ROMAN (CU UN) POLITIST
Episodul 4
Imi iau o saptamana libera. Nu stiu ce e-n capul meu. Am un plan, dar sunt sigur c-o sa-l schimb la fata locului.
Urmaresc de la distanta ferma. Autobuzul ii duce pe muncitori la 6 dimineata si ii aduce inapoi in oras la 7 sau 8 seara. Nu autobuzul trebuie sa-l urmaresc. Mai multe masini fitoase intra si ies pe portile fermei. Raman mai tot timpul in curte, aliniate. Director, supraveghetori, bodigarzi, desigur.
Mai vine una cu geamuri fumurii, sta o ora si pleaca.
Se intoarce peste doua zile. Prin urmare ocupantul sau ocupantii sai nu lucreaza in hale, nu supravegheaza, nu-si fac veacul aici. Vin sa aduca sau sa ia ceva, ori si una, si alta.
Dupa o ora, pleaca. O urmaresc. Cand iese la drumul principal, nu intoarce spre oras, se indreapta spre Bucuresti. Am benzina destula, oriunde o fi sa se duca. Raman mult in spate, nu vreau sa dau de banuit. Sper sa n-o pierd. Norocul meu e ca merge linistit, nu-i e pofta de curse. Sau se fereste sa fie oprit de politie.
La al doilea aeroport vireaza stanga si intra in parcare. Ies doi barbati cu o geanta-diplomat, trec dincolo de usile intrarii. Nu stiu ce sa fac. Sa anunt pe cineva? Pe cine? Ce sa le spun? Ca am urmarit doi barbati care pot fi suspecti pentru ca au o geanta-diplomat si s-au pierdut printre pasageri? Suspecti de ce, nene? Ca in geanta ascund ceva? Or sa-mi rada-n nas. Cum sa opresti omu' doar pentru ca tu banuiesti c-ar duce-n geanta cine stie ce? Te taraste-n tribunale de-ti merg fulgii! Sa ma duc dupa ei? Si daca-i vad, ce fac mai departe? N-am ordin sa-i retin, nici macar sa-i perchezitionez. N-am nici arma la mine.
Cand dau sa deschid portiera, cei doi barbati ies pe usile aeroportului. Ii vad din fata. Inalti, bine croiti, siguri pe ei, multumiti ca si-au facut bine treaba, in costume cu cravata, cu ochelari negri de soare. Nu mai au geanta-diplomat. Sunt convins ca nu s-au simtit urmariti, nu mai arunca priviri in jur, cum au facut la sosire, putin le pasa de lume, urca in automobilul lor cu geamuri fumurii si pleaca inapoi. Raman o vreme, pornesc si eu.
Pe drum nu-i mai vad. Nici in curtea fermei nu sunt. Doar masinile fitoase si autobuzul.
*
Stau la sfat cu seful. Nu stie nimic mai mult decat mine, dar banuieste mai multe. Nici nu cred ca-mi spune tot ce banuieste. Face scenarii. Mereu i-a placut sa faca scenarii. Si-i cam ies. D-asta a ajuns sef.
E convins ca aia doi au dus pietrele pretioase la avion. Sau cuiva care le-a urcat in avion. Pana sa-i povestesc eu, diamantele vor fi ajuns pe masa unui dealer din Occident. Prinde orbu', scoate-i ochii. Nimeni nu stie nimic, nici cate au fost, nici cat valorau. Nici macar ca au fost.
Are relatii sus-puse, n-o sa mi le dezvaluie mie, are colegi si prieteni la care sa intrebe cand are o nelamurire. A aflat ca n-a fost de fata la aeroport nici un vames din partea Garzii Financiare sau de la Fraude, nimeni nu stie de vreun transport de diamante. Ce cantarire, ce taxe? Cine a trecut, daca a trecut pietre peste granita, a bagat toti banii-n buzunar. Cam multi, trebuie ca are buzunarele umflate binisor. I s-a spus ca transporturile de diamante se fac o data pe luna, de obicei la sfarsitul ei, cu multe documente semnate in enspe exemplare, e mare tevatura, sa nu se incalce normele. Mai e pana la sfarsitul lunii. Ce transporturi ilegale viseaza? A aruncat doar o vorba, le-a zis, dand inapoi, nu era sa-mi strice treaba cand nici nu incepuse ca lumea.
Din descrierea mea, nu-i recunoaste pe cei doi. Are o memorie brici, iti spune cine-i faptasul dintr-o privire, au trecut prea multi prin fata lui. E ca o masinarie. Daca nu-i cunoaste, se poate sa fie interlopi noi sau unii care sa nu fi iesit pana acuma in fata. E prea putin sa-si faca o parere. Stabilim sa-mi vad in continuare de panda si sa tinem legatura. Iau cu mine binoclul. Nu cred ca am nevoie si de pistol, dar il iau, parca ma simt mai sigur pe mine.
Urmaresc din nou autobuzul si masinile fitoase. Fix la doua zile apare automobilul cu geamuri fumurii. Nu intoarce spre oras, se indreapta spre Bucuresti si eu dupa el, tot la distanta mare. Intra la aeroport, aceiasi barbati cu ochelari negri coboara si arunca priviri sigure imprejur, unul tine in mana o geanta-diplomat, dispar impreuna cu calatorii grabiti dincolo de usile grele, se intorc dupa un sfert de ora si pornesc spre orasul nostru. Nu-i mai urmaresc. Stiu unde se duc.
Seful afla repede ce-l intreb: ce curse asigurau avioanele alea care ma asurzisera, de cate ori pe saptamana, la ce ore. Geanta-diplomat putea fi in oricare dintre ele. Nu cred ca ar fi lasat-o in aeroport pentru mai tarziu, e bine sa te feresti de vreo sifonare. Cel putin asa as face daca as fi interlop destept. Nu sunt interlop. Iar p-aia nu i-a prins nimeni de ani buni, inseamna ca au un cap destept.
- Nu esti nici interlop, nici prost, Greucene, imi zice seful.
Coace un plan in care sa-i arat de ce sunt in stare.
- De data asta il iei cu tine pe Vasile.
- E de-ncredere? intreb ca prostul.
- Ai face bine sa nu ma superi cu tampenii.
*
M-am asezat la panda, cu Vasile in dreapta mea. Stiam ca e un tip tacut, dar nu-mi inchipuiam ca n-o sa-mi puna macar o intrebare! M-am gandit ca i-o fi spus seful cat trebuia sa stie si pe el nu-l interesa mai mult. N-avea rost sa-l mai aiuresc si eu. L-am intrebat doar daca stie ce are de facut.
- E-n regula, Greucene.
N-am zis nimic, mi-am vazut de panda. Pentru mine nu era nimic in regula.
Cand a iesit pe poarta fermei automobilul cu geamuri fumurii, l-am sunat pe sef.
- Faci exact cum ne-am inteles, daca nu vrei sa-i scapi, mi-a ordonat.
- Am inteles, sa traiti!
Nu prea stiam cum o sa curga planul, dar altul mai breaz n-aveam.
In padurea de la Tancabesti, am vazut venind cu viteza din sens opus o masina a politiei. A semnalizat de doua ori cu farurile si s-a intors brusc, luandu-se dupa noi, cum fusese intelegerea. M-am apropiat de automobilul cu geamurile fumurii si l-am lovit usor in spate. A reactionat cum ma asteptam, a tras pe dreapta, cu mine in spatele lui, convins ca sunt un ageamiu care habar n-are sa sofeze si pe care e bine sa-l invete minte si sa-l puna sa plateasca, fie si cu riscul de a ajunge in ultima clipa la aeroport. Seful intuise bine, gangsterului nu-i place sa-i sifonezi fata.
Unul dintre zdrahoni a iesit furios si s-a indreptat spre mine gata sa ma lipeasca de asfalt. Nu-si daduse jos ochelarii negri, sa-i vad si eu ochii. Masina politiei ramasese mult in spate.
Nici nu iesisem din harbul meu si Vasile era langa zdrahon.
- Care-i treaba? l-a intrebat.
- Vezi-ti d-ale tale, baiete, sa nu te fac si pe tine muci, ca p-asta de mi-a zdrelit masina, spuse zdrahonul cu o voce de opera.
N-am apucat sa vad cum i-a ars Vasile un pumn in plex de l-a indoit, ma pregateam sa ies si eu din harb. Pana sa se dezmeticeasca, Vasile ii invartise mainile zdrahonului, cat era de mare, si-i lega tacticos catusele.
- Acuma poti sa ma faci muci, il auzeam zicandu-i.
Eram deja langa portiera cu geamuri fumurii, atent la celalalt barbat, care se strecurase la volan si era gata s-o stearga.
- Ne-ne-ne! i-am zis, opintindu-ma sa-l scot din masina.
Si-a scos ochelarii de soare si i-am vazut ochii verzi rai. Il apucasem bine de guler si cravata, daca demara asa, risca sa se spanzure. A iesit din masina.
- Ce vreti?
- Geanta, i-am spus. Diamantele.
- Visezi, a zis. Ce diamante?
- Visez, da-mi dai geanta.
- Esti de-ai lui Manolache? Ti-ai sapat mormantul.
Nu stiam cine-i Manolache, probabil vreunul dintre interlopi, rival de-al lor, nu le stiu numele tuturor. Chestia cu mormantul m-a dat gata, le-am invatat limbajul.
- Lasa gura si scoate valiza.
- Cat vrei? Ma grabesc.
Intr-o clipa schimba foaia, era dispus sa negocieze. L-am aruncat in ceata:
- Tot, i-am zis.
- Poate-mi lasi si mie ceva, a mormait.
Am crezut ca se-nmoaie. Gresit! Se aplecase dupa geanta-diplomat cu alte ganduri. O clipa de neatentie am avut si m-am trezit cu un cap in gura. Cred ca mi-a spart nasul, mi se intunecasera ochii, imi venea sa urlu de durere, am simtit cum imi curge sangele pe barbie. Pana sa ma dezmeticesc, o luase la sanatoasa spre padure, cu geanta in mana. Nu stiu ce-a fost in mintea lui, era mai simplu sa intre in masina si sa plece in tromba. Chiar daca-i luasem cheile. Mi le putea smulge.
M-am scuturat ca de-o panza de paianjen, tocmai cand il auzeam pe Vasile:
- E-n regula? Sau sa vin si io?
- Stai acolo, ma descurc, i-am strigat.
Am luat-o pe urmele gentii-diplomat. Unde credea ca se duce? Nu m-am grabit. Cum sa scape in padure? Contopist-contopist, dar facusem antrenamente destule, nu mi-a fost greu sa-l ajung din urma. Alergase spre marginea padurii, unde printre copaci se intrezarea un casoi cat toate zilele, cu gard inalt verde. Era de-a lor, daca fugise intr-acolo, cum dracu' se nimerise in calea noastra nu-ntelegeam, parca intrasem in romanele politiste proaste. Trebuia sa ma duca mintea ca-mi va fi si mai greu sa pun mana pe el daca-i sar altii in ajutor. Am bagat carbuni si l-am prins aproape de gard. Eram furios. Ma durea nasul, aproape il scapasem pe individ si planul intocmit cu sefu' se dusese de rapa. O sa ma faca incapabil. L-am lovit cu putere. A scapat geanta, dar a scos un pistol. Atat i-a trebuit. Nu-mi place defel sa ma ameninte cineva cu pistolul. Cu o lovitura de picior aplicata cu putere la cap, dupa ce-am facut o pirueta, l-am trimis in lumea dreptilor, inainte sa apuce sa traga. Ca la carte. Sau a tras, nu stiu, pentru ca o impuscatura am auzit, exact cand de pe poarta verde ieseau cativa gealati. Nu-i vedeam prea bine. Mi se impaienjeneau ochii. Nu-ntelegeam cum sangele care-mi curge din nas ma face sa nu vad. Padurea asta era vrajita. Am mai apucat sa insfac geanta diplomat si am cazut. In cadere am vazut ca politistii in uniforma apareau si ei, patru la numar. Speram sa nu fie vis.
Din volumul in pregatire la Editura Cartea Romaneasca
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
