In asteptare (II)

Inca de la inceputurile sale, acum 18 ani, FNT a avut ca selectioneri(i) si/sau director(i) artistic(i) - cu o unica sincopa, datorata unei crize de personalitate ministeriala - exclusiv oameni care activau in campul criticii de teatru. Motivele sunt evidente: prin insasi profesiunea sa "curenta", criticul vede spectacole si produce, explicit sau implicit, ierarhizari valorice ale acestora. Prin urmare, el devine un soi de oracol in domeniu, fiind apt (in principiu, desigur) sa aprecieze care ar fi liniile de forta, intr-un moment sau altul, in arta scenei si, mai cu seama, care ar fi directiile de urmat; nu in ultimul rand, ca spectator cu experienta, criticul poate aprecia, se presupune, si incotro se indreapta interesul publicului, ce asteptari are acest public, dar si cam ce fel de hrana spirituala ar fi bine sa i se administreze pentru a i se stimula apetitul pentru calitate autentica, fie ea, calitatea, ambalata atragator, "comercial", ori, dimpotriva, aparent anodin. In chip de selectioner, criticului ii trebuie hotarare si curaj, dar ii trebuie, inainte de orice, un gust sigur si, totodata, suplu.

Selectia FNT 2008 a fost asigurata de Cristina Modreanu, tanar ziarist foarte combativ si cronicar aflat in plina afirmare, avand la activ cateva carti despre teatru (una, lansata chiar in festival), dar si o anumita experienta de programator, cum se zice in Vest, pentru reuniuni precum Festivalul Comediei Romanesti (in echipa) sau Festivalul de Dramaturgie Romaneasca de la Timisoara (ca selectioner unic). Dupa incheierea mandatului de trei ani al precedentului director artistic al FNT, criticul Marina Constantinescu, randul la conducerea marelui eveniment bucurestean i-a venit aproape automat. (Deschid aici o paranteza retoric-interogativa. De ce e obligatoriu ca numirea conducatorului unei manifestari artistice sa urmeze tipicul instituit in politica? Personal, am avut o serie de obiectii la directoratul - artistic - al Marinei Constantinescu, dar, din moment ce acesta a dat satisfactii depline, pare-se, atat ordonatorilor de credit, adica Ministerului Culturii si Primariei Municipiului Bucuresti, cat si organizatorului, adica Uniunea Teatrala din Romania, nu era logic sa fie continuat? De ce trebuie sa pornim, iar si iar, de la zero, uitand, neglijand sau facand abstractie de competentele demonstrate de cineva intr-o demnitate publica? Fiindca de ce nu devine FNT institutie autonoma renunt sa ma mai intreb.) Avand in vedere precedentele sale "prestatii", o buna cunoastere a "pietei" interne de spectacole trecea, fireste, drept axioma.

Or, exact sub acest aspect Festivalul National de Teatru a trezit nedumeriri, nemultumiri si indignari. Pentru ca o selectie nationala din care lipseste cel mai bun spectacol realizat in Romania in intervalul supus "conspectarii" - Unchiul Vanea de Cehov, in regia lui Andrei Serban, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (excelenta certificata atat de cele trei premii UNITER 2007 pentru, tocmai, Cel mai bun spectacol, Cel mai bun regizor si Cel mai bun actor in rol principal, cat si de clasamentul intocmit asta-vara de critici chiar in Ziarul de Duminica) - este o selectie care se autosubmineaza, indiferent de ratiunile unei atare omisiuni. (Prezenta spectacolului la Bucuresti, in cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, chiar in preziua deschiderii FNT, a facut si mai evidenta aceasta eroare strategica de proportii, inexplicabila si inadmisibila.) Daca aceasta ar fi fost singura absenta nemotivata de pe afisul festivalului, posibilitatea unei gafe, oricat de nefericite, putea fi, desigur, acceptata pe post de scuza; iata, insa, ca alaturi de Unchiul Vanea s-au pomenit in "salonul refuzatelor" productii de tinuta estetica superioara precum Masura pentru masura de Shakespeare, regizat, la Teatrul National din Craiova, de Silviu Purcarete (faptul ca spectacolul s-a mai jucat la Bucuresti, asta-primavara, in cadrul Festivalului International Shakespeare, nu are nimic a face, in speta), sau Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, regizat, la Teatrul "Tamasi Aron" din Sfantu Gheorghe, de Laszlo Bocsardi (nu spun nimic despre Don Juan de Moliere, semnat tot de el la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiesti, deoarece, ca traducator al piesei, pot fi suspectata de partialitate; mentionez, totusi, ca Bocs‡rdi a fost nominalizat, cu aceasta montare, la premiul UNITER pentru Cel mai bun regizor al anului 2007). Plasand, prin trecere cu vederea, in aceeasi categorie - spectacole nedemne sa fie invitate la Festivalul National de Teatru -, creatii scenice macar interesante si apartinand unor artisti si trupe macar meritorii..., directorul artistic al FNT si-a asumat o raspundere, as zice, neintelept de grava.

Cu atat mai mult cu cat, sub raport calitativ, ponderea reuniunii s-a deplasat net spre componenta ei internationala. Deschidere operata, cu titlu experimental, la anterioarele editii, aceasta mondializare a unui festival desemnat de insusi numele sau drept eminamente bastinas corespunde, fara indoiala, nu doar unei tendinte generale a lumii de azi, ci si unei necesitati reale a teatrului romanesc de a se racorda la peisajul scenic global. Dar... Est modus in rebus, spuneau latinii; tonul face muzica, zic, in aceeasi idee, urmasii lor... Imaginile din teatrul lumii suplinesc, deocamdata, comentariul care va urma.