Bogdan Lucaciu este psiholog clinician si psihoterapeut cu practica privata (din 2004). Intre 1974 si 1992, a fost cercetator la Institutul de Neurologie si Psihiatrie Bucuresti. Dupa 1992 s-a implicat in programe sociale: copiii strazii, alternativa educationala Step By Step. Membru al Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica, membru al Comisiei de Psihologie Clinica si Psihoterapie a Colegiului Psihologilor din Romania. "Grandparent" al Federatiei Romane de Psihoterapie.
- Bogdan Lucaciu, de curand ai fost invitatul unei emisiuni Parte decarte, unde ai fost titrat "psihoterapeut". Pentru inceput, ai putea stabili o diferentiere, pe scurt si daca exista, intre psiholog, psihiatru si psihoterapeut?
- Psihicul sau "sufletul" este imaterial, la fel de greu de circumscris precum umorul, arta, sau fericirea - pe care le traim. Precum aerul pe care il respiram, dar nu avem mijloace directe de a-l descrie. De altfel "psihe" si "suflet" provin etimologic din "rasuflare". Precum cu aerul pentru omul naiv, introspectia s-a dovedit neindestulatoare in incercarea de-a intelege psihicul. Acesta are insa "regulile" lui de functionare generale (ale caror aberatii sunt comune tuturor oamenilor - vezi celebrele iluzii optice), precum si specificitati individuale. Ele se datoreaza atat geneticii, cat si unei dezvoltari individuale, care duc la reactii adaptative sau neadaptative la situatii de viata (psihologie versus psihopatologie). Observatorul format si avizat al acestora este psihologul.
Ramura medicinei care studiaza tulburarile functionarii psihologice (psihopatologia) si fundamentele ei somatice, ca si efectele asupra psihicului ale remediilor de natura biologica (in principal psihofarmacologice) este psihiatria. Psihiatrul este medicul format in diagnosticarea si tratarea bolilor psihice. (Multi confunda sau suprapun psihiatria cu neurologia, ramura a medicinei care se ocupa cu bolile sistemului nervos, ca atare, material - creierul, traiectele nervoase, boli ale celulei nervoase. Daca e sa facem o paralela in privinta specializarilor medicale, diferenta este asemanatoare cu cea dintre specialistii in software si hardware din informatica.)
"Therapein" in greaca veche inseamna a trata, a insanatosi, a vindeca, a servi pe cineva. Psihoterapia ar insemna atunci a face toate acestea prin mijloace psihologice. Iar suferintele sau tulburarile psihice ale indivizilor, indiferent de natura sau izvorul lor psihosocial ori psihosomatic, necesita o astfel de "servire". Psihoterapia utilizeaza metode bazate pe psihologia stiintifica, in interactiunea cu o persoana (sau mai multe) aflata intr-o astfel de situatie pentru a reduce sau inlatura simptome, pentru a modifica posturi interioare sau comportamente neadaptative si pentru a cultiva implinirea, dezvoltarea si sanatatea celor tratati. Prefer sa consider psihoterapia ca o insotire a individului in universul sau interior, precum Virgiliu pentru Dante pentru a cunoaste raul si astfel a-l depasi.
Exista mai multe orientari doctrinare in intelegerea functionarii psihicului si implicit a psihopatologiei. Exista orientari biologizante, psihologizante sau sociologizante in psihiatrie, asa cum exista doctrine psihanalitice, umaniste, cognitiv-behavioriste, spiritualiste care coloreaza in mod corespunzator si scolile de psihoterapie.
Psihoterapeutul poate fi un individ cu formatia universitara de baza medicala, psihologica, sociologica, educationala sau teologica, format pe parcursul mai multor ani in metodele specifice doctrinei scolii sale, dar care trebuie sa implineasca unele criterii comune tuturor scolilor si anume: sa fi parcurs o terapie personala (de formare, personala, didactica), sa activeze o perioada ca psihoterapeut, prezentand activitatea sa unui supervizor, sa stapaneasca un numar de procedee/tehnici specifice, sa aiba expertiza in psihologie si psihopatologie (indiferent de fundamentul teoretic al intelegerii fenomenelor sufletesti, psihice) si sa aiba cunostinte suficiente privitor la celelalte scoli si metode de psihoterapie. Aceasta pentru a putea discerne in cazul individual ce alta metoda sau terapeut este/sunt mai eficient/e. Vrand-nevrand, trebuie sa amintesc ca exista calitati personale precum capacitatea empatica si echilibrul personal care sunt absolut necesare pentru a fi psihoterapeut.
- Presupun ca toate cele trei sunt la fel de importante. Dar fiecare are un ascendent intr-o anumita perioada a vietii sociale. Astazi, ce e mai important?
- In cazurile de boli psihice majore/severe, linia intai este a psihiatriei. Dar si in aceste cazuri psihoterapeutul este insotitorul omului in suferinta spre iesirea din labirint. Pentru psihiatru e important sa atenueze manifestarea aberanta, terapeutul se ocupa de acele aspecte ale vietii individului (dorintele, spaimele, temerile, initiativele, blocajele sau nesabuintele, constiente sau inconstiente) ce constituie continuturile sale ca individ si ii definesc calitatea vietii.
In conditiile zilelor noastre, insa, multe neadaptari altadata minore pentru integrare devin esentiale pentru individ. Astfel mai multi oameni ar beneficia de "corectiile mici" ale modului lor de-a se confrunta cu viata sociala, familiala, scolara, erotica sau profesionala. Evaluari internationale arata ca intre 3% si 30% din populatie ar beneficia sau ar avea nevoie de psihoterapie.
De aceea cred ca psihoterapeutul, chiar in calitate de consilier, ghid, acompaniator este astazi mai important.
- In statele bine dezvoltate economic, se recurge excesiv la psihoterapie; in cele slab dezvoltate, psihoterapia e ignorata sau respinsa. Noi unde ne aflam?
- Prosperitatea, care e insotita de timp mai mult si de cadru mai bun pentru reflectie si eventual pentru educatie face oamenii mai atenti la micile inadecvari la lume sau la proiectiile privind binele si raul. Suferintele, aparent ridicole, ale personajelor lui Cehov sau Caragiale apar la reprezentanti ai unor paturi sociale proaspat parvenite. Pe de alta parte, o societate prospera economic si tehnologic cere mai multa "finete" in comportamentul membrilor ei. Asa cum furtul catorva mere din gradina vecinului intr-o societate traditionala nu are acelasi efect "patologic" precum spargerea unui bancomat, nici supararea pe lume a unui muncitor la lopata care se imbata si-si injura colegii de munca nu are aceeasi semnificatie cu mult mai usoara iesire din fire in fata colegilor si clientilor a unui lucrator intr-o banca. Cred ca prin asta am dat un raspuns general la intrebare. Ar mai fi de adaugat ca exista un orgoliu al saracului care nu-si permite sa recunoasca probleme in interiorul lui. Are destule in afara.
In ceea ce priveste Romania, exista deja suficient de multa lume indeajuns de prospera si de educata incat sa simta nevoia unei confruntari rationale cu problemele ei emotionale, interioare. E vorba de o populatie tanara, educata, cu un nivel economic satisfacator. Exista inca probleme de perceptie a psihoterapeutului. Cine merge la o persoana a carei profesie incepe cu "psi" ar insemna ca e intr-o ureche. In plus, exista o rezistenta provenita din spiritul fatalist, vecin cu mentalitatea mioritica. La o anumita educatie corespunde sloganul ca suferinta psihica e o virtute, adesea cultivata de spiritul religios.
Pe de alta parte, perceptii gresite apar si din pricina literaturii de "self-help", sau a presei care face adesea apropieri intre psihoterapie si diverse forme de retete magice, divinatorii, sarlatane.
Educatia catre psihologie, in sensul rational, este inca insuficient asimilata in spiritul nostru. Nu ma refer la lectii academice, ci la cultivarea atentiei pentru abordarea rationala a suferintelor si comportamentelor noastre.
Din pacate psihicul e, cum spuneam, "aer" si orice forma i se potriveste aparent. Astfel ca, deocamdata, incercam sa ne delimitam de taumaturgi, astrologi, parapsihologi si magicieni.
- Unde ne aflam noi, romanii, sau unde se afla fiecare dintre aceste stiinte in parte?
- Ne aflam la 20 de ani de cand a fost reluat – dupa 13 ani de lipsa totala – studiul psihologiei in universitati. Dupa 1990, acest domeniu a devenit unul extrem de atractiv, strangand cohorte de studenti si de absolventi. Multi, daca nu majoritatea, viseaza sa devina psihoterapeuti. Au aparut formatori din Occident si au fondat scoli de psihoterapie. Exista o retea de psihoterapeuti formati. Exista o recunoastere legala a acestei competente.
Psihologia atrage multi liceeni, dar nivelul invatamantului liceal e slab la capitolul cultura generala umanista, iar facultatile ii preiau asa, nereusind sa le ridice nivelul prea mult. Ori, cum spuneam, lucrand cu "aer", e nevoie sa intelegi multe, nu doar sa "stii" un manual ori doua.
Psihoterapia in lume nu a progresat mult in ultimii 30-40 de ani, precum tehnologia si profesiile ce au asimilat-o (medicina, geologia, spre exemplu), in sensul in care nu au progresat nici literatura sau teatrul sau educatia in sens larg. Au aparut noi problematici umane legate de progresul tehnologic. Relatiile "online", spre exemplu, modifica relatiile emotionale. Dar a aparut si problema terapiei online. Educatia prin TV, modelele de viata TV, anonimatul blogurilor sau forumurilor pe internet modifica situatii de viata sau trairi ale indivizilor, la care terapiile se adapteaza.
- Ce e mai important: sa vindeci sau sa previi? Cum se poate preveni boala intr-o societate aproape fara repere, ca a noastra?
- Bineinteles ca e mai important sa previi. Doar ca e mai putin motivant atat pentru "pacient", cat si pentru "doctor". In mod paradoxal, o motivatie mai mare pentru adaptarea la o cultura diferita de cea de acasa nu duce la dezadaptari asa de mari. Un studiu de acum vreo 30 de ani din America arata ca prima generatie de emigranti era mai adaptata (manifesta mai putine tulburari psihice) decat copiii acestora. Cei din urma traiau conflictual intre cultura parintilor si cea a lumii din jur, "aborigena". Variabilitatea umana este admirabila, astfel incat lumea asta "fara valori" de care vorbesti va decanta altele, ale ei. Nu pot sa ma pronunt asupra lor, fiindca si eu sunt un produs al "lumii vechi" si nu pot accepta personal multe dintre aceste valori pe care le intrevad a se aseza, desi mi se par rele, superficiale etc.
- Pregateste invatamantul superior specialisti buni? Raman ei in tara?
- Cred ca, intr-un fel, am raspuns mai sus. As dori o mai mare exigenta, dar raportul profesori-studenti e atat de mare, incat studentii pot parcurge anonim anii de scoala.
- Cati psihologi exista in Romania? Cati profeseaza? Pe cati te poti baza? Care e rolul lor social?
- Sunt acum aproape 8.000 de psihologi acreditati pentru libera practica pe diferite nivele de competenta. Dar facultatile fabrica alte cateva mii pe an. Ceea ce ma ingrijoreaza, pentru ca se va produce o dilutie a acestei profesii. Pe de alta parte, locurile de munca acolo unde ar putea sa acumuleze experienta (spitale, puscarii, asezaminte cu persoane la risc sau in suferinta psihica) sunt foarte putine. Multi opteaza pentru mediu privat, cu un control profesional minim sau nul, iar printre ei sunt unii care pot practica un soi de "prostitutie" profesionala, caci cupiditatea si orgoliul social nu-i ocolesc nici pe psihologi.
- Creste rolul unui psihoterapeut in perioade tulburi, de criza, cum este aceasta? In ce fel?
- Paradoxal, nu - sau cel putin statistic nu. Cand oamenii percep un pericol din afara, sunt mai putin preocupati de suferintele interne. Pe de alta parte, cei care sunt dispusi la autoanaliza si autodezvoltare percep criza ca o problema proprie si o prelucreaza in terapie. Se simt ajutati de psihoterapie in confruntarea cu perioada tulbure, isi gasesc drumul.
- Exista si esecuri in profesia aceasta? In ce constau ele si care sunt efectele?
- De curand a aparut o carte despre "ratari" in psihoterapie. E normal ca oamenii din acest domeniu sa constientizeze stangaciile proprii, care nu sunt putine. Ele nu afecteaza insa viata sau sanatatea clientului lor, tocmai pentru ca acesta le constientizeaza si implicit le corecteaza.
Grave sunt cele in care "ghidul" il conduce pe pacient intr-o directie nociva acestuia, pe care terapeutul o sustine inconstient, fantasmatic. Fie ca acesta are dorinte inconstiente pe care incearca sa le implineasca in relatia cu pacientul sau prin intermediul acestuia. O personalitate orgolioasa, egolatra, cu o stima de sine gonflata a terapeutului poate duce la astfel de greseli grave. Supervizarea este de aceea un element important in aceasta profesie. Precum parintii care isi conduc copii spre un mod de viata pe care si l-au dorit ei, devenind tirani, mutiland sufletul copiilor lor, "din dragoste" pentru acestia.
Am schematizat, caricaturizat ceea ce inseamna greseala in psihoterapie. Esecul e altceva. E o discrepanta mare intre asteptarile terapeutului si rezultat. Ceea ce am invatat din experienta e ca terapeutul e bine sa-si tina asteptarile profunde privind pacientul/clientul "au ralanti" si sa inainteze intr-o hermeneutica sceptica. Astfel isi va pastra energia emotionala pentru starile de criza adevarata a clientului, putand sa-l sustina a la longue. Entuziasmul prea mare il va face sa fie deceptionat in astfel de momente de recaderi sau crize ale clientului si nu va fi "calauza" de incredere a acestuia.
- Pe vremuri, cu ani in urma, te-ai numarat printre colaboratorii cu care ZD s-a mandrit. Cum ti se pare editia online?
- Invers! Eu sunt mandru de faptul ca am colaborat cu ZD. Chiar daca nu citesc toata presa culturala, ZD mi se pare o revista vie. Confesiuni si comentarii, dar si informatie, o senzatie de onestitate si o buna dozare a genurilor de articole. As putea sa o compar cu ProTV in peisajul televiziunilor de azi. Echilibrata, profesionala, variata. Daca voi avea ceva de obiectat, nu voi ezita sa sesizez, tocmai in virtutea vechii colaborari.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
