Mâna subţire la încheietură ca un vreasc. Degetele alungite deparcă nu se mai terminau. La unghiile groase, buricele camingiuţele de tenis - îngălbenite de tutun. Mâna dreaptă. O aşezăpe masa de lemn din tindă. În colţul de sus, printre pânze groasede păianjen, radioul. Cheţa Vasile din Desiştea îşi spuse că fărănevastă vreme de zeci de ani se gândea nopţile că nu va putea trăi.Îi cumpărase de la oraş canapeaua roasă cu o adâncitură în mijloc.Chiar deasupra, pe perete, era "Cina cea de Taină", icoanăitalienească. Faină. Cu rama făcută la Oraş. Maria murise de optani. Acuma se gândea liniştit la ea. De parcă nici n-ar fifost.
Era palid. Pomeţii osoşi. Obosit. Epuizat de munca de peste zi.Cheţa Vasile din Desiştea era singur. Trăia cu ochii. Simţea cum ise sparg culorile în creier, ţâşnesc din iris ca aripile delilieci. Lumina era ca o compasiune. Mâncase din carnea aia de porcfriptă în bloadăr. La început se uitase la bucata cărnos-roşie cescuipa parcă sânge. Şi apoi grăsimea. Era porc de coteţ. Vomă.Scârbă. Apoi poftă de mâncare. Se visă în măcelăria lui Şloim. Delângă râu. Parcă i se scutură ceaţa de pe pleoape. Şloimîngenuncheat umblând după bucăţile coşere de carne ale unui viţel.Îi dădu bineţe. Continuă să taie carnea zâmbind. Murmurândrugăciuni de neînţeles. Parcă te poţi ruga atunci când omori unanimal. Dar ziua aceea cu soare galben-pământiu, cu zgomoteînăbuşite de oase, cu lovituri regulate de satâr. La fiecare zgomotţâşnea sângele. De parcă nici n-ar fi fost.
Cheţa Vasile din Desiştea ieşise speriat din măcelăria luiŞloim. Alergase la cârciumă. Printre oameni. Îi ardea gâtlejul şiparcă se sufoca. Avea muşchii încordaţi. Era din nou mic. Nu-l maivedea nimeni.
Cheţa Vasile din Desiştea se trezi cu un bulgăre auriu în piept.Era neliniştea care nu-i plăcea deloc. Din cauza ei nu mai dormeaziua. Somnul de noapte era în regulă. Cel de zi devenise răutăcios.Cheţa Vasile din Desiştea trebuia să uite. În cameră se făcusefrig. Cheţa Vasile din Desiştea nu se mai bucura de nimic de câţivaani de zile. Asta îi plăcea. O siguranţă deplină punea stăpânire peel. Călca pe pământul tare. Cu picioarele. Nu vorbea despre trecut.Salută. Avea optzeci de ani. Era respectat. Era înţelept. Saluta şipleca mai departe. "E tare înţelept", ziceau desiştenii cuinvidie.
Cheţa Vasile din Desiştea mai avea o singură problemă. Visele.Dar alea veneau de dincolo.
N-aveai cum să le stai împotrivă. Visul era ca un creştet dedeal ce parcă ţâşneşte de după curba drumului către Cuhea.
Mâncase bucata aia de carne. Osul aruncat în coşul de răchităera pentru câine. Mai avea bucăţi de carne puse în tindă lasaramură.
Satârul lui Şloim parcă devenise o prelungire a mâinii. Şloimîşi înălţa ochii. Privea fix. Lovea. Parcă ar fi tăiat crengilecopacului ce se vedea prin fereastra măcelăriei.
De parcă nici n-ar fi fost.
M-am născut în 1926, pe 21 august, în Desiştea. În casa lui IonGheorghe, tata meu ăl bătrân. Unde o fost şi moară. Mai demult. Amstat doi ani. M-am mutat în Podirei, că tata a fost acolo. La şapteani, ori mai bine zis în 1933, am intrat la şcoală. Înainte, pe lacinci ani, am şezut la vaci. Ori mai bine zis în 1931. Pe câmp.Acolo am crescut. Cu Chifor şi cu Gavriş. Când ploua, de venea lamine cineva era bine. De nu venea până seara, era uscat. Puneam întraistă o bucată de mălai şi slănină. Şi gata. Trecea o zi. Undestau eu acuma a fost casă domnească. Da' bătrânii aceia o murit. Şio rămas pustiu. Era atuncea un revizor şcolar Ciupea Ion, care ne-adat nouă casa. Ne-am mutat şi am învălit-o la acoperiş cudraniţă.
Elevul Cheţa Vasile din Desiştea o făcut şapte ani de şcoală. Pecând am gătat, învăţătorul Mureşan, că aşa îl chema, o zis cătretata "adu copilu' ăsta să-l duc eu în Dej la un mecanic mare, săajungă OM. Da' tata nu m-o lăsat. S-o temut că n-a avea cine săgrijească de vaci. Atunci nu mi-o părut rău. Eram sătul de şcoală.Apoi m-am socotit că nu era rău să mă fi dus. Da dacă nu m-olăsat... Acuma o trecut. De parcă nici n-ar fi fost. În clasa aşaptea, am fost calificat al doilea din patruzeci şi doi de elevi.Nu eram prost. La 17 ani am căpătat ordin de chemare la oaste.Tocmai în Beclean trebuia să ajung. Eram singurul dintre tinericare am mai rămas în Desiştea. Că bătrânii erau duşi de mult. Ammărs zece ceasuri până acolo. Badea Gavriş m-o dus cu caru', cătata era plecat în Germania. Acasă o rămas numai mama singură. Onoapte am stat în Gâlgău. Am înnoptat la o casă, să nu merem directîn gară, că să trăgea. Avioanele treceau pe deasupra CFR-ului. Adoua zi, de dimineaţă, m-am dus în gară. Am bătut într-un gemuleţ.Omu' ăla din ghişeu s-o răstit şi mi-o spus că am tren peste douăzile. Am făcut cale întoarsă. Pe drum m-am întâlnit cu domnu'Molnar, comandantu' de leventişti din Săcel. El avea ordin sămeargă la Budapesta. Mi-o spus: "Drept să-ţi zic, nu ştiu dacă sămai merg sau să nu mai merg". Apoi dacă Molnar nu ştia precis dacăsă meargă ori să nu meargă la ungurii lui, eu m-am hotărât s-o iaucătre Desiştea. Îndărăt către casă. Am luat-o prin mălai. Cu grijă.Singur. Eu am spus altora că aşa plec şi că nu răspund pentrunimeni. La un neamţ i-am dat slănină şi mi-o dat ţigări. Pe laBizuşa am făcut târgu' ăsta. Eram neumblat prin lume, da' ştiam sămă feresc. Am trecut Dealu' Măgurii şi am ajuns acasă. Mamadescărca fasolea. Patru ani am stat ascuns în Desiştea. În 1948,m-am însurat. Apoi am plecat în armata românească de am făcutşcoala de tractorişti la Ciorogârla. Äia o zis să stau acolo sălucru după armată, că-s priceput. Eu n-am vrut să rămân. Mă aşteptamuierea acasă. Da' când am ajuns în armată, nu eram fumător. Acoloeram şase care nu fumam. Când fumătorii aveau pauză de ţigară, noimăturam sectorul. Aşa că ne-am făcut şi noi fumători. Eu am fostultimul înscris, că n-am mai rezistat că se tot mărea sectorul lamăturat. Fumam câte două ţigări pe zi. Îi duceam la tata pachete cuţigări şi el era mândru că-s soldat deştept.
După armată, am luat o batoză. Din Desiştea. De la cineva. Cândse făcea colectivul. Aşa că, într-o zi, o venit preşedintele ăla şimi-o zis: "Dacă vin să-ţi cer 1.000 lei impozit, ai de unde să-midai?" Am zis că nu aflai 1.000 lei în toată Desiştea. Că atunceas-o schimbat banii. Preşedintele ăla m-o pus să aleg din treilucruri unul: "Ori te înscrii în colectiv, ori te faci chiabur, orite ducem la canal." I-am spus aşa: "Dacă mă duci la canal, îmi faciun favor, că acolo-s doctori şi ingineri." Şi i-am spus povestealui Şloim, măcelaru din Desiştea, care era un evreu sărac şi cânds-a dus în lagăr el era vesel pe peron la oraş şi zicea că, însfârşit, o ajuns să meargă şi el acolo unde-s duşi evreii bogaţi.Preşedintele ăla o dat cu pumnu-n masă. Da' şi eu m-am scris cuviteză în colectiv. M-am scris şi în partid şi când m-o certatmuierea i-am spus că n-am avut de ales. Azi am patru fete: una-i laCluj, una la oraş şi una-i aci secretară la şcoală şi una-i înMoldova. Aia nu tare m-o ascultat. Da' astea toate o trecut.De-acuma-s văduv şi singur. Asta-i povestea mea, care s-o dus deparcă nici n-ar fi fost...
Nu mai erau zile înmiresmate de gânduri ori de speranţe. Sângeleparcă devenise pastă grea de săpun de casă. Grăsime de animal şisodă caustică prin vene. Cheţa Vasile din Desiştea trăia fiecare zica o amânare. N-avea curajul de a se opri. Aştepta fiecare ceas săse stingă minut cu minut. Să dispară. Altădată, simţea cum asupra-icobora lumina. Altădată, se bucura. Altădată, cerul era blând şicald. Altădată, apărea ceva. O piedică. Din exterior. Îi amânapaşii pentru ziua de mâine.
Cheţa Vasile din Desiştea nu mai avea ziua de mâine. Altădată,săptămânile, lunile, anii îi fâlfâiau ca aripile de lilieci pe laureche. Şi îi plăcea. Pentru Cheţa Vasile din Desiştea, anul era cao linie. La 80 de ani. Singur. Obosit. Arunca în sertar baniimototoliţi de pensie. Se uita degeaba la feţele oamenilor. Acasăstătea pe canapeaua nevestei. Se ridica brusc. Nu-i plăcea. Ca odurere. Ieşea în curte. Se ducea la grajd. Fuma. Încolăcirile defum erau altădată gânduri. Era tratat cu respect pe uliţă. Pedrumul mare al Desiştei, îl salutau cei de şaptezeci de ani.Tinereii de şaizeci nu îndrăzneau.
Doamna învăţătoare Zenaida era vecina lui Cheţa Vasile. ÎnDesiştea. Era foarte citită. Eminescu... Dostoievski... Tolstoi...Proust... Spusese odată în cancelarie: "Omul ăsta nu stinge luminanici după miezul nopţii. Aveţi grijă cum vă purtaţi cu el când îlîntâlniţi. Cheţa Vasile e un înţelept."
A fost destul ca să afle întreaga Desişte. Intelectualii şifuncţionarii de la primărie îi zâmbeau larg. Când îi strângeaumâna, se aplecau uşor. Cheţa Vasile, din Desiştea, nu îi vedea.
Brusc. În luna lui octombrie. Apăruse schimbarea. La optzeci deani şi aproape două luni. Începu să urineze. O usturime teribilă îicuprinse fiecare muşchi al feţei. Prinseră a-l durea şalele. Tottrupul îi era încordat. Îl cuprinse o milă teribilă. Îşi trecu mânaosoasă prin părul slinos. În tindă, milioane de fluturi zburau cumişcări de balerini cu aripi. Unii îşi ardeau aripile la luminabecului. Ca nişte proşti.
Şi-ar fi dorit să-i ia pe lopată şi să-i ducă în grădină. Să-iîngroape. Creştineşte. Altfel, vântul le va spulbera aripilearse.
Pământul îi poate ţine. Ţărâna.
Cheţa Vasile din Desiştea îşi simţi privirea umedă. Cheţa Vasiledin Desiştea, groparul fluturilor. Asta da meserie! Luminilerătăcite prin perdea se jucau de-a umbrele pe pereţi. Apoiflăcările soarelui se stinseră. Pereţii erau goi. Cenuşii. Firelegroase de păianjen prinseseră zeci de fluturi. Lângă radio.Prizonieri.
Măcelăria lui Şloim. Sângele. Carnea. Camera cu gheaţă. Frigulacela. Cheţa Vasile din Desiştea şopti protector: "Să nu răceascăfluturii." Zborul fluturilor îi mângâia auzul. Acolo, la budă,Cheţa Vasile din Desiştea îşi înfipse adânc mâinile în buzunare."Ploaia te udă când are ea chef", îşi spuse Cheţa Vasile dinDesiştea. Avea optzeci de ani şi aproape două luni. Înţelept. Sepuse pe fluierat. "Nicio grijă. Nimeni nu scapă!" - auzi CheţaVasile o voce. Altădată. În tinereţe. Era vocea lui.
Cheţa Vasile din Desiştea auzi perfect vorbele doamnei Zenaida.Învăţătoarea rea de muscă din Desiştea îi spuse în faţa şcoliisecretarului de la primărie: "Mi-ar face plăcere să treci mâine pela mine, când îşi moaie soarele umbra pe pereţii din tinda luiCheţa Vasile Înţeleptul."
O mirare nespusă îl cuprinse. Cheţa Vasile Înţeleptul dinDesiştea îşi spuse în gând: "Oare de ce unii oameni nu râdniciodată?" Şi gata. Apăsă cu putere clanţa acelei uşi. Altădatăera clanţa uşii prin care intra în tindă. Acuma - nu. O moleşealăteribilă ca intrarea în somn. Apoi o lumină caldă, domoală. "Aşada", îşi spuse, plin de o bucurie ciudată.
Cheţa Vasile, Înţeleptul din Desiştea. Făcuse optzeci de ani înaugust. Acuma era octombrie. De parcă nici n-ar fi fost.
2009 - august, 26-27-28, Corfu, Grecia
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
