La 25 aprilie 2005, se implinesc 120 de ani de la actul oficial de recunoastere, de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, declarata in acelasi an, la 4 febuarie. Tomosul de recunoastere a fost trimis atunci de catre Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea.
Biserica Ortodoxa Romana devenea independenta de orice autoritate bisericeasca straina in tot ceea ce privea organizarea si disciplina. I-a fost mai simplu apoi sa se dezvolte ca o biserica puternica si dinamica, a doua ca marime si pondere intre bisericile ortodoxe surori. In cateva decenii, autoritatea si prestigiul au impus ridicarea ei la treapta de Patriarhie, act implinit la 4 februarie 1925. La 4 mai 1925, s-au aprobat Legea organica si Statutul Bisericii Ortodoxe Romane, prin care se uniformiza organizarea ei unitara. Anul acesta, prin urmare, se aniverseaza doua evenimente de o extrema importanta, care au modelat chipul si destinul Bisericii Ortodoxe Romane. Manifestarile organizate pot indemna la o regandire a raporturilor Bisericii cu societatea si la apropierea ei de modernitate.
Statutul Bisericii in cei 120 de ani amintiti a fost obtinut si prin acceptarea unei pozitii de subordonare fata de stat si a unor ingerinte in formele ei de organizare, elemente care nu mai pot fi modificate. Dar se poate actiona in alte directii. Trecuta prin transformari si oprimare de catre regimul comunist, Biserica Ortodoxa pare sa-si fi recapatat in ultimul deceniu capacitatea de a atrage la sanul ei generatiile noi. Dupa 1989, Biserica si-a reluat activitatea de asistenta religioasa in armata, penitenciare, spitale, asezaminte filantropice, a infiintat o seama de asezaminte pentru sprijinirea celor nevoiasi, a orfanilor, a varstnicilor neputinciosi, a persoanelor cu handicap. Biserica incearca sa se adapteze lumii contemporane si sa regandeasca raportul religie-modernitate. Dar modernizarea e un subiect delicat si nu se poate face oricum. Exista, pe de o parte, taine ce nu pot fi scoase din biserica, pentru ca isi pierd frumusetea si misterul si ajung sa se invecineze cu kitsch-ul. Pe de alta parte, intr-o societate profund laicizata si ireversibil secularizata, Biserica noastra, insistent socotita a fi mai degraba una nationalista decat nationala, e obligata sa-si regandeasca si propriul rol, sa-si analizeze trecutul, indeosebi cel recent. Si mai ales sa nu se iluzioneze cu victorii marunte si de suprafata. Daca omul de astazi simte ca nu mai are timp pentru religie, nu va fi adus alaturi de biserica doar prin nevoia mantuirii. Problema, cred, sta mai degraba in incapacitatea de a gasi - deocamdata - un sens religios modernitatii. Poate fi insa un sprijin faptul ca, fie si fara insistenta implicare a Bisericii, increderea romanilor in Biserica ramane coplesitoare, aparent fara motiv. De aici ar trebui pornit.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
