Nutresc o curiozitate usor tragica fata de proxima "solutionare" a problemei Kosovo. Troica diplomatica, formata din SUA, UE si Rusia, incearca sa mentina Belgradul si Pristina la masa negocierilor. Termen final: 10 decembrie 2007.
Din pacate, lucrurile nu par sa se aranjeze pe o linie rationala, pentru ca acolo unde razboiul si ura interetnica si-au sapat memoria, ratiunea nu mai joaca nici un rol. S-ar spune ca dezmembrarea Iugoslaviei titoiste se apropie de ultimul act.
La finele primului razboi mondial, acest set de nationalitati slave parea fericit sa scape de sub cupa imperiala a Habsburgilor si gata sa-si asume un destin propriu. Dupa mai putin de un secol, odata cu sfarsitul razboiului rece, demonul nationalismului i-a aruncat pe fostii federati intr-o deriva centrifugala, sangeroasa si aparent implacabila. Acum, Serbia da semne de resemnare, in vreme ce albanezii din Kosovo - nevrozati de indoielnica protectie a trupelor straine - se pregatesc sa fondeze un mic stat cu destin incert. Sarbii vor avea alegeri, iar perspectiva secesiunii kosovare loveste tabara, oricum fragila, a democratilor proeuropeni. De partea cealalta, se fac guverne si se schiteaza institutii. Neplacuta este, in context, indiferenta deghizata in precipitare. Troica nu are o formula acceptabila de ambele parti, dar nu poate recunoaste acest minus. Prin urmare, se forteaza nota. Albanezii simt ca a sosit momentul lor istoric. Presimt, totodata, ca SUA si puterile europene sunt dispuse sa le recunoasca independenta, chiar daca ea ar fi proclamata unilateral, in dispretul regulilor de drept international. Prin urmare, "negocierile" si-au volatilizat continutul juridic. Oferta Belgradului (o larga autonomie, in stilul raportului dintre Paris si "teritoriile de peste mari") nu e, de fapt, luata in nici un calcul. Probabil ca, pe la Craciun, harta lumii se va completa cu un nou stat. Nu e clar daca noua entitate se va dovedi sau nu viabila. Este clar in schimb ca ONU va mai primi, astfel, o palma, tot asa cum extremistii sarbi vor primi o masiva gura de oxigen ideologic, pe care nu se vor jena sa o utilizeze.
Uniunea Europeana stie ca o asemenea evolutie risca destabilizarea regiunii. Stie si ca Rusia va castiga din eventuala diviziune a statelor-membre. Stie, in fine, ca alte secesionisme - actualmente inhibate sub crusta diferitelor conflicte inghetate din spatiul postsovietic - s-ar putea dezlantui militant. Si totusi, nimeni nu vrea sa "supere" Pristina, copilul favorit al unui NATO care nu se poate contrazice fara sa-si distruga, retroactiv, credibilitatea morala.
Poate ca vom evita dezastrul daca executivul comunitar va reusi sa livreze un calendar de integrare, la pachet, pentru cele doua parti aflate in conflict. Altminteri, greseala facuta in cazul Ciprului - cand Uniunea Europeana a importat literalmente un conflict nerezolvat - se va repeta, sub culorile vechiului balcanism violent si impredictibil. Necazul e ca mandria popoarelor nu poate fi satisfacuta doar cu bani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
