-Stimată Doamnă, sunteţi,între multe altele, preşedinta Alianţei Românilor din Cipru. Când aluat fiinţă această Alianţă şi care îi sunt preocupărileprincipale?
- Alianţa Românilor din Cipru s-a înfiinţat in 1995 ca oconsecinţă cât se poate de firească a schimbării politiciiguvernului României faţă de diaspora română. Pentru prima dată amsimţit nevoia să redeschidem punţile de legătură cu ţara, să creămun nucleu de solidaritate al românilor din Cipru, un forum care săne reprezinte faţă de oficialităţi.
Am fost aleasă preşedinte nu pentru un merit deosebit, ci pentrufaptul că eram prima româncă venită în Cipru (în 1963), cunoşteambine limba greacă şi aveam o funcţie publică (lucram la ServiciileCulturale ale Ministerului Învăţământului şi Culturii).
Acţiunile întreprinse în primii ani de la înfiinţare aparţineausferei culturale, ele adresându-se publicului cipriot, în dorinţade a face cunoscute spiritualitatea şi cultura românească. Astfel,am avut seri Enescu, Eminescu, Brâncuşi, Ionescu... totdeaunaimplicând în proiect şi personalităţi cipriote. Printre cei carene-au onorat cu prezenţa şi au apreciat asemenea evenimente s-aunumărat miniştri ai Învăţământului din Cipru, deputaţi,academicieni, profesori universitari, membri ai corpului diplomaticetc. Impresionant este faptul că de la început ne-am bucurat desprijin generos şi de finanţare din partea Serviciilor Culturaleale Ministerului Învăţământului şi Culturii din Cipru, iar înprimii ani am fost susţinuţi, de asemenea, de o fundaţie cipriotăşi de un donator român din diaspora, care a dorit să-şi păstrezeanonimatul.
Din culisele acestor evenimente mai trebuie dezvăluit faptul căam fost întotdeauna ajutată de o mână de tinere, stabilite înCipru, care, cu mult entuziasm, devotament şi dibăcie, reuşeau sădea fiecărei întâlniri culoare, gust şi "miros" tradiţionalromânesc.
Cu timpul, însă, numărul românilor stabiliţi în Cipru a sporitstatornic, mai ales după 2006, când n-au mai existat restricţii deviză. Concomitent s-au înmulţit problemele, accidentele de muncă,litigiile etc. Alianţa a fost nevoită să ducă mult mai multă muncăsocială; de multe ori, însă, problemele ne-au depăşit. Cu micilenoastre resurse (pentru că trebuie să menţionez ca asociaţianoastră nu a perceput niciodată cotizaţii de la membri), încercămsă fim alături de cei care trebuie susţinuţi, dar este o muncă deSisif şi, în multe cazuri, nu avem autoritatea sau fondurile pentrua rezolva aceste probleme.
Serbările anuale cel mai mult aşteptate şi cu cel mai maresucces sunt cele legate de tradiţii, precum Serile Româneşti, Pomulde Crăciun, Mărţişorul, Ziua Copilului etc. Încercăm să aducem totce este mai valoros din interpreţii folclorului nostru (MariaCiobanu, Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu etc.) în cele mai bunelocaluri de aici, pentru a crea o ambianţă plăcută, iar româniinoştri să păstreze vii aceste momente de destindere în clipele maigrele.
Adevărul este că asemenea "fieste", de mari proporţii, cu sutede invitaţi, mii de sarmale, sute de cozonaci, saci de cadouri (deCrăciun) nu sunt exact ceea ce visez şi în clipe de tensiune simtcă ar trebui să mă las de acest "sport". Apoi, când începe din nousă crească febra în aşteptarea evenimentului următor, cad înrecidivă.
-Citeam zilele acestea, într-un reportajdin România Liberă, că numărul românilor din Cipru a crescutconsiderabil, conaţionalii noştri fiind, practic, a treiacomunitate din insulă. Care a fost, concret, evoluţiaacesteia?
-În perioada 1960-1970 erau aproximativ trei-patruromânce in Cipru. Eu, când am venit în 1963, mai existau douădoamne care trăiseră în România, una de origine armeană, iarcealalaltă de origine greacă. De aceea deţin recordul de a fi fostprima româncă stabilită în Cipru. Acest lucru îl ştiu de laAmbasada României, care se înfiinţase imediat după independenţă (în1960) şi care m-a contactat la două zile după sosirea mea în Ciprucu rugămintea de a le preda engleza, limbă pe care nimeni nuo vorbea la Ambasada României din Nicosia la acea vreme. După 1970au început să vină românce căsătorite cu studenţi ciprioţi carestudiaseră în România, la frecvenţa de 2-4 pe an. Din 1980 până în1989 numărul a sporit constant, ajungând la câteva sute. Imediatdupă 1990, cifra a început să crească vertiginos, dar tot atât devertiginos a decăzut renumele românilor! (În general, veneau tinerecu contracte de lucru la cabaret). De altfel, acesta a fost şi unuldintre motivele pentru care am propus crearea Alianţei Românilordin Cipru, cu speranţa că vom putea oferi şi o altă imagine aRomâniei. După integrarea României în Uniunea Europeană, familii deromâni au început să se stabilească în insulă. În prezent, conformdatelor Ambasadei, ar exista în jur de 30.000 de români, răspândiţipe toată suprafaţa insulei, din oraşele principale, până în celemai îndepărtate sate.
-Din câte ştiu, între succesele Alianţei se numără şiînfiinţarea mai multor şcoli româneşti. Ne puteţi relata câte cevadespre istoricul acestei activităţi?
- Mă bucură că socotiţi Şcoala Românească din Cipru un succes.Acesta, într-adevăr, a fost proiectul sufletului meu. Ideea şcoliimi-a încolţit în minte cu mulţi ani în urmă, văzând numărulcrescând al copiilor care veneau la biserica unde slujea, o dată pelună, părintele Petre Matei, reprezentantul Patriarhiei Române înCipru. Îmi dădeam seama ce potenţial "neexploatat" sunt aceşticopii, din familii mixte (de regulă, mama româncă, tatăl cipriot),care vorbeau o română rudimentară. O şcoală, însă, mi se părea unvis prea necugetat ca să-l mărturisesc în public. Nu aveam fonduri,nu aveam sediu, nu aveam recuzita şcolară necesară. Aveam totuşipotenţialul uman: copii şi învăţătoare. Aşadar, formulând aceastăidee la o întâlnire cu dl ambasador Costin Georgescu, ni s-a oferitun sediu: în incinta Ambasadei, care urma să se mute într-un imobilnou. Această hotărâre spontană şi generoasă a domnului ambasador afost forţa motrice care a făcut să demareze tot programul. Prinvânzări de produse casnice (cozonaci, zacuscă...), am strânsfonduri pentru recuzita şcolară şi, în februarie 2004, am deschiscursurile primei Şcoli Româneşti din Cipru, probabil şi prima dindiaspora românească de pretutindeni. Timp de trei ani ne-amautofinanţat. Nu voi intra în amănuntele echilibristicii financiarepe care o făceam ca s-o scoatem la capăt. Merită, însă, să facelogiul părinţilor, care au sesizat importanţa proiectului şi ne-aususţinut. Toate aspiraţiile noastre, toată dorinţa de a pune şcoalaîn funcţiune ar fi fost zadarnice fără prezenţa copiilor şi fărăsprijinul părinţilor.
În 2007, după vizita fostului secretar de stat în MinisterulAfacerilor Externe, dl Mihai Gheorghiu, ni s-a aprobat o finanţareparţială, ceea ce ne-a ajutat imens. În plus, şi noul ambasador,doamna Andreea Păstârnac, s-a implicat cu toată energia înproiectul şcolii, ne ajută statornic să putem funcţiona cât maiarmonios şi eficient.
În prezent, Şcoala Românească din Cipru are 10 clase carefuncţionează în cinci oraşe principale: Nicosia, Larnaca, Limassol,Paphos şi Dali, iar numărul elevilor creşte constant, de la an laan. Privim viitorul cu încredere!
-Aţi condus mulţi ani revista Cyprus Today. Aţipromovat în paginile ei şi apropierea de România?
- Este adevărat şi îmi face plăcere să precizez că am condusaceastă revistă timp de 16 ani. Ba chiar pot spune că din 1962, decând a apărut revista, am fost redactorul-şef cu cea mai lungădurată de serviciu.
După mulţi ani de profesorat, transferul meu în acest post laServiciile Culturale ale Ministerului Învăţământului şi Culturii afost o şansă neaşteptată: mi s-a încredinţat singura revistă care,prin articolele despre literatura, arheologia, istoria, tradiţiileinsulei, oferea cititorului interesat din afara ţării o radiografiela zi a vieţii cultural-ştiinţifice a Ciprului. Ceea ce mi sepărea amuzant era faptul că o persoană din diaspora română dinCipru răspundea de această revistă culturală pe care Ministerul dinCipru o expedia diasporei cipriote. A fost o experienţă care m-aîmbogăţit, m-a pus în legătură cu cele mai luminate capete de aici,am avut deplina libertate să-mi aleg subiectele prezentate,bineînţeles cu tot costul stresului pe care-l presupun lucrul întipografie şi presiunea datei fixe de predare.
În paginile revistei nu puteam promova România decât în cadrulpanoramei culturale, deci prin activităţile culturale care sedesfăşurau în Cipru. Am încercat întotdeauna să fiu cât mai"generoasă" cu numărul de pagini dedicate festivalurilor filmuluiromânesc, concertelor, expoziţiilor sau evenimentelor în careRomânia era prezentă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
