Artistul mizeaza pe acest transfer necenzurat de impresii vizuale notate in priza directa si frenetica in cea mai autentica maniera plein-airista. Trecut prin scoala lui Schweitzer-Cumpana, a lui Gh. Saru si, “simpatetic”, prin cea a lui Catargi si Catul Bogdan, Icodim nu-si ascunde predilectia pentru pictura subiectelor agreabile prin frumusetea si palpabilitatea lor genuina. De aceea, esentiala in elaborarea unui peisaj este pentru el veridicitatea notatiei detaliilor semnificative si armonia dispunerii lor spatiale. Artistul nu compune cadrul picturii, ci il cauta in realitate si il rezuma compozitional, potrivit starii de spirit si intentiilor sale plastice.
Pare nefiresc la un “constructor” de decoruri, ce s-a aflat multa vreme ca un profesionist al domeniului, refuzul teatralitatii. Icodim cauta logica “spectacolului” vizual in insasi complexul de relatii subtile pe care i le ofera pretextul peisagistic real. Tot ceea ce “mobileaza” spatiul natural al cadrului ales, de la stancarii, vegetatie, trama si ritmuri arhitecturale la dinamica meteorica si cosmica jubilatie a luminii, asa cum o reflecta intreaga ambianta de materialitati ce caracterizeaza la un moment dat acel mediu peisagistic, devin prin interventia sensibila si mereu alerta a artistului personaje sui-generis ale unei pulsatii spectaculare vivante. Privitorul se lasa literalmente patruns de aceasta eruptie de senzorialitate, la care il ademeneste artistul.
Fireste, dincolo de aceasta magie conversionista a privitorului, cu pricepere manuita de pictorul histrion, de-a lungul unei lungi si prodigioase cariere artistice, in care peisagismul a fost cu pasionata staruinta exercitiul sau de virtuozitate, se afla rafinata alchimie a colorismului sau. Cezanne credea ca inca nu s-a dezvaluit masura in care culorile isi subordoneaza intreaga pictura. Dupa cum, nu putea spune cata totala neatarnare trebuie sa li se confere culorilor, pentru ca ele sa se poata explica reciproc si in miraculoasa relatie dintre ele...
Dumitru Icodim traieste pictand in acest delir cromatic, precum un spectator in fotoliul de teatru tensiunea unei scene, in care visul si realitatea, viata si moartea, iubirea si ura se intretes pana la disolutie.
Curioasa senzatie, desi realismul figurativ practicat de Icodim este unul ce induce iluzia reconstituirii fotografice a imaginii, el pastreaza in substanta discursului sau pictural infailibilul retetar al peisagisticii impresioniste. Cu unele detectabile afinitati fata de paleta si tehnica de impastare senzuala a lui Petrascu, dar si de rafinatele acorduri si transparente de culoare ale lui Lucian Grigorescu, de exemplu. Si, cateodata, fata de puritatea glaciala a albastrurilor si verzurilor lui Vasile Popescu, sau de atmosfera joviala si invaluitoare a “starilor” peisagistice nemurite in tablourile celor mai sus evocati afini maestri ai pictorului - Henri Catargi si Catul Bogdan.
Altfel, de foarte multi ani cunoscandu-i experientele si preocuparile picturale, indeobste cordiale si invaluitoare prin eleganta si ingenuitatea lor imagistica, uneori stralucitoare si seducatoare prin verva si spontaneitatea tentelor de culoare, alteori se incadreaza intr-o stralucita galerie de exponenti ai artei peisagistice actuale, intre care Benone Suvaila, N. Blei, B .Pietris, C. Dedu, Calin Anton, Aug. Costinescu sunt printre cei mai consecventi protagonisti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
