Daca, pana acum, anotimpurile festivaliere consacrate erau, in Romania, primavara si toamna, de la o vreme reuniunile de profil au inceput, pe de o parte, sa se prelungeasca binisor dupa inchiderea stagiunii si, pe de alta parte, sa nu mai astepte ploile reci pentru a-si aduna invitatii: sezonul mustului si al pastramei pare la fel de bun si pentru degustarea produsului scenic. Pe continent, practica organizarii festivalurilor tocmai in rastimpul "mort" al verii dateaza, dimpotriva, de mult. Inclusiv in tarile mai nou cooptate de Europa pe harta sa "oficiala".
Un astfel de festival care incepe imediat dupa sunarea stingerii anului teatral se desfasoara, in fiecare an, la Kisvarda, o mica localitate maghiara aflata nu departe de granita; de granite, mai bine zis, pentru ca orasul - posesor, printre alte atractii, al unei bine pastrate cetati medievale si al unui foarte vizitat strand cu apa termala - sta la aproximativ aceeasi distanta de frontiera romaneasca si de cea ucraineana. Probabil ca tocmai aceasta situare a motivat alegerea sa ca "sediu" al unei intalniri unice, din cate stiu eu, pe continent, numita Festivalul teatrelor maghiare din afara granitelor si ajunsa in vara 2007 la cea de-a 19-a editie. Asa cum exprima foarte clar titulatura ei, manifestarea ofera, pe parcursul a circa zece zile (intre 21 si 30 iunie, acum), o ampla parada a celor mai semnificative realizari scenice din repertoriul trupelor de limba maghiara - cam douazeci la numar - semanate in diverse orase din tarile din jur: Romania, Ucraina, Serbia si Slovacia. Dintre ele, cele mai "solide", din punct de vedere deopotriva cantitativ si calitativ, se gasesc in Transilvania - motiv de mandrie, as zice, pentru concetatenii de etnie majoritara (pentru toti concetatenii, de fapt), intrucat atesta excelenta teatrului romanesc - fie el si vorbit in alta limba - macar inauntrul peisajului scenic din aceasta parte a lumii. Actuala editie a confirmat din plin pomenita realitate.
Nu am putut sta la Kisvarda decat patru zile din cele zece pe care le-a "acoperit" festivalul; am plecat cu mare parere de rau de acolo, pentru ca, asa cum s-a intamplat si cu trei ani in urma, cand am frecventat prima data reuniunea, in acest scurt interval mi s-au intamplat doar lucruri placute: am vazut spectacole bune - unele, foarte bune - si actori foarte buni - unii, exceptionali -, am asistat la discutii interesante (chiar in afara dezbaterilor organizate, care au loc in dimineata urmatoare fiecarei reprezentatii si unde se schimba idei si argumente pasionate, nu o data aprinse si adesea usturatoare la adresa uneia sau alteia dintre montari si a realizatorilor lor), am intalnit, cu o uimire fericita si mereu noua, oameni pentru care teatrul este (a ramas, inca...) nu o sursa de venituri si de consolidare a bunei pareri despre sine, ci o pasiune careia i te dedici cu trup si suflet, precum si o meserie si, concomitent, o vocatie implinita cu seriozitate, disciplina si antrenament neintrerupt. Pentru artistii din feluritele teatre de limba maghiara, Kisvarda este nu numai un loc de etalare a celor mai bune rezultate de peste an, ci si un fel de laborator sui generis - si, cu o buna intuitie, organizatorii au inclus in editia din aceasta vara si cateva "ateliere" profesionale -, ca si o arena de confruntare a experientelor, viziunilor si opiniilor despre arta scenica.
Din vastul program datorat eforturilor prospective ale celor doua selectionere - teatrologii Adrienne Darvay Nagy si Katalin Agnes Szucs -, juriul, format din personalitati marcante ale teatrului maghiar, precum actorii Peter Blasko si Judit Csoma (de la Nationalul din Budapesta) sau actorul si regizorul Gabor Mathe (de la renumitul teatru budapestan "Jozsef Katona"), a retinut, cu doua-trei exceptii, nume si titluri provenite exclusiv din Romania, ceea ce, daca nu ma insel, reprezinta o performanta inca nemaiatinsa de scenele maghiare de la noi. Astfel, Marele premiu al festivalului, oferit de Ministerul Culturii din Ungaria, a revenit spectacolului Nazdravanul Occidentului de John Millington Synge, regizat, la Teatrul "Tamasi Aron" din Sfantu Gheorghe, de Laszlo Bocsardi, spectacol beneficiar a inca doua distinctii, primite de scenograful Jozsef Bartha, respectiv de actorul Tibor Palffy. Premiul acordat de municipalitatea din Kisvarda a fost impartit intre spectacolul Companiei "Tompa Miklos" a Teatrului National din Targu-Mures, Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz (regia: Alexandru Colpacci), din a carui distributie a fost laureata si Dorottya Nagy, interpreta rolului titular, si productia Teatrului "Jokai" din Komarno (Ucraina) cu Pisica buclucasa de Martin McDonagh (regia: Andor Lukats), in timp ce Premiul publicului (la Kisvarda functioneaza in fiecare an si un juriu "popular", alcatuit din reprezentanti ai spectatorilor obisnuiti) a fost obtinut de spectacolul Teatrului din Miercurea-Ciuc cu musicalul Scripcarul pe acoperis de Joseph Stein, Jerry Bock si Sheldon Harnick, montat de Miklos Paraszka si al carui protagonist, Zoltan Fulop, a primit, la randul sau, un premiu. Cu doua distinctii - pentru spectacol si pentru interpreta principala, Nora Szabadi - a plecat acasa si coproductia companiei targumuresene "Tompa Miklos" cu Studioul Yorick, intitulata Romanta somnambula si regizata de Lorant Andras, autor si al coregrafiei. In fine, afara de veterana Margit Karna si debutanta Marta Beres, componente ale trupei teatrului "Kosztolanyi Dezso" din Subotica si premiate pentru contributia la doua spectacole (Tango de Slawomir Mrozek si Moliere de Mihail Bulgakov), toate celelalte trofee ale festivalului au fost adjudecate de artisti maghiari din Romania: Kati Panek si Zsolt Bogd?n de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (pentru Jakobi si Leidental de Hanoch Levin), Csongor Zsolt Nagy de la Teatrul de Nord din Satu Mare (pentru O poveste neobisnuita de Carlo Goldoni), plus regizoarea Ildiko Kovacs si regizorul si dramaturgul Elemer Kincses, laureati pentru intreaga activitate. Astfel, aceasta a 19-a editie a Festivalului teatrelor maghiare din afara granitelor (asupra careia, de altfel, voi reveni) s-a transformat intr-o adevarata parada victorioasa a teatrului transilvanean, care, aflat "la granita" dintre cultura scenica romaneasca si cea ungureasca, dovedeste ca a stiut sa ia de la amandoua ceea ce fiecare avea mai bun. Spre folosul tuturor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
