Ca de obicei, doctorul Pakula apare pe neasteptate. Vintila motaie in leagan. Leaganul se misca lent. Balans de adormit copiii si batranii. Pendul? Gyroscop? Foucault? Manualul de fizica pentru clasa a VII-a elementara? Ganduri lenese. Cer senin, arbori centenari, livada abia de trei ani pe rod, multe hectare de ceva care in Valea Dulce tinde spre o rezervatie naturala, unii localnici sustin ca exista semne ce ar putea duce spre Gradina Ursului si Padurea Cerbului, pe unde se banuiesc a fi Muntii care se bat in Capete, la Izvorul de Apa Vie. Parte din tinutul Muntelui Ou unde legenda inghite istoria?
Stapan de seama in aceste locuri este astazi Vintila Ionescu Naum Capdeaur. Povesti cu multe adevaruri intelese mereu altfel. Cine misca leaganul asta? intreaba doctorul Pakula. Nimeni, spune Vintila. Din iarba inalta, mastinul Nemo ridica lenes capul. Parea ca zace in cele aproape o suta de kile ale lui. O incredibila sprinteneala il scoate din apatie. Nu, spune Vintila, ramai linistit, Nemo. Acela pune din nou capul pe labele lui uriase. Stai si tu linistit, Vintila, spune doctorul Pakula, stii ca eu am leac pentru caini. Nu si pentru Nemo, spune Vintila. Nemo nu e un caine. Poate ai dreptate, spune Pakula si instinctiv face un pas, mimand calmul, spre leagan. Nemo ridicase din nou capul si il rotea cu usurinta, dar pandind nemilos spatiul curb din apropierea lui, in felul marilor pasari rapitoare. Vintila, sunt in graba mare, spune doctorul Pakula. Am venit cu un elicopter de la Medicostadium. Trebuie sa ma intorc rapid.
Iti amintesti, cred, ca prin anii '80, cand mai faceai (din ce in ce mai rar) literatura, ai publicat o proza, un fragment etc. despre un maseur orb, cam asa ceva. Ei bine, ti-am vorbit despre fostul diplomat si afacerist, si spion si de toate cele, domnul Szdkopf, nu? Este de catva timp pacientul meu si, mai mult, este cazul vietii mele. Lucrez pentru Congresul de psihiatrie de la Rio de Janeiro, anul viitor in septembrie, o comunicare traznet, esenta unei carti fundamentale. O fractura, o noua paradigma in felul nostru de a vedea lucrurile. In ticneala lui geniala, Szdkopf vrea sa citeasca acum scrierea aia a ta cu orbul, intr-o revista, gazeta, ma rog, ceva care se tipareste, se vinde, circula si dispare. Anul trecut te-am rugat acelasi lucru pentru textul ala, dupa mine oarecum mistic, caruia tu i-ai spus Scribul. Ai facut-o si asta mi-a deschis o usa altfel fara acces in cercetarea mea, cazul cu pricina. Stiu ca ai renuntat la literatura ca esti altul, mereu altul etc. Fa-mi hatarul cu orbul ala. Bine, spune Vintila. Nu deschide ochii. Scaunul continua sa se legene. Doctorul Vlad Pakula. Cunoscut si mult controversat psihiatru, admirat si in aceeasi masura dusmanit in breasla, deseori consultat in cazuri limita la Viena sau la Paris etc.etc. Pare incurcat, nehotarat daca sa plece sau sa ramana. In regula, spune Vintila. Cum se intoarce Negoita de la Rio, il pun sa caute, nu dureaza. Indatorat, spune cam nepotrivit doctorul Pakula. Ma indatorezi daca ramai la o partida de marocco si o gustare ca salati din Gradina Ursului, spune Vintila. Scranciobul s-a oprit. Vintila rade. Deschide ochii. Nemo ridica iarasi (teribila lui lene amenintatoare) capul, il priveste cu obloanele lui grele numai pe jumatate ridicate. Iubire, spune Vintila. Nemo inchide ochii, falcile care intr-o clipa pot rupe sira spinarii unui lup, din nou, moi, pe labe.
N-am incotro - surade doctorul Pakula. Si una buna, inainte de salatile ursului, adauga el. A fost pe la mine Victor Coarna. Miliardarul. Il stii, sunt sigur. Doctorul rade, acum cu gura pana la urechi, cu ochii, cu umerii. Tipul face din cand in cand atacuri de panica. E pacientul meu. Are si momente de oboseala vesela cand incurca rau de tot lucrurile. M-a intrebat, nu stiu de ce, daca te cunosc. Te cauta. Te-a intalnit nu de mult in Piata Ipsilante, te-a luat drept altul, un biet pensionar calic, cu Dacie veche si bilete de tratament prin sindicat la ce a mai ramas din sanatoriul de la Covasna.
Te-a rugat sa-i faci rost de smecherul de Vintila Capdeaur. Iar tu ai jucat parsiv. Ce zici de asta? Amuzant, spune Vintila. M-a dus cu de-a sila la carciuma aia din pod, Gradina cu Nuci, nu i-am promis nimic, i-am zis doar ca incerc sa-l gasesc pe smecherul lui, cum il cheama, Vintila si restul. Da, fratii Coarna, erau cu trei ani mai mici in liceu decat mine, Victor venea si pe la sala de gimnastica unde eu eram deja un as! Ambitiosi, Victor si Gelu, baieti de popa. Daca din plictiseala ma apuc din nou de scris, felul de a razbate al copiilor de preoti in comunism este un subiect gras, crede-ma. Ei atunci si acum! Foarte interesante forme de supravietuire. Aparu, pe aleea ingusta intre ierburi inalte, presarata cu nisip granitic adus din Brazilia, un fel de domnisoara cu sort alb tivit cu dantela, boneta la fel, niste ghete de casa din piele moale aurie si canafi rosii. Vintila ridica spre ea o spranceana. (Oho, tehnica lui Victor Coarna, la Gradina cu Nuci, chiar are haz. Fata pleaca ochii. Mironosita). Totul e pregatit, domnu, murmura ea. In regula, spune Vintila. Fata dispare. Sa-ti spun si eu una cu doua capete, zambeste suav Vintila. Fostul maseur mai traieste. Este membru fondator la Clubul Centenarilor, stii despre traznaia asta a mea. Se tine inca teapan si se zvoneste ca inca ii merg toate alea. Ca si batranul Stavros Kirion, tartorul clanului "Grecii", cu care craidonul asta era sa intre rau de tot in bucluc. Amandoi sunt acum oameni de baza in clubul ala. Si alta, numai pentru tine, doctore. Nu mai da buzna pe la mine cu elicopterul, fie el si de la NATO. Fiindca baietii mei sunt tragatori de elita si foarte suparaciosi. Da un semn cand vrei sa vii. Gata, hai la marocco si la salatile ursului...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
