Inscrisa, ca si Politicele lui Patapievici din 1996, in constelatia Schimbarii la fata a Romaniei, noua carte de publicistica a lui Andrei Plesu* - stralucitoare ca verdict, necrutatoare in "lichidari", devastatoare ca perspective - ridica acelasi semn final de intrebare care a harponat si cartile lui Cioran cale de jumatate de secol: cum se mai poate trai dupa atata exasperare si constatare a mizeriei, condamnarii si inutilitatii generale?
Cum se mai poate gandi si la ce bun supravietuirea, odata postulate nonsensul fundamental si deriva totala? Cum sa supravietuiesti marasmului si la ce bun meditatia asupra grotescului nimicitor, a nimicului pustietor de sperante, a promiscuitatii macerante, care ne ucide cu stupida, sadica lentoare? Cum, oare, sa te mai livrezi ispitelor culturale si apetitului metafizic, cum sa mai frecventezi hedonismul ca "viziune despre lume si viata", odata ce ai ajuns (pe buna dreptate) la concluzii precum acestea: "ne vom ticalosi galopant, in ideea ca trebuie incurajate toapa, demagogul populist, derbedeul"; "In Romania se vorbeste mult. Emisia sonora compacta mascheaza un enorm vid de sens. Duhul colectiv al poncifului, flasneta repetitiva, impersonala, a unei comunitati fara chip"; "o puzderie de impostori zelosi ne intoxica zi de zi cu prezumtia, mediocritatea si volubilitatea lor inculta"; "istoria politica a intelectualitatii romanesti dupa al doilea razboi mondial este istoria unui esec"!
Cum sa mai rezisti - si inca ludic, elegant, diplomatic si tonic - odata ce te simti aneantizat de "solidaritatea constiintei proaste", de "nesimtirea victorioasa", de faptul ca "oamenii premierului alcatuiesc o antologie a incalificabilului, o galerie de portrete halucinante, dinaintea carora bunul-gust intra in coma", sufocat de puzderia de "mici dihanii nostalgice" in care s-a pulverizat si reintrupat Ceausescu? In fine, "gazetarii prestigiosi ai momentului (1997, n.n.) au un aer comun, un vag patos utecist, o abia retinuta fervoare demascatoare, un anumit sentimentalism populist, exprimat frust, tovaraseste", in vreme ce noi "traim sub fatalitatea formelor fara fond, suntem in etapa drastica a cosnitei stravezii, a strazii surpate, a closetului sordid si ni se atrage atentia ca nu acordam destula consideratiune homosexualilor si propagandei anti-tabagice"! "Suntem, deci, tot in momentul Carol I. Dar fara Carol I, fara Bratieni, fara Titu Maioescu. Cine-i de vina?"
In fine, scrutarea masochismului. "Ma intreb in fiecare noapte de ce pierd atata vreme privind talk-show-urile diferitelor posturi de televiziune (...) e o placere echivoca, de tipul scarpinatului: demareaza agreabil, dar sfarseste cu zgarieturi sangerande. Ma uit cu o pasiune de colectionar balzacian. E plin de nesimtiti, de limbuti obraznici, de impostori veseli. Dar ma uit si decerebrat, stupid, incasand pasiv toate nemerniciile. Pentru ca nu-mi vine sa cred ce vad. Ma uit pentru ca sunt si eu roman, mai mult sau mai putin onest, pentru ca, vrand nevrand, fac parte din spectacol".
Cum de nu va sinucideti, atunci? a fost intrebat toata viata Cioran, odata ce ati atins culmile disperarii si ati exfoliat nimicnicia totala? Ei bine, ca si in cazul lui Cioran, si in fata acestei noi "schimbari la fata a Romaniei" este nevoie de alta pozitionare: nu cu autorul avem a ne razboi, ci cu subiectul luptei ca atare. Nu cu Plesu, ci cu Romania. Nu sinuciderea sau autoexilarea autorului sunt de presupus, de indemnat, de asumat ori de asteptat, ci chiar schimbarea la fata (si la suflet, si la umblet) a Romaniei!
E deprimant sa constati, polemizeaza Plesu la p. 264, ca "an mintea unui academician dragostea de tara se reduce la a o vorbi de bine. O asemenea mentalitate ii va impinge la rampa pe toti lingaii si va culpabiliza orice efort de luciditate". Asta fiindca "suntem inconjurati, pana la indigestie, de nerusinati si derbedei. Ineducabili. Brutali. Impenitenti. Daca romanii vor sa-si impuna punctul de vedere, atunci sa faca bine sa recurga la profesionistii cuviinciosi, capabili sa dialogheze si sa convinga fara amenintari si fara ragete. Ideea ca victoria nu se obtine decat cu bata, ca numai prostii sunt fini si calmi, e perdanta si, tocmai de aceea, periculoasa. Nu e suficient sa ai dreptate. Trebuie sa stii sa ai dreptate".
Inenarabile, de un farmec nebun, adevarate piese de colectie sunt, in ordinea sumarului, Ce avem de spus, Boborul, Trenul 1642 (plus Detalii europene), Probleme de ambalaj, O disputa confuza, dar mai ales Dificultati ale integrarii culinare, Geopolitica si sprit. Desi rabelaisiene, falstaffiene la natura, ele sunt lucrate in filigran, cu savori de alchimist, pe cat de cumplite sunt cele patru executii fara drept de apel: Adrian Paunescu, Ion Cristoiu, Aurelian Bondrea, George Pruteanu. Cat despre paginile dedicate dialogului Est-Vest, socialism-capitalism etc., nu unilateral, ci mutual folositor, Nostalgie si speranta, Din polul plus, Supravietuire versus integrare alcatuiesc un excelent manual de intelegere reciproca. "Suntem in zorii unui nou nationalism: nationalismul european". Ramanem inchisi... in deschidere. "Ne miscam neincetat intre sublimitati si scarbe".
*) Andrei Plesu, Obscenitatea publica, Editura Humanitas, 311 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
