Ziarul de Duminică

Icoane pictate pe suflet (I)

Icoane pictate pe suflet (I)
26.10.2007, 20:38 87

Un spatiu sanctificat temporar, timp de o luna (10 octombrie-10 noiembrie), a fost deschis intr-una din vechile cuhnii ale Palatului Cotroceni si este innobilat de tema iconografiei, abordata intr-o maniera inedita*.

Expozitia isi propune sa "povesteasca" istoria icoanei si exprimarea ei din vremea Bizantului pana in contemporaneitate. Pe un drum insa bine definit, cel care porneste din Kiev si, strabatand Ucraina, ajunge in Polonia, teritoriu de interferenta a culturii crestine rasaritene cu cea apuseana. Si argumenteaza aceasta naratiune cu mozaicuri de la Sf. Sofia kieveana sau fresce originale de la Lavra Pecerska din Kiev, precum si cu icoane ale scolii din Volinia, cu influente grecesti foarte puternice ori cu bijuterii iesite din atelierele din Galitia sau din mainile iconarilor ruteni.
Pe acest drum presarat cu Arhetipuri s-a nascut creatia lui Jerzy Nowosielski (n. 1923, Cracovia, dar ale carui radacini rutene explica multe!), unul dintre uriasii artisti ai icoanei si policromiei religioase. Adaugam: functionale. Pentru ca lucrarile sale se implinesc perfect in interiorul bisericii din Wesola, langa Varsovia, drept cea mai complexa realizare a artistului. Dincolo de hotararea curajoasa de a invita un creator ortodox ca sa picteze un locas catolic - si pe care Nowosielski a onorat-o cu asupra de masura a maiestriei - este de observat ca acolo s-a nascut opera completa (si de ce nu, demiurgica) a celui care a devenit patriarhul artelor plastice poloneze. Fiindca a atins performanta de a inalta interiorul micut al unei biserici parohiale la rangul de catedrala.
Asezarea impreuna, in expozitia de la Palatul Cotroceni, a unui tezaur iconografic stravechi, de o valoare inestimabila, de pilda, a frescelor kievene originale, desprinse de pe peretii Bisericii Mantuitorului din Berestov (aparute in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, dar stilistic apropiate de frescele din Catedrala Sf. Sofia, realizate in secolele al XII-lea, al XIII-lea si al XIV-lea) cu cele 35 de piese policromice aduse de la Wesola, purtand semnatura inconfundabila a lui Jerzy Nowosielski, provoaca un puternic impact.
In numar de 85, Arhetipurile (icoane, iconostase, tripticuri, fragmente de catapetesme, mandilioane etc.) sustin douasprezece teme iconografice. Parca aidoma chipului fiecarui personaj din Cina cea de taina. De la Acheiropoietos si Crucificare, Coborarea la Iad si Schimbarea la fata, pana la Nasterea Maicii Domnului, Botezul in Iordan sau figurile Arhanghelului Mihail, a Sfantului Nicolae si a Sfintei Parascheva, ori ipostazele Maicii Domnului (Hodeghetria, Eleusa, Platytera, Oranta), piesele de arheologie imagistica crestina intra intr-un soi de rezonanta calda cu ochiul si sensibilitatea vizitatorului.
El simte, de cum coboara pe treptele de lemn ale cuhniei, ca a intrat intr-un spatiu securizat, urmare a unei oculte pulsiuni prosopoforice. Care il "preiau" imediat, inducandu-i starea de gratie. Aceasta, paradoxal, se pogoara nu atat din hieratismul solemn al imaginilor de pe peretii reci de caramida, cat din extraordinar de bine dozatul amestec al celor doua realitati. Una liturgica, cealalta moderna. Parca te afli intr-o biserica veche din Galitia si, in acelasi timp, in fata unui de Chirico crucificat pe umarul lui Modigliani.
*) Icoanele lui Jerzy Nowosielski si Arhetipuri - Muzeul National Cotroceni

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO