca, prin cateva injectii, sa-i vindece de batranete si de boli incurabile. Si fac asta cu atata perfidie, cu zambetul pe buze si cu adresa de taiere de la prima in buzunar.
Si pe tema nea Coaja, cate nu-i mai reproseaza...
Cu toate ca, in ceea ce priveste groapa, doamna directoare ia acum bani frumusei pe ea. Fiindca a inchiriat-o unui tacnit care a deschis acolo crescatorie de melci. Unu'' Ion Ilina, de care-au scris ziarele, cum ca
s-a dus la NASA sa-i convinga pe-aia sa trimita o colonie de melci in Cosmos. Isi zice melcolog de renume mondial si zambeste cu gura pana la urechi.
Dac-ar sti nea Coaja ce intorsatura a luat groapa lui, i-ar reveni pe loc memoria si cuvintele, ar incepe sa tipe si i-ar beli el pe venetici.
Pai cu groapa asta fosta trapezista castiga mai bine decat cu circul Krately. Ca a incheiat contractul de inchiriere in functie de volumul gropii, si cum acesta creste mereu, profitul ei e tot mai mare.
E drept ca putoarea de melci e si ea tot mai mare. Melcii au o putoare complexa. Dupa cum bate vantul ori arde Soarele, distingi in ea efluvii de sudoare, urina de cotoi, sudura electrica, gaz, turba, fecale, mlastina, carne putreda, oua clocite, branza ranceda, sconcsi jupuiti. Dar miile de EURO au un parfum tot atat de subtil si astupa orice miros.
Lui Filip ii e si frica sa se gandeasca la toate aceste schimbari vertiginoase care-l impresoara. Are impresia ca groapa nu actioneaza numai acolo, pe dealul Zugravului, ci niste afluenti ai ei ajung pana aici pe strada Virajului. Resimte ceva ca un gol invizibil care propulseaza lent fapte si intamplari si-i aduce in preajma personaje pe care nu stie de unde sa le ia. Poate ca cele doua luni amniotice brutal eliminate isi iau acum revansa, isi zice baiatul. Isi traiesc o viata a lor, complet separata de aceea a mea.
Ganduri fara noima, totusi gandite de cineva. Gandite de restul de sapte luni amniotice, care-au devenit acum aproape nouasprezece ani pamanteni. Uite cat de repede putem uita... Uite cat de intens putem muri pentru noi insine...
Zgomotul portii trantite si Filip il zareste pe postas cum se-ndeparteaza. Coboara in curte si deschide cutia de scrisori. Un plic mare, cu stampila de Suedia, pe care se afla desenata o palma albastra.
Recunoaste scrisul imens si labartat al lui Alex Dohi. E sigur ca inauntru se afla desene facute din picaturi de apa.
Prietenul lui Filip locuieste la Stockholm pe strada Marii numarul cinci, dar prefera in locul adresei sa deseneze o palma albastra. A avut destule probleme cu posta, care nu vrea sa-i primeasca plicul fara adresa expeditorului. Asta-i adresa mea, raspunde Dohi si arata cu degetul palma albastra. Aveti pretentia sa-i desenez si valuri? E luat de insolent si apostrofat. Asa ca schimba tactica: isi cantareste plicul la automat, care-i livreaza si timbrul corespunzator greutatii. Automatul nu vede palma albastra. Automatului nu-i pasa daca ea inlocuieste sau nu cifra cinci. Automatul e mai discret decat omul. Automatul postal e cel mai bun prieten al lui Alex Dohi.
Alex Dohi scrie poezii, prepara arome, picteaza pe funduri de sertare vechi si bombaneste melodii inventate de el: bruumm-briimmbrimm-bruumm-brumburuumm-bramm. Imagineaza o expozitie in care toate aceste componente sa fie reunite intr-un mod savant si aleatoriu. In plus, vizitatorii sunt stimulati sa intervina. Deasupra fiecarui tablou-sertar e instalat un mic casetofon ce are imprimata pe-o banda bombaneala pe care autorul i-a dedicat-o. Imediat sub tablou se afla un poem, respectiv o pagina extrasa din "Cartea aromelor". Pagina este imbibata cu aroma care i-a inspirat poetului poezia respectiva. In timp ce admiri tabloul, poti da drumul bombanelii. O poti opri cand vrei. Daca admiri doua tablouri alaturate, poti da drumul la doua bombaneli. In fine, daca vrei sa ramai singur, doar cu poemul si cu aroma, tragi o cortina albastra peste tablou, opresti bombaneala si aspiri tacerea celor doua esente eterate:
Itinerarii
printr-un cer de feldspat in
ochii cersetorului -
depunerea mea de monede
alunga porumbeii
(apa cu care se uda trotuarele vara ar trebui sa miroasa asa)
O, Alex Dohi, in palma ta albastra tu ai toata marea ce exista pe lume! gandeste Filip devenind iar melancolic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
