Horea Murgu s-a nascut in 1949 la Anina si a realizat enorm pentru o viata de om. Cei de varsta mea il stiu ca pe un excelent inginer de sunet, poate cel mai bun, care a lucrat la foarte multe filme romanesti sau ca pe un profesor universitar la UNATC. Dar a fost si actor, si alpinist, si demnitar (cu rang de ministru de stat) si sef al unei delegatii romane in Comitetul Director pentru Mass Media de la Strasbourg, si prorector, si speolog. A fost membru in nenumarate consilii de administratie (CNC, CINERTOM, UCIN, Fundatia Soros), cofondator de asociatii profesionale (ARMI – Asociatia Romana pentru Multimedia Interactiva, STTCR –Societatea Tehnicienilor din Televiziune si Cinematografie) sau asociat Colegiului Academic al Muzeului Taranului Roman. A fondat in 1992 Scoala BBC Bucuresti pentru Jurnalism Radio si TV, a infiintat un nou departament universitar in UNATC in 1993, cand putini abia auzisera de cuvantul Multimedia, Sectia Multimedia din UNATC, dar mai ales Atelierul de Sound Design al Facultatii de Teatru (Scenografie, Coregrafie, Regie), este unul dintre cofondatorii CODECS SA. In ultimii ani s-a numarat printre fondatorii Asociatei Romane pentru Coaching, iar in acest moment este presedinte al ei (potrivit statutului asociatiei, presedintele se schimba anual). Despre coaching mi-am propus sa vorbesc cu Horea Murgu in acest interviu.
- Pentru inceput, domnule Horea Murgu, putem lamuri pe scurt si pe intelesul tuturor ce este acela coaching? Au aparut deja multe carti pe aceasta tema, inclusiv cu acest cuvant in titlu, dar multa lume e nelamurita. Ce este si ce nu este el?
- Exista, cum spune Robert Dilts – care ne-a onorat la Bucuresti in 24, 25 si 26 aprilie cu un remarcabil Atelier de coaching pentru Identitate („coaching" cu c mic); el exista de cand lumea, nu e o moda noua. Aproape toti l-am trait – chiar fara sa-l fi numit asa – atunci cand un bunic intelept sau un dascal cu har ne-a sustinut intr-un dialog calm sa ne revedem cadrele de referinta in baza carora ne trezim in incurcatura, intr-un derapaj sau intr-un impas privind performanta. Din pacate de multe ori dam sfaturi, dorim – chiar cu buna intentie – sa influentam, sa convingem, sa-i ajutam pe altii, in baza propriei judecati. Persoane sau grupuri care ne solicita "ajutorul" sau chiar persoane care nu ni-l solicita, persoane care au repere si intelegeri diferite decat avem noi despre ce numesc ei a fi problema lor. Orgoliul de expert este flatat si ne napustim asupra convingerilor lor ca sa-i indreptam, sa ii tratam, sa-i reparam, sa-i luminam dupa propria noastra intelegere. Fiecare dintre noi actionam plecand de la premise, constientizate sau mai putin constientizate, pe care nu totdeuna le verificam Aici si Acum. Daca cineva, oferind confort si atentie, ne sustine dialogul interior care poate declansa o alegere catre o actiune concreta fara sa intre in dezbatere cu noi, fara sa converseze cu intentia de confruntare, ramanand in dialog (vezi etimologia), ascultand dincolo de cuvinte, nu atat continutul, argumentatia personala a "problemei", cat felul in care fiecare o vede, dandu-ti spatiu sa vezi singur ce si cum crezi, el se relationeaza cu tine precum un coach. El iti sprijina responsabilizarea personala echilibrata fata de numita problema, iti arata, cu ajutorul tau, cate resurse ai, la care nu te uiti, pe care nu le consideri potrivite Aici si Acum, desi pe unele, uneori, le-ai folosit cu succes altadata. Coachingul cu C mare – cum zice cu umor Dilts – e deja o profesiune (da, si o profesiune de credinta). Aici deja iti trebuie mult dezvat fata de trancaneala sterila diurna, care judeca tot si toate. Valorile fiecaruia dintre noi sunt profunde. Au nume prin cuvinte, dar nu sunt acelasi lucru pentru fiecare – chiar daca folosim acelasi cuvant. In zona aceasta, doar un profesionist poate lucra cu cineva fara sa raneasca sau sa cotropeasca. Iar cand e vorba de Identitatea fiecaruia – asa cum din pacate destul de rar o contemplam –, iti trebuie maiestrie. Valorile individuale – nenegociabile – ne sprijina convingerile si imediat atitudinile, deci faptele si infaptuirile. Identitatea – asa cum o percepem fiecare – e inca si mai sus, desupra Valorilor, iar accesul la definirea si redefinirea sa presupune multa maiestrie. Evident, ca noi toti, fiecare echipa, grup, organizatie au si ele Atitudini, Convingeri, Valori si o Identitate cu care coachii pot lucra pentru ca acestea sa faca efectiv ce intentioneaza autentic sa faca.
- Prin urmare se poate intelege si relationare sau training?
- Categoric coaching-ul nu e training, nu e terapie, nu indreapta, nu repara pe cineva defect, nu e nici antrenorat – in sens tehnic, sportiv –, nu e nici macar mentoring, cu care se aseamana in cateva zone. Atunci cand mentoring-ul sau coaching-ul sunt practicate corect, observam ca in mentoring se lucreaza in cadrul de referinta al mentorului presupus valid si valoros, in timp ce in coaching lucram in cadrul de referinta al clientului.
- Indraznesc o supozitie: poate ca multi care au reticente sau rezerve sunt indepartati de cuvant. De ce n-am cautat un cuvant romanesc si a trebuit sa-l preluam ca atare pe cel englezesc?
- Eu sunt banatean. Noi avem regionalismul „cocie", ca si englezii. Coacher era cel care conducea carul de lupta al eroului. Noi, românii, nu prea respectam sportul si performanta sportiva ca performanta umana individuala sau de echipa. Ne uitam la altceva in sport. Sunt foarte putini antrenori la noi – in sensul dat de Noica odinioara – care sunt si coachi, asa ca nu putem traduce cu „antrenor". Despre „duhovnic" ce sa spun? Daca acesta e autentic, e mai de graba un mentor.
- Cat de important este rolul coaching-ului in chestiunea resurselor umane?
- Vital. Un profesionist in resurse umane care nu poate utiliza instrumente si pozitionari de coaching are un handicap impardonabil in ceea ce face in fiecare clipa. Nu e neaparat nevoie sa fie acreditat ca profesionist in coaching, dar macar coaching cu c mic e de dorit sa faca.
- Chiar este coaching-ul o cheie universala de acces la resursele oamenilor si organizatiilor, cum este prezentat?
- Nu este iarba fiarelor, mai ales daca actiunea se mimeaza, cu diletantism si cu superficialitatea unei mode trecatoare. Sunt multe situatii in care mai intai ai de adresat palierul „a sti" al oamenilor, pe care il adresezi cu training, facilitare, invatare, din pozitia de expert, de consilier. Oamenii de multe ori nu fac anumite lucruri si nu lucreaza la performanta lor maxima nu pentru ca nu stiu ce si cum ar putea face ceva foarte bine, ci pentru alte motive personale, pe care doar coachingul le poate eventual clinti.
- Cu ce seamana din trecut, din ce stim deja?
- Cred ca am raspuns aici. Pot doar spune ca, literar vorbind, avem in Socrate un inaintas celebru. La Platon deja mai putin si la Aristotel aproape deloc. Probabil Pitagora a fost un coach pentru Crotona sa, in care cetatenii ajungeau politicieni doar dupa ce mai intai parcurgeau etapa noviciatului – in care puteau asculta fara sa vorbeasca, etapa fizicienilor – in care aflau cate ceva despre cum funcioneaza lumea, etapa metafizicienilor – in care intelegeau cum de-i facuta asa lumea si care este rostul lor ca oameni. Dar metafizica fara fizica e cam riscanta, iar politicienii guralivi, care nu stiu sa asculte…
- Ce anume face coaching-ul unic?
- Convingerea fundamentala a coachului ca are in fata un client inzestrat cu toate resursele de care are nevoie pentru a face ceea ce isi propune autentic sa faca! Efortul coach-ului e sa-i reconsolideze responsabilitatea pentru aceste daruri.
- Cand a patruns coaching-ul in Romania? Exista o organizatie care se ocupa de promovarea lui? Prinde? Cum il promovati?
- ARC – Asociatia Romana pentru Coaching – Romanian Coaching Guild (www.coaching-guild.ro) reuneste foarte multi coachi acreditati sau aflati intr-un program acreditat de formare profesionala, indiferent daca se indreapta spre o acreditare International Coaching Federation (ICF), International Association of Coaching (IAC), European Coaching Institute (ECI) sau European Coaching Federation (EuCF). Cand va exista o masa critica de coachi de limba româna acreditati profesional international, vreo 40-50, probabil vom avea standarde autohtone recunoscute, care vor permite trecerea de la coaching la Coaching si efectul cultural va fi resimtit mai adanc.
- Care este relatia dintre cei care se ocupa cu coaching-ul in Romania si colegii lor din strainatate?
- Acreditarile profesionale credibile sunt deocamdata numai inaintea marilor asociatii profesionale sus mentionate. Exista desigur si in strainatate un intreg talcioc de surogate. Scoli care isi dau singure certificate de garantie. Cele de sus nu patroneaza scoli, dar acrediteaza programele serioase de formare si mai ales verifica la trei ani performantele efective ale celor care se vand drept coachi.
- Cum se impaca aceasta activitatea dvs. cu meseria propriu-zisa?
- Meseria mea propriu-zisa e de om. Coaching-ul e o vocatie, dar si o profesiune. Am facut, mai bine sau mai putin bine, diverse meserii si chiar situatia asta e in sprijinul dorintei de a aduce vocatia la rangul de maiestrie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
